Pause

CODUL CIVIL

Loading..
Text în vigoare începând cu data de 18 iunie 2002


TITLUL PRELIMINAR
DESPRE EFECTELE ŞI APLICAREA LEGILOR ÎN GENERE

ART. 1
Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă.
ART. 2 *** Abrogat
(Abrogat prin art. 183 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat)
ART. 3
Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
ART. 4
Este oprit judecătorului de a se pronunţa, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse.
ART. 5
Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare*), la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.
------------
*) Acte juridice unilaterale.

CARTEA I
DESPRE PERSOANE

Titlul I
DESPRE DREPTURILE CIVILE ŞI DESPRE NATURALIZARE

CAP. 1
Despre bucurarea de drepturile civile şi despre naturalizare

ART. 6 - 16
(Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii române)

CAP. 2
Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calităţii de român

ART. 17 - 20
(Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii române)

Titlul II
DESPRE ACTELE STĂRII CIVILE

ART. 21 - 86
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile)

Titlul III
DESPRE DOMICILIU

ART. 87 - 97
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ceea ce priveşte abrogarea art. 93, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei Republicii Populare Române din 13.IV.1948)

Titlul IV
DESPRE ABSENŢI, ADICĂ CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR

CAP. 1
Despre absenţa prezumată

ART. 98 - 100
(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare)

CAP. 2
Despre declararea absenţei

ART. 101 - 105
(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare)

CAP. 3
Despre efectele absenţei

ART. 106 - 123
(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare)

CAP. 4
Despre privegherea copiilor minori ai tatălui care a dispărut

ART. 124 - 126
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

Titlul V
DESPRE CĂSĂTORIE

CAP. 1
Despre însuşirile şi condiţiile necesare spre a se putea săvârşi căsătoria

ART. 127 - 133
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ce priveşte abrogarea art. 131 şi art. 133, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 din Constituţia Republicii Populare Române din 13.IV.1948)
ART. 134 *** Abrogat
(Abrogat prin articolul unic pct. 18 din Decretul-lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative)
ART. 135 - 138
(Abrogate prin Legea din 15.III.1906)
ART. 139
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 140
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906)
ART. 141
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 142
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906)
ART. 143 - 150
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 2
Despre formalităţile relative la celebrarea căsătoriei

ART. 151 - 152
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile)

CAP. 3
Despre opoziţii la căsătorie

ART. 153 - 161
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928)

CAP. 4
Despre cereri de nulitate a căsătoriei

ART. 162 - 184
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 5
Despre obligaţiile ce izvorăsc din căsătorie

ART. 185 - 193
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 6
Despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor

ART. 194 - 196
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ce priveşte abrogarea art. 195 şi art. 196, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei Republicii Populare Române din 13.IV.1948)
ART. 197 - 208
(Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate)

CAP. 7
Despre desfacerea căsătoriei

ART. 209
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 8
Despre a doua căsătorie

ART. 210
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

Titlul VI
DESPRE DESPĂRŢENIE

CAP. 1
Despre cauzele despărţeniei

ART. 211 - 213
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 214
(Abrogat implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă - drept urmare a abrogării exprese a art. 254 - 276 din Codul civil - şi abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 215
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 2
Despre despărţenie pentru cauză determinată

ART. 216 - 233
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecăţilor)
ART. 234
(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948)
ART. 235 - 240
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecăţilor)
ART. 241 - 242
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)
ART. 243 - 245
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecăţilor)
ART. 246 - 248
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)
ART. 249 - 250
(Abrogate implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948, pentru modificarea Codului de procedură civilă - drept urmare a modificării art. 613 din Codul de procedură civilă - şi abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 251 - 253
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)

CAP. 3
Despre despărţenia prin consimţământul mutual

ART. 254 - 267
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)
ART. 268
(Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)
ART. 269 - 270
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)
ART. 271 - 272
(Abrogate implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)
ART. 273 - 276
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)

CAP. 4
Despre efectele despărţeniei

ART. 277
(Abrogat prin Legea nr. 429 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 din Codul civil)
ART. 278
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 279
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906)
ART. 280 - 284
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 285
(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă)

Titlul VII
DESPRE PATERNITATE ŞI DESPRE FILIAŢIUNI

CAP. 1
Despre filiaţiunea copiilor legitimi născuţi sau concepuţi în căsătorie

ART. 286 - 291
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 2
Despre dovedirea filiaţiunii copiilor legitimi

ART. 292 - 303
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 3
Despre copiii naturali

ART. 304 - 308
(Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural)

Titlul VIII
DESPRE ADOPŢIE

ART. 309 - 320
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 321 - 322
(Abrogate prin Legea din 15.III.1906)
ART. 323
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 privitor la punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)
ART. 324
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906)

Titlul IX
DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCĂ

ART. 325 - 341
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ceea ce priveşte abrogarea art. 327 - 335, 338 şi 340, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei Republicii Populare Române din 13.IV.1948)

Titlul X
DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELĂ ŞI DESPRE EMANCIPARE

CAP. 1
Despre minoritate

ART. 342
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 2
Despre tutelă

ART. 343 - 420
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ceea ce priveşte abrogarea art. 343, 345 - 348, 350 - 353, 357 - 358 şi 383, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei Republicii Populare Române din 13.IV.1948)

CAP. 3
Despre emancipare

ART. 421 - 433
(Abrogate prin art. V al Decretului nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare)

Titlul XI
DESPRE MAJORITATE, DESPRE INTERDICŢIE ŞI DESPRE CONSILIUL JUDICIAR

CAP. 1
Despre majoritate

ART. 434
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 2
Despre interdicţie

ART. 435 - 457
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ce priveşte abrogarea art. 452, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei Republicii Populare Române din 13.IV.1948)

CAP. 3
Despre consiliile judiciare

ART. 458 - 460
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CARTEA II
DESPRE BUNURI ŞI DESPRE OSEBITELE MODIFICĂRI ALE PROPRIETĂŢII

Titlul I
DESPRE DISTINCŢIUNEA BUNURILOR

ART. 461
Toate bunurile sunt mobile sau imobile.

CAP. 1
Despre imobile

ART. 462
Bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinaţia lor, sau prin obiectul la care ele se aplică.
ART. 463
Fondurile de pământ şi clădirile sunt imobile prin natura lor.
ART. 464
Morile de vânt, sau de apă, aşezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor.
ART. 465
Recoltele care încă se ţin de rădăcini, şi fructele de pe arbori, neculese, încă, sunt asemenea imobile.
Îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sunt mobile.
ART. 466
Arborii ce se taie devin mobile.
ART. 467
Animalele ce proprietarul fondului dă arendaşului pentru cultură, sunt imobile pe cât timp li se păstrează destinaţia lor.
ART. 468
Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinaţie.
Astfel sunt imobile prin destinaţie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul şi exploatarea fondului:
- animalele afectate la cultură;
- instrumentele arătoare;
- seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari*);
- porumbii din porumbărie;
- lapinii**) ţinuţi pe lângă casă;
- stupii cu roi;
- peştele din iaz (heleşteie);
- teascurile, clădirile, alambicurile, căzile şi vasele;
- instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor, fabricilor de hârtie şi altor uzine;
- paiele şi gunoaiele.
Mai sunt imobile prin destinaţie toate efectele mobiliare***) ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu.
------------
*) Dijmaşi.
**) Iepuri de casă.
***) Lucruri mobile.

ART. 469
Proprietarul se presupune că a aşezat către fond în perpetuu efecte mobiliare*), când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora, sau fără a strica sau deteriora partea fondului către care sunt aşezate.
Oglinzile unui apartament se presupun aşezate în perpetuu, când parchetul pe care ele stau este una cu boaseria**) camerei.
Aceasta se aplică şi la tablouri şi alte ornamente.
Statuile sunt imobile când ele sunt aşezate înadins, chiar când ele s-ar putea scoate fără fractură sau deteriorare.
------------
*) Lucruri mobile.
**) Lemnăria care îmbracă pereţii interiori ai unei încăperi.

ART. 470
Urloaiele sau ţevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ, sau la vreo casă, sunt imobile şi fac parte din proprietăţile la care servesc.
ART. 471
Sunt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a revendica un imobil.

CAP. 2
Despre mobile

ART. 472
Bunurile sunt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii.
ART. 473
Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât acele care se mişcă de sine precum sunt animalele, precum şi cele care nu se pot strămuta din loc decât prin o putere străină, precum sunt lucrurile neînsufleţite.
ART. 474
Sunt mobile prin determinarea legii, obligaţiile şi acţiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare*), acţiunile sau interesele în companii de finanţe, de comerţ sau de industrie, chiar şi când capitalul acestor companii constă în imobile.
Aceste acţiuni sau interese se socot ca mobile numai în privinţa fiecărui din asociaţi şi pe cât ţine asociaţia.
Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaţă asupra statului sau asupra particularilor.
------------
*) Lucruri mobile.

CAP. 3
Despre bunuri în raportul lor cu cei ce le posedă

ART. 475
Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi.
Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate şi nu pot fi înstrăinate decât după regulile şi formele prescrise anume pentru ele.
ART. 476
Drumurile mari, drumurile mici şi uliţele care sunt în sarcina statului, fluviile şi râurile navigabile sau plutitoare, ţărmurile, adăugirile către mal şi locurile de unde s-a retras apa mării, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele şi îndeobşte toate părţile din pământul României, care nu sunt proprietate particulară, sunt considerate ca dependinţe ale domeniului public.
ART. 477*)
Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public.
------------
*) Reproducem mai jos prevederile art. 25 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
"ART. 25
În accepţiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din Codul civil, se înţelege domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz."

ART. 478
Porţile, zidurile, şanţurile, întăriturile pieţelor de război şi ale fortăreţelor fac şi ele parte din domeniul public.
Aceste lucruri reintră în comerţ când nu mai servesc la uzul public.
ART. 479
Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinţă, sau numai servitute.

Titlul II
DESPRE PROPRIETATE

ART. 480
Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.
ART. 481
Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
ART. 482
Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneşte, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeşte: drept de accesiune.

CAP. 1
Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru

ART. 483
Fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor (prăsila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune.
ART. 484
Fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plăti semănăturile, arăturile şi munca pusă de alţii.
ART. 485
Posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică.
ART. 486
Posesorul este de bună-credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute.
ART. 487
El încetează de a fi cu bună-credinţă din momentul când aceste viciuri îi sunt cunoscute.

CAP. 2
Despre dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul

ART. 488
Tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos.

Secţiunea I
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile

ART. 489
Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfeţei lui.
ART. 490
Proprietarul poate face asupra pământului toate plantaţiile şi clădirile ce găseşte de cuviinţă, afară de excepţiile statornicite la capul*), care tratează despre servituţi.
------------
*) Trimiterea se referă la titlul IV "Despre servituţi".

ART. 491
Proprietarul poate face sub faţa pământului toate construcţiile şi săpăturile ce găseşte de cuviinţă, şi trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de legi şi regulamente privitoare la mine, precum şi de legile şi regulamentele poliţieneşti.
ART. 492
Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra.
ART. 493
Proprietarul pământului care a făcut construcţii, plantaţii şi lucrări cu materiale străine, este dator să plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osândit, după împrejurări, pentru o asemenea urmare şi la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica.
ART. 494
Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ţine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului.
ART. 495
Creşterile de pământ ce se fac succesiv şi pe nesimţite la malurile fluviului şi ale râurilor se numesc aluviune. Aluviunea este în folosul proprietarului riveran, când e vorba de un fluviu sau râu navigabil, plutitor sau neplutitor, cu îndatorire însă pentru proprietar de a lăsa, pe pământul său, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor.
ART. 496*)
Tot ale proprietarului riveran sunt şi pământurile lăsate de apele curgătoare, când ele se retrag pe nesimţite de la unul din ţărmuri şi se îndreaptă către celălalt ţărm; proprietarul ţărmului de unde apa s-a retras profită de aluviune, fără ca proprietarul ţărmului opus să poată reclama pământul cel pierdut.
Acest drept nu are loc în privirea pământurilor părăsite de apa mării.
------------
*) Reproducem mai jos prevederile art. 42 din Legea nr. 107/1996:
"ART. 42
(1) În situaţia în care un curs de apă îşi formează o albie nouă, părăsind în mod natural pe cea veche, riveranii sau utilizatorii de apă pot să solicite, prin derogare de la prevederile art. 496 din Codul civil, în termen de un an, aprobarea Administraţiei Naţionale <> pentru readucerea apei în vechea albie, pe cheltuiala acestora. Litigiile se soluţionează de instanţele judecătoreşti.
(2) Dacă, în termen de un an de la sfârşitul anului în care apa a părăsit albia, nu se formulează o cerere conform alin. (1), albia veche rămâne în proprietatea riveranilor, iar albia nouă se consideră albie naturală şi se înregistrează în Cadastrul apelor, fiind preluată în administrare de Administraţia Naţională <>.
(3) Pentru interese publice, readucerea apei în albia veche se realizează la propunerea Administraţiei Naţionale <>, cu consultarea riveranilor, cu avizul comitetului de bazin şi cu aprobarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor, cheltuielile suportându-se de la bugetul de stat."

ART. 497
Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, heleşteielor şi a iazurilor; proprietarul lor conservă totdeauna pământul acoperit de apă, când ea este la înălţimea scurgerii heleşteului, iazului, chiar dacă câtimea apei ar scădea în urmă; şi viceversa, proprietarul iazului nu câştigă nici un drept asupra pământului riveran ce se acoperă de apa iazului când urmează vărsături extraordinare.
ART. 498
Dacă un fluviu sau râu, navigabil sau nu, rupe deodată o parte mare, şi care se poate recunoaşte, de pământ, şi o lipeşte la pământul unui alt proprietar, acea parte rămâne a cui a fost pământul de la care s-a rupt; însă dacă se va reclama în termen de un an.
ART. 499
Insulele şi prundurile, care se formează în albia fluviilor şi a râurilor navigabile sau plutitoare, sunt ale statului, dacă nu i se opune titlu sau prescripţie.
ART. 500
Insulele şi prundurile, care se formează în râurile nenavigabile şi neplutitoare, sunt ale proprietarului ţărmului pe care ele s-au format; dacă insula formată trece peste jumătatea râului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra părţii de insulă ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea râului.
ART. 501
Dacă un râu sau fluviu, formându-şi un braţ nou, taie şi înconjoară pământul unui proprietar riveran, şi face prin acest chip o insulă, proprietarul nu pierde pământul ce s-a transformat în insulă, chiar dacă el s-a făcut de un fluviu sau de un râu navigabil sau plutitor.
ART. 502
Dacă un fluviu sau un râu îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie, această albie se împarte între proprietarii mărginari.
ART. 503
Orice animale sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cât timp rămân la noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii.

Secţiunea II
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile mişcătoare

ART. 504
Dacă două lucruri a doi deosebiţi stăpâni s-au unit împreună încât amândouă formează un singur tot, dar se pot despărţi şi conserva fiecare în parte după despărţire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principală, rămânând el dator a plăti celuilalt proprietar preţul lucrului ce a fost unit cu principalul.
ART. 505
Este principal acela din două lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea cărui a servit unirea celuilalt lucru.
ART. 506
Când însă lucrul unit este mult mai de preţ decât lucrul principal, şi când el s-a unit fără ştirea proprietarului, acesta poate cere despărţirea şi restituirea lucrului unit, chiar dacă ar rezulta din despărţire oarecare vătămare lucrului către care el a fost unit.
ART. 507
Dacă din cele două lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare în valoare. Dacă valoarea ambelor lucruri ar fi fost mai tot aceeaşi, atunci lucrul cel mai mare în volum va fi considerat ca principal.
ART. 508
Dacă un meşter sau altcineva a întrebuinţat materia care nu era a sa şi a făcut un lucru nou, atunci proprietarul materiei întrebuinţate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, plătind preţul muncii, atât când acel obiect ar putea cât şi când el n-ar putea reveni în starea primitivă.
ART. 509
Dacă însă manopera ar fi atât de importantă încât ar întrece cu mult valoarea materiei întrebuinţate, atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principală, şi lucrătorul va avea dreptul de a reţine lucrul format, plătind proprietarului preţul materiei.
ART. 510
Când cineva a întrebuinţat în parte materia care era a sa, şi în parte materia străină, pentru a forma un lucru nou, fără ca nici o parte din materie să-şi fi pierdut cu totul fiinţa, şi dacă acele materii nu se mai pot despărţi fără vătămare sau pagubă, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintâi în proporţie cu materia ce era a sa, şi celuilalt în proporţie cu materia sa şi cu preţul muncii sale.
ART. 511
Când un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiţi stăpâni din care nici una nu poate fi considerată ca materie principală, atunci proprietarul, în neştiinţa cărui a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, dacă ea este cu putinţă a se desface.
Dacă materiile amestecate nu se mai pot despărţi fără vătămare sau pagubă, atunci lucrul format se cuvine tuturor stăpânilor, fiecărui însă în proporţie cu câtimea, calitatea şi valoarea materiilor lui, întrebuinţate la facerea acelui lucru.
ART. 512
Dacă materia unui din proprietari ar covârşi pe cealaltă materie prin valoare şi cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu preţ va putea cere lucrul format prin amestecare, plătind însă celuilalt proprietar preţul materiei sale.
ART. 513
Când lucrul format rămâne comun între proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitaţie şi preţul se va împărţi.
ART. 514
În toate cazurile în care proprietarul materiei întrebuinţate fără ştirea lui la formarea unui lucru nou este în drept de a reclama lucrul format, el are şi voia de a cere în loc de lucrul format o materie de aceeaşi natură, câtime, greutate, mărime şi calitate, sau valoarea aceleiaşi materii.
ART. 515
Vericari*) vor fi întrebuinţat materii străine, fără ştirea proprietarului lor, vor putea după împrejurări fi osândiţi şi la plată de daune-interese, şi aceasta fără prejudiciul urmăririlor prin canal extraordinar**).
------------
*) "Vericari", forma arhaică pentru "oricare".
**) Acţiune penală.

ART. 516
Principiile regulilor de mai sus vor servi judecătorilor şi în deciziunea cazurilor analoge cu cele precedente.

Titlul III
DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ ŞI DESPRE ABITAŢIUNE

CAP. 1
Despre uzufruct

ART. 517
Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa.
ART. 518
Uzufructul se stabileşte prin lege sau prin voinţa omului.

NOTĂ:
Prin abrogarea art. 285, 338, 684 şi 1242 din Codul civil, au fost desfiinţate drepturile de uzufruct legal statornicite de Codul civil, şi anume dreptul de uzufruct legal al părinţilor asupra bunurilor copiilor, dreptul soţului asupra bunurilor dotale şi dreptul văduvei fără avere în moştenirea bărbatului ei.

ART. 519
Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu condiţie.
ART. 520
Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile şi imobile.

Secţiunea I
Despre drepturile uzufructuarului

ART. 521
Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile.
ART. 522
Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producţia şi prăsila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultură.
ART. 523
Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intră în clasa fructelor civile.
ART. 524
Fructele naturale şi industriale neculese în momentul când se deschide dreptul de uzufruct, sunt ale uzufructuarului. Acelea ce se găsesc în aceeaşi stare când se sfârşeşte dreptul de uzufruct sunt ale proprietarului, fără de a putea pretinde unul de la altul despăgubire de cheltuielile urmate pentru arături şi semănături. Drepturile colonului parţiar*) ce vor fi existat la începutul, sau la finele uzufructului, nu pot fi vătămate de dispoziţia precedentă.
------------
*) Dijmaş.

ART. 525
Fructele civile se socotesc dobândite zi cu zi, şi se cuvin uzufructuarului, în proporţie cu durata uzufructului său. Această regulă se aplică la arenzi şi la chiriile caselor şi alte fructe civile.
ART. 526
Dacă uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fără a le consuma, precum bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu îndatorire de a le înapoia în aceeaşi cantitate, calitate şi valoare, sau preţul, la sfârşitul uzufructului.
ART. 527
Uzufructul unei rente pe viaţă dă uzufructuarului, pe durata uzufructului său, dreptul de a percepe veniturile, fără de a fi obligat la nici un fel de restituire.
ART. 528
Dacă uzufructul cuprinde lucruri care, fără a se consuma îndată, se strică după vreme prin întrebuinţarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji cu dânsele pentru întrebuinţarea la care ele sunt destinate, şi nu este obligat de a le înapoia la sfârşitul uzufructului, decât în starea ce se vor afla, însă nestricate din dol sau culpă.
ART. 529
Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor la tăieri periodice, uzufructuarul este dator a păstra ordinea şi câtimea tăierii, în conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fără a putea pretinde vreo despăgubire nici uzufructuarul, nici moştenitorii săi, pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului său.
Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi*), fără degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct, decât cu îndatorire, pentru uzufructuar, de a se conforma obiceiului local în privirea înlocuirii lor.
------------
*) Pepiniere.

ART. 530
Uzufructuarul se mai bucură, conformându-se cu epocile şi uzul vechi al proprietarului, de părţile de păduri înalte care au fost puse în tăiere regulată, sau că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, sau că se fac numai de o câtime oarecare de arbori aleşi pe toată suprafaţa domeniului.
ART. 531
În toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori înalţi; va putea însă întrebuinţa, spre a face reparaţiile la care este obligat, arborii dezrădăcinaţi sau sfărâmaţi din accidente; poate chiar tăia pentru acest sfârşit arborii trebuincioşi, cu îndatorire însă a constata în fiinţa proprietarului această trebuinţă.
ART. 532
Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, însă toate acestea după obiceiul locului şi al proprietarului.
ART. 533
Pomii roditori care se usucă şi chiar acei ce sunt dezrădăcinaţi sau dărâmaţi din accidente se cuvin uzufructuarului, cu îndatorire de a-i înlocui prin alţii.
ART. 534
Uzufructuarul se poate bucura el însuşi, sau închiria altuia, sau ceda exerciţiul dreptului său. De va închiria, urmează a se conforma pentru epocile când se preînnoiesc contractele şi pentru durata lor, regulilor întocmite pentru bărbat, în privinţa averii femeii sale la titlul Despre contractul de căsătorie.

NOTĂ:
Dispoziţiile din titlul "Despre contractul de căsătorie", la care se referă art. 534, sunt art. 1268 şi 1269 din Codul civil, în prezent abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

ART. 535
Uzufructuarul se foloseşte de adăugirile făcute prin aluviune la obiectul asupra căruia are uzufruct.
ART. 536
El se foloseşte de drepturile de servitute şi în genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, şi se foloseşte întocmai ca însuşi proprietarul.
ART. 537
Uzufructuarul se foloseşte asemenea întocmai ca proprietarul de minele, pietrăriile şi nisipurile ce sunt în exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct.
Dacă însă se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fără o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fără a dobândi mai întâi învoirea guvernului.
ART. 538
Uzufructuarul n-are nici un drept asupra minelor şi pietrăriilor nedeschise încă, nici asupra nisipurilor a căror exploatare nu e încă începută, nici asupra comorii care s-ar putea găsi în cursul uzufructului său.
ART. 539
Proprietarul nu poate prin faptul său nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului.
Uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despăgubire pentru îmbunătăţirile ce ar pretinde că a făcut, chiar când printr-însele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau moştenitorii săi pot însă ridica oglinzi, tablouri şi alte ornamente, pe care le-ar fi aşezat, cu îndatorire de a restabili localul în starea ce a fost mai înainte.

Secţiunea II
Despre obligaţiile uzufructuarului

ART. 540
Uzufructuarul ia lucrurile în starea în care se află; el însă nu poate intra în folosinţa lor, decât după ce va face în prezenţa proprietarului, sau după ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor mişcătoare şi constatarea stării în care se vor afla cele nemişcătoare, supuse uzufructului.
ART. 541
Este dator a da cauţiune că se va folosi ca un bun părinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea taţii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vânzătorul sau donatorul care şi-au rezervat uzufructul, nu sunt obligaţi a da cauţiune.

NOTĂ:
Prin abrogarea art. 338 din Codul civil, dreptul de uzufruct legal al părinţilor asupra bunurilor copiilor a fost desfiinţat.

ART. 542
Dacă uzufructuarul nu găseşte cauţiune, nemişcătoarele se dau cu arendă, sumele de bani cuprinse în uzufruct se pun la dobândă, productele se vând şi preţul lor se pune asemenea la dobândă; dobânzile acestor sume şi preţul arendelor se cuvin uzufructuarului.
ART. 543
În lipsă de cauţiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin întrebuinţare să se vândă spre a se pune preţul la dobândă, şi uzufructuarul se foloseşte de dobânzi în cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere şi judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca o parte din lucrurile mişcătoare necesare pentru propriile sale trebuinţe să i se lase sub simpla sa depunere de jurământ şi cu îndatorire de a le preda la curmarea uzufructului.
ART. 544
Întârzierea de a da cauţiune nu ridică uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de când s-a deschis uzufructul.
ART. 545
Uzufructuarul nu este obligat decât la reparaţiile de întreţinere. Reparaţiile cele mari rămân în sarcina proprietarului, afară numai dacă acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparaţiilor de întreţinere de la deschiderea uzufructului, în care caz uzufructuarul este obligat a le face şi pe acestea.
ART. 546
Reparaţiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari şi ale boltelor, restabilirea grinzilor şi acoperişului întreg, acelea ale zăgazelor şi ale zidurilor de sprijinire şi de împrejmuire în total; toate celelalte reparaţii sunt de întreţinere.
ART. 547
Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligaţi a reclădi ceea ce a căzut de vechime sau s-a distruit*) din caz fortuit.
------------
*) Distrus.

ART. 548
Uzufructuarul este obligat, în cursul folosinţei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contribuţiile şi altele ce după obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor.
ART. 549
În privinţa sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, în cursul uzufructului, proprietarul şi uzufructuarul contribuie după modul următor: proprietarul este obligat a le plăti şi uzufructuarul a-i răspunde dobânzile, iar dacă uzufructuarul le-a plătit, el are dreptul a cere capetele*), plătite de la proprietar, la expirarea uzufructului.
------------
*) Capitalul.

ART. 550
Acel ce câştigă cu titlu gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achita în proporţie cu folosinţa sa şi fără nici un drept de repetiţiune, legatele, pensiile alimentare şi veniturile rentelor perpetue sau pe viaţă care privesc asupra patrimoniului.
ART. 551
Uzufructuarul cu titlu particular nu se obligă la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat şi, de va fi silit să le plătească, are acţiune în contra proprietarului.
ART. 552
Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie să contribuie împreună cu proprietarul la plata datoriilor după cum urmează: se preţuieşte valoarea fondului supus uzufructului, se defige*) în urmă câtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în proporţie cu valoare zisului fond. Dacă uzufructuarul voieşte să avanseze suma pentru care trebuie fondul să contribuie, capitalul i se înapoiază la sfârşitul uzufructului fără nici o dobândă. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, după a sa voinţă, sau să plătească dânsul acea sumă, şi atunci uzufructuarul îi plăteşte dobânzile în tot cursul uzufructului, sau să pună în vânzare o parte din averea supusă uzufructului până se va dobândi un preţ analog sumei datorite.
------------
*) Se stabileşte.

ART. 553
Uzufructuarul e dator a plăti numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinţa şi celelalte condamnaţiuni la care procesele arătate pot da naştere.
ART. 554
Dacă în cursul uzufructului, o a treia persoană face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo altă încercare spre a călca drepturile proprietarului, uzufructuarul este ţinut a-l denunţa proprietarului, căci la din contră uzufructuarul rămâne răspunzător pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi răspunzător pentru orice stricăciune s-ar face de el însuşi.
ART. 555
Dacă uzufructul are de obiect un animal şi dacă acesta va pieri fără culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal în loc, nici de a-i plăti preţul.
ART. 556
Dacă turma pe care un uzufruct a fost constituit, din întâmplare sau din boală, va pieri cu totul şi fără culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decât a-i da seama de piei sau de valoarea lor.
Dacă turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de-a înlocui numărul vitelor pierdute, prin vitele ce dă sporul.

Secţiunea III
Despre stingerea uzufructului

ART. 557
Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiaşi persoane a ambelor calităţi de proprietar şi de uzufructuar;
prin neuzul dreptului de uzufruct în decurs de 30 ani;
prin totala desfiinţare a lucrului asupra cărui uzufructul era constituit.
ART. 558
Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa, sau aducând stricăciuni fondului, sau lăsându-l să se degradeze din lipsă de întreţinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni în contestaţiile pornite în contră-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradărilor făcute şi a da garanţii pentru viitor.
Judecătorii pot, după gravitatea împrejurărilor, sau a hotărî stingerea uzufructului, sau a lăsa pe proprietar să se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de a plăti pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintă drepturile sale o sumă hotărâtă până în ziua când uzufructul urma să înceteze.
ART. 559
Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.
ART. 560
Uzufructul constituit până ce o altă persoană va ajunge la o vârstă hotărâtă, ţine până la acea epocă, chiar de ar muri zisa persoană înaintea vârstei hotărâte.
ART. 561
Vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continuă a se folosi de uzufructul său, de nu a renunţa la dânsul în mod formal.
ART. 562
Creditorii uzufructuarului pot să ceară a se anula renunţarea făcută în paguba lor.
ART. 563
Dacă o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit*), uzufructul se păstrează asupra părţii rămase.
------------
*) Distrus.

ART. 564
De va fi uzufructul constituit numai asupra unei clădiri, şi această clădire va arde sau se va distrui*) din altă întâmplare, sau se va dărâma de vechime, uzufructuarul nu va avea drept de a se folosi de pământul pe care a fost clădirea, nici de materialurile rămase. Dacă uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care făcea parte şi clădirea, uzufructuarul se va folosi de pământ.
------------
*) Distruge.

CAP. 2
Despre uz şi abitaţiune

ART. 565
Drepturile de uz şi de abitaţiune se stabilesc şi se pierd în acelaşi chip ca şi uzufructul.
ART. 566
Ca şi în cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fără a da mai întâi cauţiune şi fără a face inventar.

NOTĂ:
Soţul supravieţuitor nu este obligat să dea cauţiune pentru exercitarea dreptului de abitaţiune ce i se cuvine în temeiul art. 4 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.

ART. 567
Uzuarul şi cel ce are dreptul de abitaţiune trebuie să se folosească de ele ca un bun părinte de familie.
ART. 568
Drepturile de uz şi de abitaţiune se regulează prin titlul care le-a înfiinţat şi primesc după cuprinderea lui mai multă sau mai puţină întindere.
ART. 569
Dacă titlul nu se explică asupra întinderii acestor drepturi, ele se regulează precum urmează.
ART. 570
Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decât se cuvine pentru trebuinţele sale şi ale familiei sale.
Poate pretinde şi pentru trebuinţele copiilor ce va avea în urma constituirii dreptului de uz.
ART. 571
Uzuarul nu poate ceda nici închiria dreptul său altuia.
ART. 572
Cel ce are un drept de abitaţiune pe o casă poate şedea într-însa cu familia sa, chiar de n-ar fi fost însurat la epoca când i s-a dat acest drept.
Cel ce are dreptul de abitaţiune poate închiria partea casei ce nu locuieşte.

NOTĂ:
În ce priveşte dreptul de abitaţiune al soţului supravieţuitor, a se vedea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit căruia soţul supravieţuitor nu va fi obligat să dea cauţiunea prevăzută de art. 566 din Codul civil. Dreptul de abitaţie nu va putea fi cedat sau închiriat, chiar şi în cazul prevăzut de art. 572 alin. 2 din Codul civil.

ART. 573
Dreptul de abitaţiune nu poate fi nici cesionat, nici închiriat, afară de excepţia adusă la art. 572.
ART. 574
Dacă uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau dacă ocupă toată casa, e dator să facă cheltuielile de cultură, reparaţiile de întreţinere şi să plătească contribuţiile ca şi uzufructuarul. Dacă nu ia decât o parte din fructe sau dacă nu ocupă decât o parte din casă, el contribuie în proporţie cu lucrul de care se foloseşte.
ART. 575
Uzul pădurilor se va regula prin legi particulare.

Titlul IV
DESPRE SERVITUŢI

ART. 576
Servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
ART. 577
Servituţile izvorăsc sau din situaţia naturală a locurilor, sau din obligaţia impusă de lege, sau din convenţia dintre proprietari.

CAP. 1
Despre servituţi ce se nasc din situaţia locurilor*)

*) Servituţile reglementate în acest capitol sunt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului dreptului de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.

ART. 578
Locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fără ca mâna omului să fi contribuit la aceasta.
Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca să oprească această scurgere.
Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servituţii fondului inferior.
ART. 579
Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuinţare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripţie asupra acelui izvor.
ART. 580
În acest caz, prescripţia nu se poate dobândi decât prin o folosinţă neîntreruptă în timp de 30 de ani, socotiţi din ziua când proprietarul fondului inferior a făcut şi a săvârşit lucrări aparente destinate a înlesni trecerea şi scurgerea apei în proprietatea sa.
ART. 581
Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul când izvorul dă apa trebuincioasă locuitorilor unei comune, unui sat sau unui cătun.
ART. 582
Acela, a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgătoare, afară de apele care sunt declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul "Despre distincţiunea bunurilor", poate lua apă pentru irigaţia proprietăţilor sale, fără însă a o abate de tot.
Acela prin al cărui fond trece apa o poate chiar întrebuinţa în toată întinderea prin care ar avea curgere, cu îndatorire numai a-i lăsa cursul firesc la ieşirea din proprietatea sa.
ART. 583
De se ridică vreo contestaţie între proprietarii cărora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele*), la darea hotărârii, sunt datoare să caute a împăca interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietăţii, observând întotdeauna regulamentele particulare şi locale asupra curgerii şi uzului apelor.
------------
*) Instanţele.

ART. 584
Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa; cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate.
ART. 585
Tot proprietarul îşi poate îngrădi proprietatea, afară de excepţia ce se face la art. 616.

CAP. 2
Despre servituţile stabilite de lege*)

*) Servituţile reglementate în acest capitol sunt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului dreptului de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.

ART. 586
Servituţile stabilite de lege au de obiect utilitatea publică, sau a comunelor, ori aceea a particularilor.
ART. 587
Acele stabilite pentru utilitatea publică sau comunală au de obiect cărarea sau poteca pe lângă marginea râurilor navigabile sau flotabile, construcţia sau reparaţia drumurilor, sau alte lucrări publice sau comunale.
Tot ce priveşte acest fel de servituţi se determină de către legile sau regulamentele particulare*).
------------
*) Dispoziţii normative speciale.

ART. 588
Legea supune pe proprietari la osebite obligaţii unul către altul, fără chiar să existe vreo convenţie între dânşii.
ART. 589
Parte din aceste obligaţii e regulată de către legile asupra poliţiei rurale.
Celelalte sunt relative la zidul sau la şanţul comun între vecini, la cazul când se poate înălţa un contrazid, la privirea asupra proprietăţii vecinului, la scurgerea streşinilor, la drumul de trecere.

NOTĂ:
Legea asupra poliţiei rurale din 25 decembrie 1868, la care se referă art. 589, a fost abrogată prin Legea din 22 martie 1937 privitoare la organizarea şi încurajarea agriculturii.

Secţiunea I
Despre zidul şi şanţul comun

ART. 590
În oraşe şi la ţară*), orice zid care serveşte de despărţire între clădiri sau între curte şi grădină, şi între ograde la ţară, se socoteşte comun, dacă nu există titlu sau semn care ar proba contrariul.
------------
*) A se vedea Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România - Buletinul Oficial nr. 17 - 18 din 17 februarie 1968, republicată în Buletinul Oficial nr. 163 - 165 din 20 decembrie 1968, cu modificările ulterioare.

ART. 591
Este semn de necomunitate când culmea zidului este dreaptă şi perpendiculară despre peretele de o parte, iar despre cealaltă parte înfăţişează un plan înclinat; în acest caz, zidul se presupune că aparţine exclusiv proprietarului despre care există planul înclinat.
ART. 592
Reparaţia şi reclădirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmaşilor, şi în proporţie cu dreptul fiecăruia.
ART. 593
Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi apărat de a contribui la reparaţii şi reclădiri, renunţând la dreptul său, dacă însă zidul comun nu ar sprijini vreo clădire a sa.
ART. 594
Fiecare coproprietar poate să zidească în contra unui zid comun şi să bage grinzi sau legături în toată grosimea zidului, lăsând 54 milimetri despre vecin, fără prejudiciul dreptului ce are vecinul ca să scurteze acele grinzi până la jumătatea zidului, în caz când şi el ar voi a pune grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un coş.
ART. 595
Orice coproprietar poate să înalţe zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala înălţării, reparaţiile de întreţinere pentru partea înălţată şi totodată păgubirile pentru sarcina cauzată zidului comun în proporţie cu înălţimea.
ART. 596
Dacă zidul comun nu e în stare a purta greutatea înălţării, cel ce vrea să-l înalţe e dator a-l face din întreg din temelie, cu cheltuiala sa, şi orice adaos în grosime să-l facă pe locul său.
ART. 597
Vecinul care n-a contribuit la înălţare poate câştiga dreptul de comunitate, plătind cheltuiala pe jumătate, precum şi preţul pe jumătate al locului ce s-ar fi întrebuinţat pentru îngroşarea zidului.
ART. 598
Orice vecin al unui zid poate să-l facă comun, în parte sau tot, plătind stăpânului zidului jumătate din valoarea sa, sau jumătate din valoarea părţii ce vrea să facă comună, precum şi jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul.
ART. 599
Unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de dânsul vreo lucrare, fără consimţământul celuilalt.
În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experţi mijloace necesare pentru ca acea lucrare să nu vatăme drepturile celuilalt.
ART. 600
Fiecare poate în oraşe şi suburbii a îndatora pe vecinul său, a contribui la clădirea şi repararea îngrădirii ce desparte casele, curţile şi grădinile lor; înălţimea îngrădirii se va hotărî după regulamentele particulare*), sau după obiceiul obştesc şi în lipsă de regulamente şi de obicei, înălţimea zidului va fi de cel puţin doi metri, socotindu-se şi coama.
------------
*) Dispoziţii normative speciale.

ART. 601
Când se reclădeşte un zid comun sau o casă, toate servituţile active şi pasive se perpetuă în privirea noului zid sau a noii case, fără a se putea însă îngreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai înainte de împlinirea prescripţiei.
ART. 602
Toate şanţurile între două proprietăţi se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.
ART. 603
Este semn de necomunitate când pământul e înălţat sau aruncat numai de o parte a şanţului.
ART. 604
Şanţul se socoteşte a fi exclusiv al acelui în partea căruia pământul e aruncat.
ART. 605
Şanţul comun trebuie întreţinut cu cheltuiala comună.
ART. 606
Orice gard ce desparte două proprietăţi se socoteşte comun, afară dacă numai una singură din două proprietăţi va fi îngrădită, sau de nu va fi titlu sau posesiune îndestulătoare care să constate din contră.
ART. 607
Nu e iertat a sădi arbori care cresc înalţi decât în depărtarea hotărâtă de regulamentele particulare*) sau de obiceiurile constante şi recunoscute şi în lipsă de regulamente şi de obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia despărţitoare a celor două proprietăţi pentru arborii înalţi şi de o jumătate metru pentru celelalte plantaţii şi garduri vii.
------------
*) Dispoziţii normative speciale.

ART. 608
Vecinul poate cere ca arborii şi gardurile vii puşi la o distanţă mai mică să se scoată.
Acela pe a cărui proprietate se întind crăcile arborilor vecinului poate să-l îndatoreze a le tăia.
Dacă rădăcinile se întind pe pământul său are drept a le tăia singur.
ART. 609
Arborii ce se află în gardul comun sunt comuni ca şi gardul şi fiecare din ambii proprietari e în drept a cere să-i taie.

Secţiunea II
Despre distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru oarecare construcţii

ART. 610
Cel ce face un puţ sau o privată lângă un zid comun sau nu;
cel ce vrea să clădească un cămin sau o vatră, o fierărie, un cuptor sau o sobă, să-i alăture un ocol de vite, sau cel ce vrea să puie lângă zid un magazin*) de sare, sau grămezi de materii corozive;
e îndatorat să lase depărtarea prescrisă de regulamente**) şi obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau să facă lucrările prescrise de aceleaşi legi şi regulamente**) spre a nu aduce vătămare vecinului.
------------
*) Depozit.
**) Dispoziţii normative speciale.

Secţiunea III
Despre vederea în proprietatea vecinului

ART. 611
Unul din vecini nu poate face, fără consimţământul celuilalt, nici într-un chip, fereastră sau deschidere într-un zid comun.
ART. 612
Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanţă de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecină.
ART. 613
Nimeni nu poate avea vederi pieziş pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanţă de şase decimetri.
ART. 614
Distanţa de care este vorba în cele două articole precedente se socoteşte de la faţa zidului, pe care s-a deschis vederea, şi, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafară, până la linia de despărţire a celor două proprietăţi.

Secţiunea IV
Despre picătura streşinilor

ART. 615
Tot proprietarul este dator a-şi face streaşina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe uliţe, iar nu pe locul vecinului său.

Secţiunea V
Despre dreptul de trecere

ART. 616
Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
ART. 617
Trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum.
ART. 618
Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
ART. 619
Acţiunea de despăgubire în cazul prevăzut prin art. 616 este prescriptibilă; iar trecerea trebuie să urmeze după prescripţie, deşi acţiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.

CAP. 3
Despre servituţile stabilite prin faptul omului

Secţiunea I
Despre osebite feluri de servituţi ce se pot stabili asupra bunurilor

ART. 620
Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietăţile lor, sau în folosul proprietăţilor lor, orice servitute vor găsi de cuviinţă, pe cât timp aceste servituţi nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient*) obligaţia unui fapt personal, şi pe cât timp aceste servituţi nu vor fi contrarii ordinii publice.
Uzul şi întinderea servituţilor stabilite astfel se regulează prin titlul ce le constituie, şi în lipsă de titlu, după regulile următoare.
------------
*) Supus servituţii.

ART. 621
Servituţile sunt stabilite sau în folosul clădirilor, sau în folosul pământului. Cele de felul dintâi se numesc urbane, chiar când clădirile pentru care servituţile sunt instituite se vor afla nu numai în oraş, dar şi la ţară; cele de al doilea fel se numesc rurale.
ART. 622
Servituţile sunt sau continue sau necontinue.
Servituţile continue sunt acelea al căror exerciţiu este sau poate fi continuu, fără să aibă trebuinţă de faptul actual al omului; astfel sunt apăducele*), scursurile apelor, ferestrele şi altele asemenea. Servituţile necontinue sunt acelea care au trebuinţă de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apă din fântână, de a paşte vite şi alte asemenea.
Servituţile sunt aparente sau neaparente. Servituţile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, precum: o uşă, o fereastră, o apăducere**); servituţile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existenţa lor, precum spre exemplu, prohibiţiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decât până la o înălţime determinată.
------------
*) Apeductele.
**) Apeduct.

Secţiunea II
Despre modul cu care se stabilesc servituţile

ART. 623
Servituţile continue şi aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani.
ART. 624
Servituţile continue neaparente şi servituţile necontinue şi neaparente nu se pot stabili decât prin titluri.
ART. 625
Destinaţiunea proprietarului ţine loc de titlu în privinţa servituţilor continue şi aparente.
ART. 626
Nu poate fi destinaţiune a proprietarului decât numai când se va dovedi că cele două fonduri acum despărţite au fost averea aceluiaşi proprietar, şi că printr-însul s-au pus lucrurile în starea din care a rezultat servitutea.
ART. 627
Dacă proprietarul a două proprietăţi, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăţi, fără ca contractul să conţină nici o convenţie atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat.
ART. 628
Titlul constitutiv al servituţii, în privinţa servituţilor ce nu se pot dobândi prin prescripţie, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaştere a servituţii şi dat din partea proprietarului locului aservit.
ART. 629
Când se stabileşte o servitute se înţelege că se acordă totdeodată şi toate mijloacele spre întrebuinţarea ei.
Astfel servitutea de a lua apă din fântâna altuia trage cu sine şi dreptul de trecere.

Secţiunea III
Despre drepturile proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea

ART. 630
Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa şi spre a o păstra.
ART. 631
Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai când se va stabili altfel în titlul de stabilire a servituţii.
ART. 632
În cazul chiar unde proprietarul fondului supus este însărcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrările trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o păstra, el poate totdeauna a se scuti de această sarcină, lăsând fondul supus în dispoziţia proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea.
ART. 633
Dacă proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi, servitutea rămâne tot aceeaşi pentru fiecare parte, fără ca fondul supus să se îngreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toţi devălmaşii vor fi îndatoraţi a-l exercita prin acelaşi loc.
ART. 634
Proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a i-o îngreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită. Cu toate acestea, dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl opreşte a-şi face pe dânsul reparaţii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, şi acesta nu va putea refuza.
ART. 635
Însă şi acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuinţa decât după cuprinderea titlului său, fără a putea face nici în fondul supus servituţii, nici în fondul pentru care servitutea este înfiinţată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond.

Secţiunea IV
Despre modul stingerii servituţilor

ART. 636
Servituţile încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se poate exercita.
ART. 637
Ele renasc dacă lucrurile sunt restabilite într-un chip încât servituţile să se poată exercita, afară numai de nu ar fi trecut un spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea, după cum se zice la art. 640.
ART. 638
Orice servitute este stinsă, când fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mână.
ART. 639
Servitutea este stinsă prin neuz în curs de 30 ani.
ART. 640
Aceşti treizeci de ani se numără după osebite feluri de servituţi, sau din ziua de când a încetat de a se folosi de dânsa când este vorba de servituţi necontinue, sau din ziua de când s-a făcut un act contrar servituţii continue.
ART. 641
Modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip.
ART. 642
Dacă proprietatea în folosul cărei s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 642 este deopotrivă aplicabilă şi în cazul proprietăţii comune în devălmăşie.

ART. 643
Dacă dintre coproprietari se găseşte unul în contra cărui prescripţia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 642.

CARTEA III
DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBÂNDEŞTE PROPRIETATEA

ART. 644
Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune.
ART. 645
Proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune.
ART. 646
Bunurile fără stăpân sunt ale statului.
ART. 647
Sunt bunuri care nu aparţin nimănui şi al căror uz e comun tuturor. Legi de poliţie regulează felul întrebuinţării lor.
ART. 648
Facultatea de a vâna sau de a pescui este regulată prin legi particulare*).
------------
*) Legi speciale.

ART. 649
Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a găsit în propriul său fond; dacă tezaurul este găsit în fond străin, se împarte pe din două între cel ce l-a descoperit şi între proprietarul fondului.
Tezaurul este orice lucru ascuns sau îngropat, pe care nimeni nu poate justifica că este proprietar şi care este descoperit printr-un pur efect al hazardului.

Titlul I
DESPRE SUCCESIUNI

ART. 650
Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament.

CAP. 1
Despre deschiderea succesiunilor

ART. 651
Succesiunile se deschid prin moarte.
ART. 652
Legea regulează ordinea succesiunilor între moştenitorii legitimi.
Copiii naturali, în privinţa succesiunii mamei lor şi a colateralilor săi, sunt asimilaţi copiilor legitimi şi viceversa. În lipsă de moştenitori legitimi sau naturali, bunurile se moştenesc de soţul supravieţuitor. În lipsă de soţ, statul devine moştenitor.

NOTE:
1. Distincţia pe care art. 652 o face, din punct de vedere al moştenirii, între copiii legitimi şi naturali a fost înlăturată. Dispoziţiile Codului familiei (art. 63) prevăd că copilul din afara căsătoriei, a cărui filiaţie a fost stabilită, are faţă de părinte şi rudele acestuia aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. Astfel, copiii din afara căsătoriei - "copii naturali" în terminologia art. 652 - sunt asimilaţi copiilor din căsătorie - "moştenitori legitimi", potrivit denumirii folosite de acelaşi articol - în privinţa moştenirii oricăruia dintre părinţi şi a rudelor acestora, iar nu numai în privinţa succesiunii mamei.
2. Dispoziţia din alin. 2 al art. 652 privitoare la dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor a fost abrogată implicit prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, iar ultima dispoziţie a alin. 2 referitoare la dreptul statului, a fost implicit abrogată prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954.

ART. 653
Descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului.
Ceilalţi moştenitori intră în posesiunea succesiunii cu permisiunea justiţiei.

CAP. 2
Despre calităţile cerute pentru a succede

ART. 654
Pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii.
Copilul conceput este considerat că există.
Copilul născut mort este considerat că nu există.

NOTĂ:
A se vedea art. 7 şi 21 ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

ART. 655
Sunt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune:
1. Condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct.
2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală*), declarată de judecată calomnioasă.
3. Moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei.
------------
*) Denunţarea pentru o infracţiune sancţionată cu pedeapsa cu moartea.

ART. 656
Lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe ascendenţii şi descendenţii omorâtorului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau soţia sa, pe fraţii sau surorile sale, pe unchii sau mătuşile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale.
ART. 657
Moştenitorul depărtat de la succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele şi veniturile a căror folosinţă a avut-o de la deschiderea succesiunii.
ART. 658
Copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt depărtaţi pentru greşeala tatălui lor; acesta însă nu poate nici într-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acordă taţilor şi mamelor asupra bunurilor copiilor lor.

NOTĂ:
Dispoziţia referitoare la uzufructul legal asupra bunurilor succesiunii a devenit inaplicabilă prin abrogarea art. 338 - 341 din Codul civil.
A se vedea în acelaşi sens şi art. 21 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

CAP. 3
Despre deosebite ordine de succesiune

Secţiunea I
Dispoziţii generale

ART. 659
Succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea şi după regulile mai jos determinate.

NOTE:
1. Cu privire la drepturile de moştenire ale înfiaţilor şi descendenţilor acestora, atât faţă de rudele lor fireşti, cât şi faţă de înfietori sau rudele acestora, a se vedea Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 75, 77 şi 79).
2. Cu privire la ordinea succesorală, a se vedea şi dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - în temeiul cărora soţul supravieţuitor vine la moştenirea celuilalt în concurs cu rudele defunctului.

ART. 660
Proximitatea rudeniei se stabileşte prin numărul generaţiilor; fiecare generaţie numără un grad.

NOTĂ:
A se vedea şi art. 45 şi 46 din Codul familiei.

ART. 661
Şirul gradelor formează linia; se numeşte linie dreaptă şirul gradelor între persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterală şirul gradelor între persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.
Linia dreaptă se împarte în linie dreaptă descendentă şi în linie dreaptă ascendentă.
Întâia este aceea ce leagă pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leagă o persoană cu acei din care ea se coboară.
ART. 662
În linie dreaptă se numără atâtea grade câte sunt şi generaţii între persoane; astfel fiul este către tatăl său în cel dintâi grad; nepotul de fiu în cel de al doilea, şi viceversa, tatăl şi bunul către fiii lor şi nepoţii lor de fiu.
ART. 663
În linie colaterală gradele se numără după generaţii, începând de la una din rude până la autorul comun şi de la acesta până la cealaltă rudă.
Fraţii dar sunt în gradul al doilea; unchiul şi nepotul în al treilea, verii primari în al patrulea şi c.l.

Secţiunea II
Despre reprezentare

ART. 664
Reprezentarea este o ficţiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanţi în locul, în gradul şi în dreptul reprezentantului.
ART. 665
Reprezentarea se întinde nemărginit în linie directă descendentă.
Ea este admisă în toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendenţii unui copil mort mai dinainte, întâmple-se ca toţi copiii defunctului fiind morţi înaintea lui, descendenţii zişilor copii să se găsească între ei în grade egale sau neegale.
ART. 666
În linie colaterală, reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau mătuşi, întâmple-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea să se găsească trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale.
ART. 667
În toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpină (souche); dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăşi pe tulpină în fiecare ramură, şi membrii aceleiaşi ramuri se împart egal între dânşii.
ART. 668
Nu se reprezintă decât persoanele moarte.
Poate cineva reprezenta pe acela la a cărui succesiune a renunţat.

Secţiunea III
Succesiunile deferite descendenţilor

ART. 669
Copiii sau descendenţii lor succed tatălui, mamei, moşilor, moaşelor*) şi oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex şi chiar de ar fi născuţi din deosebite căsătorii. Ei succed în părţi egale când se găsesc toţi în gradul dintâi şi sunt chemaţi după propriul lor drept; ei succed pe tulpină când sunt chemaţi toţi sau unul din ei prin reprezentare.
------------
*) Bunicilor, bunicelor.

NOTĂ:
Copiii sunt chemaţi împreună cu soţul supravieţuitor la succesiunea părintelui defunct.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - art. 1 lit. a), soţul supravieţuitor moşteneşte o pătrime din averea celuilalt, când vine la succesiune cu copiii defunctului ori cu descendenţii lor; în afara acestui drept de moştenire, soţul supravieţuitor are un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus citată.

Secţiunea IV
Despre succesiunile deferite ascendenţilor

ART. 670
Dacă defunctul n-a lăsat posteritate*), nici frate, nici soră, nici descendenţi dintr-aceştia, succesiunea se cuvine ascendenţilor din gradul de rudenie cel mai aproape.
Ascendenţii de acelaşi grad moştenesc părţi egale.
------------
*) Descendenţi.

NOTE:
1. Ascendenţii sunt chemaţi la succesiunea descendentului împreună cu soţul supravieţuitor al acestuia.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c) şi d), soţul supravieţuitor moşteneşte jumătate din averea celuilalt când vine la succesiune cu tatăl şi mama defunctului - ori numai cu unul din ei - şi trei pătrimi când vine la succesiune cu ceilalţi ascendenţi; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus citată.
2. Cu privire la drepturile de moştenire ale înfietorilor şi a rudelor acestora faţă de înfiaţi, a se vedea art. 75, 77 şi 79 din Codul familiei.

ART. 671
Dacă tatăl şi mama unei persoane moarte fără descendenţi i-au supravieţuit, lăsând acea persoană fraţi, surori, sau descendenţi ai acestora, succesiunea se divide în două porţiuni egale, din care jumătate numai se cuvine tatălui şi mamei şi se împarte deopotrivă între dânşii.

NOTE:
1. Părinţii, fraţii şi surorile defunctului - ori descendenţii acestora - sunt chemaţi la moştenire împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. b), soţul supravieţuitor moşteneşte o treime din averea celuilalt când vine la succesiune în concurs cu tatăl şi cu mama defunctului, ori numai cu unul din ei, în ambele cazuri împreună cu fraţii şi surorile soţului încetat din viaţă şi descendenţii lor, sau numai cu unul din ei; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus citată.
2. A se vedea, de asemenea, nota 2 de la articolul precedent.

Secţiunea V
Despre succesiunile colaterale

ART. 672
În caz de a muri mai dinainte tatăl şi mama unei persoane moarte fără posteritate, fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiune, depărtând pe ascendenţi şi pe ceilalţi colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secţiunea II a acestui cap.

NOTĂ:
Fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiunea defunctului împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c), soţul supravieţuitor moşteneşte jumătate din averea celuilalt când vine la succesiune numai cu fraţii şi surorile defunctului sau numai cu unii dintre ei; în afară de partea sa succesorală soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus citată.

ART. 673
Dacă tatăl şi mama persoanei moarte fără posteritate i-au supravieţuit, fraţii, surorile sau reprezentanţii lor iau jumătate succesiunea. Dacă numai tatăl sau numai mama i-a supravieţuit, fraţii, surorile sau reprezentanţii lor iau trei pătrimi ale succesiunii.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 671.

ART. 674
Partajul jumătăţii sau celor trei pătrimi cuvenite fraţilor sau surorilor, după conţinerea articolului precedent, se face între ei în porţiuni egale, dacă sunt toţi dintr-aceeaşi căsătorie; de sunt din căsătorii diferite, diviziunea se face pe jumătate între cele două linii paternă şi maternă a defunctului; fraţii primari iau parte în amândouă liniile, uterinii sau consângenii*), fiecare în linia sa numai. Dacă sunt fraţi sau surori numai într-o linie, ei succed în total, excluzând pe toate rudele din cealaltă linie.
------------
*) Prin "fraţi uterini" se înţeleg fraţii din aceeaşi mamă, dar tată deosebit, iar prin "fraţi consângeni" fraţi din acelaşi tată, dar din mame deosebite.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 671.

ART. 675
În lipsă de fraţi sau surori sau de descendenţi dintr-înşii şi în lipsă de ascendenţi, succesiunea se dă rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Când sunt mai multe rude colaterale în acelaşi grad, succesiunea se împarte egal între dânsele.

NOTĂ:
Rudele colaterale sunt chemate la succesiunea defunctului împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. d), soţul supravieţuitor moşteneşte trei pătrimi din averea celuilalt când vine la succesiune cu rudele colaterale în gradul III şi IV cu defunctul; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie, în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus citată.

ART. 676
Rudele succed până la al doisprezecelea grad inclusiv.

NOTE:
1. Dispoziţiile art. 676 au fost modificate prin art. 4 al Legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni - Monitorul Oficial nr. 91 din 28 iulie 1921 - în sensul restrângerii dreptului de moştenire al rudelor colaterale până la gradul al IV-lea inclusiv. Art. 6 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor prevede că dispoziţiile art. 676 din Codul civil, modificate prin art. 4 al legii mai sus menţionate în sensul restrângerii ordinii succesorale la gradul al IV-lea inclusiv "sunt şi rămân în vigoare".
2. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 4, în lipsa rudelor până la gradul al IV-lea inclusiv, soţul supravieţuitor moşteneşte întreaga avere.

CAP. 4
Despre succesiunile neregulate

Secţiunea I
Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor şi despre succesiunea copiilor naturali morţi fără posteritate

ART. 677
(Abrogat drept urmare a abrogării - prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 - a Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural)
ART. 678
Succesiunea copilului natural, mort fără posteritate, se cuvine mamei sale, şi, în lipsa mamei, rudelor ei celor mai de aproape.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 652; succesiunea copilului se cuvine rudelor sale, fără deosebire după cum filiaţia rezultă din căsătorie sau din afara ei.

Secţiunea II
Despre succesiunea soţului supravieţuitor şi despre a statului

ART. 679
Când defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la soţul în viaţă nedespărţit.

NOTĂ:
Textul a fost implicit modificat prin dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, care statorniceşte chemarea la moştenire a soţului supravieţuitor în concurs cu rudele defunctului.

ART. 680
În lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.

NOTĂ:
Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954.

ART. 681
Soţul în viaţă şi statul care cer succesiunea sunt obligaţi a face să se pună peceţi, a pretinde să se facă inventar, după formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 681 trebuie socotite că au fost implicit abrogate:
1. În ce priveşte soţul supravieţuitor, prin efectul Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - care a stabilit vocaţia sa succesorală în concurs cu rudele cele mai apropiate ale defunctului, iar nu numai în lipsa lor. Măsurile prevăzute de art. 681 pentru conservarea bunurilor moştenirii în favoarea rudelor chemate la moştenire înaintea soţului supravieţuitor - şi care puteau să accepte succesiunea în termen de 30 de ani de la deschiderea ei - nu mai sunt compatibile cu normele în vigoare, care au înlăturat starea de inferioritate în care se află soţul supravieţuitor, în privinţa dreptului de moştenire şi mai ales cu dispoziţiile art. 700 - astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 - în temeiul cărora dreptul tuturor moştenitorilor de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni.
2. A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 682
Soţul în viaţă este încă dator a transforma în numerar lucrurile mişcătoare sau a da cauţiune solvabilă pentru restituirea succesiunii, în caz când s-ar prezenta moştenitori ai defunctului în termen de 3 ani. După acest termen cauţiunea este liberată.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, pct. 1 al notei de la art. 681.

ART. 683
Soţul în viaţă sau statul, care n-au îndeplinit formalităţile la care sunt respectiv îndatoraţi, pot să fie supuşi la daune-interese către moştenitorii ce s-ar arăta.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 681.

Secţiunea III
Despre dreptul de moştenire al femeii când se află în concurenţă cu descendenţii sau alte rude care sunt chemate după legi la succesiunea soţului ei mort

ART. 684
Când bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dânsa ia o porţiune virilă în uzufruct, din succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenţi.
Când bărbatul lasă un singur descendent, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept începe de la epoca încetării uzufructului legal.
Când bărbatul lasă rude de sus sau de alături, atunci femeia succede la o pătrime în plină proprietate din averea mortului.

NOTĂ:
Acest articol a fost abrogat implicit prin Legea nr. 319/1944.

CAP. 5
Despre acceptarea şi repudierea moştenirilor

Secţiunea I
Despre acceptare

ART. 685
Succesiunea poate fi acceptată curat şi simplu, sau sub beneficiu de inventar.

NOTE:
1. Potrivit art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi la persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, acceptarea moştenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârstă, sau unei persoane puse sub interdicţie, va fi socotită totdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar.
2. De asemenea, potrivit art. 90 din Codul familiei, moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, să continue întreţinerea.

ART. 686
Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine.
ART. 687
Minorii şi interzişii nu pot face valabil acceptarea unei moşteniri decât conform dispoziţiilor titlului de la minoritate şi tutelă.

NOTE:
1. Alin. 1 al art. 687 a fost abrogat prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Textul alin. 2 al art. 687, devenit unicul alineat al acestui articol, este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Trimiterea la dispoziţiile titlului de la minoritate şi tutelă se referă în prezent la Titlul III din Codul familiei (art. 97 şi urm.).
A se vedea în această privinţă şi art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

ART. 688
Efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii.
ART. 689
Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.
ART. 690
Actele curat conservatorii, de îngrijire şi de administraţie provizorie, nu sunt acte de primirea moştenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.
ART. 691
Donaţiunea, vânzarea sau transportul*) drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după sine acceptarea succesiunii.
Tot asemenea se întâmplă:
1. Când unul din erezi renunţă chiar gratuit în folosul unui sau a mai mulţi din coerezi.
2. Când renunţarea se face în folosul tuturor coerezilor fără deosebire, şi se primeşte de renunţător preţul renunţării.
------------
*) Cesiunea.

ART. 692
Când acela cărui se cuvine o succesiune a murit fără să se fi lepădat de dânsa, sau fără să o fi acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul să accepte sau să se lepede de dânsa.
ART. 693
Dacă erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepădarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar.
ART. 694
Majorele nu poate să-şi atace acceptarea expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când această acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuinţat în privinţa-i. El nu poate reclama în contra acceptării pentru cuvinte de vătămare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării.

NOTĂ:
A se vedea art. 25 din Decretul nr. 32/1954 (Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954), cu modificările ulterioare, care a modificat implicit art. 694.

Secţiunea II
Despre renunţarea la succesiune*)

*) A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 695
(Abrogat prin art. 25 al Decretului nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială)
ART. 696
Eredele ce renunţă este considerat că n-a fost niciodată erede.
ART. 697
Partea renunţătorului profită coerezilor săi; dacă este singur, succesiunea trece la gradul următor.

NOTĂ:
A se vedea şi art. 1 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor, care a modificat implicit art. 697.

ART. 698
Eredele renunţător nu poate fi reprezentat niciodată. Dacă renunţătorul este singur în gradul său, sau dacă toţi coerezii săi renunţă, copiii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor drept, pentru părţi egale.
ART. 699
Creditorii acelui ce renunţă în paguba lor pot să ia autorizaţia justiţiei ca să accepte succesiunea pentru debitorele lor, în locul şi rândul său.
Într-acest caz renunţarea este anulată numai în favorul creditorilor şi numai până la concurenţa creanţelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunţat.
ART. 700
Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
În cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea.
ART. 701
În tot timpul în care prescripţia dreptului de a accepta nu este dobândită în contra erezilor ce au renunţat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alţi erezi. Nu se pot vătăma însă drepturile care ar fi dobândite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescripţie, sau prin acte valabile, făcute de curatorele succesiunii vacante.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 702
Nici chiar prin contractul căsătoriei*) nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţă, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii.
------------
*) În prezent nu mai este admisă încheierea unui contract de căsătorie (contract matrimonial), raporturile patrimoniale dintre soţi fiind reglementate prin lege.

ART. 703
Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepăda de dânsa; cu toată renunţarea lor, ei rămân erezi şi nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse.

Secţiunea III
Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale şi despre obligaţiile eredelui beneficiar

ART. 704
Declaraţia unui erede că ia această calitate sub beneficiu de inventar trebuie să fie făcută la grefa tribunalului de prima instanţă a districtului în care succesiunea este deschisă; ea trebuie să fie înscrisă pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renunţare.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 705
Această declaraţie n-are efect decât fiind precedată sau urmată de un inventar fidel şi exact al bunurilor succesiunii, făcut după formele cerute de legile de procedură şi în termenele mai jos hotărâte.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 706
Se dă eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului.
I se mai acordă pentru a delibera asupra acceptării sau repudierii succesiunii un termen de 40 de zile, care va începe a curge din ziua expirării a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua încheierii inventarului, dacă s-a terminat mai înainte de expirarea celor 3 luni.
ART. 707
Dacă cu toate acestea, sunt în succesiune obiecte supuse stricăciunii, sau obiecte a căror conservare ar costa mult, eredele poate în calitatea sa de persoană în drept a succede şi fără să se poată zice că s-a făcut acceptare din parte-i, să ia autorizarea justiţiei ca să se vândă acele obiecte.
Această vânzare trebuie să se facă cu forma vânzărilor publice.
ART. 708
În timpul termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunţa şi nu se poate obţine o condamnaţiune*) în contra-i. Dacă el renunţă după expirarea termenelor, sau înaintea expirării lor, cheltuielile ce legiuit s-au făcut de dânsul până la acea epocă privesc succesiunea.
------------
*) Hotărâre.

ART. 709
După expirarea termenelor arătate, eredele urmărit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se află în cercetarea urmăririi îl acordă sau îl refuză după circumstanţe.

NOTĂ:
Termenul nou acordat, în temeiul art. 709, nu poate depăşi termenul prevăzut de art. 700 pentru prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii.

ART. 710
Cheltuielile urmăririi, în cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, dacă eredele justifică, sau că n-a cunoscut evenimentul morţii sau că termenele i-au fost neîndestulătoare, din cauza situaţiei bunurilor, sau din cauza contestaţiilor ivite. Dacă el nu poate justifica, cheltuielile îl privesc.
ART. 711
Eredele conservă cu toate acestea, după expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar după expirarea termenelor date de judecător, conform art. 709, facultatea de a face încă inventar şi de a se declara erede beneficiar; aceasta însă în caz când dânsul n-a făcut acte de erede sau în caz când nu este dat în contra-i o hotărâre judecătorească desăvârşită*), care să-l condamne ca erede curat şi simplu.
------------
*) Definitivă.

NOTĂ:
Facultatea acordată eredelui de art. 711 nu poate fi exercitată decât în cursul termenului prevăzut de art. 700.

ART. 712
Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu ştiinţă şi rea-credinţă n-a trecut în inventar efecte*) dintr-însa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar.
------------
*) Lucruri.

ART. 713
Beneficiul de inventar dă eredelui avantajul:
1. De a plăti datoriile succesiunii numai până în concurenţa valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plata datoriilor, predând toate bunurile succesiunii creditorilor şi legatarilor.
2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii şi de a conserva în contra succesiunii dreptul de a cere plata creanţelor sale.
ART. 714
Eredele beneficiar administrează bunurile succesiunii şi este dator să dea socoteală de administrarea sa creditorilor şi legatarilor. El nu devine răspunzător cu bunurile sale proprii, decât după ce i se va fi cerut darea socotelilor şi el nu va fi îndestulat această îndatorire.
După lămurirea socotelilor, el nu poate fi răspunzător cu bunurile sale proprii, decât până la concurenţa sumelor ce rămâne dator.
ART. 715
El nu răspunde pentru administraţia sa decât de greşeli grave.
ART. 716
El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decât prin formele legiuite pentru vânzările publice.
Dacă el reprezintă*) în natură obiectele mişcătoare, nu răspunde decât de deprecierea sau deteriorarea lor cauzată din neglijenţa sa.
------------
*) Prezintă.

ART. 717
El nu poate vinde imobilele decât după formele prescrise de procedură. El dă mandat creditorilor ipotecari, care au făcut cerere, a primi preţul.
ART. 718
El este dator, dacă creditorii sau alte persoane interesate o cer, să dea cauţiune solvabilă pentru preţul mişcătoarelor cuprinse în inventar şi pentru porţiunea preţului imobilelor nedelegată creditorilor ipotecari. De nu se va da această cauţiune, se vor vinde mişcătoarele şi preţul lor se va depune, ca şi porţiunea nedelegată din preţul imobilelor, spre a se întrebuinţa la desfacerea sarcinilor succesiunii.
ART. 719
Dacă unii din creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plăti decât după ordinea şi chipul regulat de judecător.
Dacă creditorii nu se opun, eredele plăteşte creditorilor şi legatarilor, după rândul cererii.
ART. 720
Creditorii ce nu se opun şi care se prezintă, după lămurirea socotelilor şi plata relicvatelor*), nu au recurs decât în contra legatarilor; acei care se prezintă înaintea lămuririi socotelilor şi plăţii relicvatelor vor avea recurs şi în contra creditorilor plătiţi înaintea lor.
------------
*) Prin "plata relicvatelor" se înţelege distribuirea în întregime a sumelor rezultate din lichidarea bunurilor.

ART. 721
Creditorii ce se opun vor avea recurs şi în contra eredelui.
ART. 722
În toate cazurile prevăzute de art. 719 şi 720, recursul se prescrie după expirarea termenului de trei ani, care începe din ziua lămuririi socotelilor şi a plăţii relicvatului.
ART. 723
Cheltuielile pentru peceţi*), pentru facerea inventarului şi pentru darea socotelilor privesc succesiunea.
------------
*) Sigilii.

Secţiunea IV
Despre succesiunile vacante

ART. 724
Dacă după expirarea termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, nu se prezintă nimeni ca să reclame succesiunea şi dacă nu este nici un erede cunoscut, sau dacă erezii cunoscuţi s-au lepădat de succesiune, succesiunea este privită ca vacantă.
ART. 725
Tribunalul de întâia instanţă din districtul în care succesiunea este deschisă numeşte un curatore după cererea persoanelor interesate, sau după aceea a procurorului.
ART. 726
Curatorele unei succesiuni vacante trebuie înainte de toate să constate printr-un inventar succesiunea; el exercită şi urmăreşte drepturile ei; răspunde la cererile făcute în contra-i; administrează sub îndatorire de a vărsa numerarul succesiunii, ca şi sumele adunate din vânzarea mobilelor şi imobilelor, în casa de consemnaţiuni şi depozite şi în fine sub aceea de a da socoteli.
ART. 727
Dispoziţiile secţiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administraţie şi asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator să dea, sunt îndatoritoare şi pentru curatorii succesiunilor vacante.

CAP. 6
Despre împărţire şi despre raporturi

Secţiunea I
Despre împărţirea succesiunii

ART. 728
Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii.
Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi.
ART. 729
Diviziunea poate fi cerută chiar când unul sau mai mulţi din erezi au posedat părţi separate din succesiune, dacă nu a fost act de împărţeală sau dacă nu se poate opune prescripţia.
ART. 730
Dacă toţi erezii sunt prezenţi şi majori, se pot împărţi între dânşii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi.
Dacă toţi erezii nu sunt prezenţi sau dacă între dânşii sunt minori sau interzişi, atunci se vor pune peceţi*) pe efectele**) succesiunii în cel mai scurt termen, sau după cererea erezilor sau după aceea a procurorului tribunalului de primă instanţă.
------------
*) Sigilii.
**) Lucruri.

ART. 731
Creditorii pot şi ei să ceară punerea de peceţi în virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecătoreşti.
ART. 732
După punerea peceţilor, creditorii pot face opoziţie şi fără a avea titluri executorii sau permisiunea justiţiei.
ART. 733
Dacă vreunul din coerezi nu consimte la facerea împărţelii, sau dacă se ivesc contestaţii, ori în privinţa modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunţă în mod sumar sau numeşte, de cere trebuinţa, pentru operaţiile împărţelii, pe unul din judecători, după raportul căruia judecă contestaţiile.

NOTĂ:
Art. 733 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 734
Estimaţia imobilelor se face de experţi aleşi de părţile interesate; de experţi numiţi din oficiu când părţile refuză a-i alege.
Procesul-verbal al experţilor trebuie să arate bazele estimaţiei; să indice dacă obiectul estimat poate să fie comod împărţit şi în ce chip; să fixeze, în fine, în caz de împărţire, fiecare din părţile ce se pot forma, precum şi valoarea lor.

NOTĂ:
Art. 734 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 735
Estimaţia mobilelor trebuie să se facă de oameni cunoscători şi după adevăratul lor preţ.

NOTĂ:
Art. 735 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 736
Fiecare din coerezi poate cere partea sa în natură din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sunt creditori secvestranţi sau oponenţi, sau dacă majoritatea coerezilor socoteşte necesară vânzarea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vând public după formele obişnuite.
Dacă imobilele nu se pot împărţi, se vor vinde la tribunal prin licitaţie.
Dacă toate părţile sunt majore, ele pot conveni să facă vânzarea în faţa unui arbitru, numit de dânsele.

NOTĂ:
Art. 736 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 737
După ce mobilele şi imobilele s-au estimat şi s-au vândut, judecătorul, de cere trebuinţa, trimite pe părţi la un arbitru numit cu consimţământul lor, sau numit de-a dreptul de dânsul, când părţile nu se unesc pentru numirea lui.
Se procede înaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce compărţitorii pot fi datori a-şi da unii altora, la formarea activului şi pasivului eredităţii, la compunerea părţilor şi la restituţiile ce erezii ar trebui a-şi face între dânşii.

NOTĂ:
Art. 737 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 738
Fiecare erede raportează la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator către succesiune.

NOTĂ:
Moştenitorii obligaţi a raporta sunt determinaţi prin art. 751 din Codul civil şi art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.

ART. 739
Dacă raportul nu se face în natură, coerezii cărora li se datorează iau mai întâi o parte egală din masa succesiunii.
Aceste preluări se fac, pe cât este posibil, în obiecte de aceeaşi natură şi calitate cu acelea ce erau să fie date în natură.
ART. 740
După preluări, se formează din restul masei succesiunii atâtea părţi egale câţi sunt şi erezi sau stirpe*) împărţitoare.
------------
*) Tulpini, potrivit art. 667 din Codul civil.

ART. 741
La formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare.
Se va evita însă, cât va sta prin putinţă, îmbucătăţirea peste măsură a eritajelor*) şi diviziunea exploataţiunilor.
------------
*) Imobilelor.

ART. 742
Inegalitatea părţilor date în natură se compensează prin bani.

NOTĂ:
A se vedea în acest sens şi art. 7 al Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 743
Părţile se formează de unul dintre coerezi sau de altă persoană, dacă toţi erezii sunt de acord în alegere şi dacă cel ce a fost ales acceptă însărcinarea; în caz contrar, părţile se formează de un expert numit de judecător.
Părţile apoi se trag la sorţi. Dacă însă erezii vin la moştenire cu părţi inegale, autoritatea judecătorească decide de trebuie să se procedeze prin tragere la sorţi în parte, sau prin darea părţilor în total.

NOTĂ:
Art. 743 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 744
Mai înainte de a proceda la tragerea părţilor la sorţi, fiecare compărţitor este admis a propune reclamările sale, în contra formării părţilor.
ART. 745
Regulile stabilite pentru împărţirea masei de moştenire se vor observa în subdiviziunile ce se vor face între stirpele compărţitoare.
ART. 746
Dacă asupra operaţiilor trimise înaintea arbitrului se fac contestaţii, arbitrul încheie proces-verbal pentru dificultăţile şi zisele părţilor, şi le trimite înaintea judecătorului pentru împărţeală.

NOTĂ:
Art. 746 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.

ART. 747
Dacă toţi coerezii nu sunt prezenţi sau de sunt între ei interzişi sau minori, împărţirea trebuie să se facă înaintea judecătoriei, observând regulile prescrise în articolele precedente din această secţiune.
Dacă sunt mai mulţi minori cu interese contrarii la împărţeală, se va da fiecărui dintr-înşii un tutore special.

NOTE:
1. Textul art. 747 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Primul alineat al art. 747 a fost modificat implicit prin art. 3 alin. 2 al Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
3. Prin art. XIV din Decretul nr. 135, Buletinul Oficial nr. 20 - 21 din 18 februarie 1968, au fost înlocuite din cuprinsul actelor normative în vigoare la data adoptării acestui decret, următoarele denumiri:
- "tribunal popular" cu "judecătorie";
- "tribunal regional" cu "tribunal judeţean";
- "Tribunalul Capitalei Republicii Socialiste România" cu "Tribunalul municipiului Bucureşti";
- "notariat de stat de raion, de oraş, de raion de oraş" cu "notariat de stat local";
- "notariat de stat regional" cu "notariat de stat judeţean";
- "Notariatul Capitalei Republicii Socialiste România şi regiunii Bucureşti" cu "Notariatul de stat al municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov", devenit "Notariatul de stat al municipiului Bucureşti", ca urmare a aplicării Decretului nr. 15, Buletinul Oficial nr. 3 din 23 ianuarie 1981;
- "circumscripţie" cu "rază teritorială".
În consecinţă, din cuprinsul art. 747 alin. 1, denumirea "tribunal popular" a fost înlocuită cu "judecătorie".
4. Conform prevederilor Codului familiei (art. 132), pentru ocrotirea minorului se va numi, în cazul prevăzut de alin. 2 al art. 747, un curator.

ART. 748
În cazul articolelor precedente, licitaţia, de este trebuinţă, nu se va putea face decât înaintea judecătoriei cu formele prescrise pentru înstrăinarea bunurilor minorilor. Străinii*) vor fi totdeauna admişi.
------------
*) Persoanele care nu au calitatea de moştenitori.

NOTE:
1. Articolul 748 a fost modificat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare şi prin art. 130 alin. 1 - 3 din Codul familiei.
2. Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 749
Împărţelile făcute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizaţia consiliului de familie, sau în numele absenţilor*) sunt definitive.
-------------
*) Dispăruţilor.

NOTE:
1. Textul art. 749 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Instituţia consiliului de familie a fost desfiinţată prin reglementarea pe care Codul familiei a instituit-o, prin art. 113 - 151, pentru ocrotirea incapabililor aflaţi sub tutelă.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei, pentru împărţirile săvârşite de reprezentanţii incapabililor sau de persoanele cu capacitate restrânsă este necesară încuviinţarea autorităţii tutelare.

ART. 750
După împărţeală se va remite fiecărui din compărţitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat.
Titlurile unei proprietăţi împărţite se ţin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu îndatorire de a le prezenta când compărţitorii, având trebuinţă de ele, i le vor cere.
Titlurile eredităţii întregi se ţin de acel erede pe care toţi l-au ales ca depozitar, cu îndatorirea de a le prezenta la orice cerere.
Dacă nu este unire pentru această alegere, atunci titlurile se depun în arhiva statului şi judecătorul liberează de pe dânsele fiecărui din erezi câte o copie legalizată.

Secţiunea II
Despre raporturi

ART. 751
Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, împreună cu fraţii ori surorile sale, sau cu descendenţii acestora, trebuie a raporta coerezilor săi tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cât şi indirect, afară de cazul când donatorele a dispus altfel.

NOTĂ:
Articolul 751 a fost modificat prin art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.

ART. 752
Eredele ce renunţă la succesiune poate popri*) darul, sau a cere legatul ce i s-a făcut, în limitele părţii disponibile.
------------
*) Păstra.

ART. 753
Donatarul care nu avea calitatea de a moşteni în momentul donaţiunii, dar care va avea această calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, dacă donatorele nu l-a dispensat de aceasta.
ART. 754
Donaţiile şi legatele făcute fiului unei persoane, care are calitatea de erede în momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate că s-au făcut cu scutirea de raport.

NOTĂ:
Legatele nu sunt raportabile decât dacă s-a prevăzut aceasta expres în testament, raportul urmând a se face prin echivalent.

ART. 755
Fiul care vine cu dreptul său propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul făcut părintelui său, chiar când ar primi succesiunea acestuia; dar când fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator să raporteze aceea ce s-a dăruit părintelui său, chiar în cazul când ar fi renunţat la succesiunea părintelui.
ART. 756
Donaţiile şi legatele făcute soţului unui descendent succesibil sunt socotite ca făcute cu scutirea de raport.
Dacă darurile sau legatele s-au făcut la doi soţi împreună, din care numai unul este descendente cu drept de succesiune, partea dăruită acestuia din urmă este supusă raportului.
ART. 757
Raportul nu se poate face decât numai la succesiunea donatorului.
ART. 758
Coeredele este dator a raporta aceea ce părintele a cheltuit cu dânsul dotându-l*), procurându-i vreo carieră, sau plătindu-i datoriile.

NOTĂ:
În urma abrogării art. 1223 şi urm. din Codul civil, termenul "dotându-l" din cuprinsul art. 758 nu se mai poate referi decât la donaţiile făcute în vederea căsătoriei.

ART. 759
Cheltuielile de nutriment, întreţinere, educaţie, de învăţătura unui meşteşug, cheltuielile ordinare pentru îmbrăcăminte şi alte obiecte trebuincioase la intrarea în armată, cheltuielile de nuntă şi prezenturile*) obişnuite nu sunt supuse raportului.
------------
*) Daruri.

ART. 760
Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit şi fără greşeala donatorului nu este supus raportului.
ART. 761
Dacă înzestrătorul ascendent plăteşte bărbatului zestrea fără asigurări suficiente, fiica înzestrată va fi datoare a raporta numai acţiunea în contra bărbatului.

NOTĂ:
Art. 761 este implicit abrogat drept urmare a abrogării exprese a dispoziţiilor art. 1223 - 1293 din Codul civil prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

ART. 762
Fructele şi interesele*) lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decât din ziua deschiderii succesiunii.
------------
*) Dobânzi.

ART. 763
Legatarii şi creditorii nu pot pretinde ca erezii să facă raport.
ART. 764
Raportul se face sau în natură, sau scăzându-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport.
ART. 765
Raportul se poate pretinde în natură pentru imobile; când cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat sau ipotecat, înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natură nu este obligatoriu.
Raportul în acest caz se preţuieşte după valoarea ce imobilul a avut în momentul deschiderii succesiunii.
ART. 766
În orice caz, trebuie să se ţină socoteală donatarului de cheltuielile necesare şi utile.
ART. 767
Donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenţa sa.
ART. 768
Când imobilul s-a înstrăinat de donator, amelioraţiunile şi degradările făcute de cel ce l-a dobândit se vor ţine în seamă, conform cu dispoziţiile celor două articole precedente.
ART. 769
Când raportul se face în natură, bunurile intră în masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecari însă, pot să intervină la împărţeală spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 769 nu-şi găsesc aplicare în ceea ce priveşte imobilele supuse regimului de carte funciară sau de publicitate funciară.
A se vedea în acest sens:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 18 alin. 4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 25).

ART. 770
Când un succesibil primeşte, cu dispensă de raport, un dar care excede porţiunea disponibilă, raportul excedentului se face în natură, dacă întoarcerea excedentului este posibilă.
În caz contrar, dacă excedentul trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul raportă imobilul în întregimea lui şi prelevă asupra masei valoarea porţiunii disponibile; dacă această porţiune trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul poate ţine imobilul în întregimea lui, ia însă mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii, şi recompensează pe coerezii săi, sau în bani, sau oricum altfel.
ART. 771
Coeredele care raportează imobilul în natură poate să reţină posesiunea până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni.
ART. 772
Raportul mobilelor se face luându-se mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculează pe valoarea ce mobilele aveau în momentul facerii darului, după statul estimaţiei*) anexat actului de dar; în lipsa acestui stat, după estimaţia experţilor, făcută pe preţul cel mai just.
------------
*) Actul de evaluare.

ART. 773
Succesibilul care a primit bani face raportul luând mai puţin din numerarul succesiunii.
La neajungere, donatarul poate să nu raporteze numerarul dând echivalentul în mobile şi, în lipsa acestora, în imobilele succesiunii.

Secţiunea III
Despre plata datoriilor

ART. 774
Coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia.
ART. 775
Legatarul cu titlu universal contribuie deopotrivă cu erezii, în proporţie cu emolumentul său. Cel particular nu contribuie.
ART. 776
Când imobilele unei succesiuni sunt ipotecate special, pentru plată de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele să fie plătite şi imobilele liberate înaintea formării părţilor.
Dacă coerezii împart succesiunea în starea în care se găseşte, imobilele ipotecate se estimă după aceeaşi normă ca şi celelalte imobile; capitalul renditei însă se scade din preţul imobilului. Eredele, în partea căruia s-au dat imobilele, rămâne singur dator a plăti rendita şi garantează pe coerezii săi pentru această plată.

NOTĂ:
Dispoziţia din cuprinsul alin. 1 al art. 776 nu are aplicare, întrucât în dreptul nostru singurul contract de rentă reglementat de Codul civil est acel de rentă viageră, care, potrivit art. 1648, nu poate fi răscumpărată.

ART. 777
Coerezii plătesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în proporţie cu partea sa ereditară.
ART. 778
Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa, are recurs, în contra celorlalţi coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plăti, chiar când coeredele ce a desfăcut datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. Coeredele însă, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conservă facultatea de a cere plata creanţelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii.
ART. 779
Când unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecară se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu ce ia fiecare din succesiune.
ART. 780
Titlurile executorii, obţinute în contra defunctului, sunt personal executorii şi în contra eredelui. Cu toate acestea, creditorii nu pot urmări execuţia decât după opt zile de la notificarea acestor titluri făcute persoanei, sau la domiciliul eredelui.
ART. 781
Ei pot cere, în orice caz şi în contra oricărui creditor, separaţia patrimoniului defunctului de acela al eredelui.
ART. 782
Acest drept nu poate fi exercitat când, acceptându-se eredele de debitor, s-a făcut astfel novaţiune în privinţa creanţei contra defunctului.
ART. 783
În privinţa mobilelor, după trecerea de trei ani, dreptul este prescris. În privinţa imobilelor, acţiunea se poate exercita în tot timpul în care imobilele se găsesc în mâna eredelui.

NOTĂ:
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, a se vedea dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.

ART. 784
Creditorii eredelui nu pot cere separaţia patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii.
ART. 785
Creditorii unui din compărţitori, ca nu cumva împărţeala să se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenţi la împărţeală, pot dar să intervină cu spezele lor; nu pot însă să atace o împărţeală săvârşită, afară numai de s-a făcut în lipsă-le şi fără să se ţină seamă de opoziţia lor.

Secţiunea IV
Despre efectele împărţelii şi despre garanţia părţilor

ART. 786
Fiecare coerede este prezumat că a moştenit singur şi imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au căzut prin licitaţie, şi că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii.
ART. 787
Coerezii sunt datori garanţi unul către altul numai despre tulburările şi evicţiunile ce proced dintr-o cauză anterioară împărţelii.
Garanţia încetează când o evicţiune a fost exceptată anume, printr-o clauză expresă a actului de împărţeală, sau când evicţiunea a fost cauzată din greşeala eredelui.
ART. 788
Fiecare din erezi este obligat, în proporţie cu partea sa ereditară, a despăgubi pe coeredele său de paguba ce a suferit din cauza evicţiunii.
Când unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împărţi între eredele garantat şi între ceilalţi coerezi.
ART. 789
Garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite durează numai cinci ani de la împărţeală. Această garanţie încetează când nesolvabilitatea a luat naştere în urma împărţelii.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 789 nu are aplicare, întrucât se referă numai la garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rente perpetue, iar singurul contract de rentă, reglementat de Codul civil, este acel de rentă viageră.

Secţiunea V
Despre desfiinţarea sau resciziunea*) împărţelii

*) A se vedea nota de la art. 791.

ART. 790
Împărţelile pot fi desfiinţate pentru violenţă sau dol.
Pentru o simplă omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strică împărţeala; se face numai un supliment de împărţeală pentru obiectul omis.
ART. 791
Orice act, sub orice titlu, în urmarea cărui a încetat indiviziunea între erezi, este supus la acţiunea de resciziune din articolul precedent.
După împărţeală, sau după actul care-i ţine locul, acţiunea de resciziune nu mai este admisă în contra tranzacţiei făcute asupra dificultăţilor reale, ce prezintă primul act, chiar când nu ar fi fost proces început asupra obiectului tranzacţiei.

NOTĂ:
Articolul 791 trebuie socotit inaplicabil, dat fiind inadvertenţa dispoziţiilor ce cuprinde. În cadrul acestor dispoziţii, resciziunea pentru leziune este reglementată, nu direct, ci numai prin referire la regulile articolului precedent. Dispoziţiile art. 790 nu prevăd însă decât desfiinţarea împărţelii pentru dol sau violenţă, astfel încât aplicarea lor nu este cu putinţă în cazul resciziunii pentru leziune.

ART. 792
Acela în contra cărui s-a făcut cererea de resciziune poate popri desfiinţarea împărţelii, dând reclamantului suplimentul din partea sa ereditară în numerar sau în natură.

NOTĂ:
Articolul trebuie socotit ca inaplicabil pentru motivele arătate în nota de la art. 791.

ART. 793
Coeredele care a înstrăinat porţiunea sa ereditară, în tot sau în parte, nu poate intenta acţiunea de resciziune pentru dol sau violenţă, dacă înstrăinarea s-a făcut în urma descoperirii dolului sau încetării violenţei.

Secţiunea VI
Despre împărţeala făcută de tată, de mamă sau de alţi ascendenţi între descendenţii lor

ART. 794
Tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 659 cu privire la drepturile de moştenire ale înfiaţilor.

ART. 795
Această împărţeală se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, condiţiile şi regulile prescrise pentru donaţiuni între vii şi pentru testamente.
Împărţeala făcută prin acte între vii nu poate avea de obiect decât bunurile prezente.
ART. 796
Dacă toate bunurile, ce ascendentele a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărţeală, bunurile necuprinse se vor împărţi conform cu legea.
ART. 797
Este nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi*).
Acţiunea de nulitate se poate exercita de toţi erezii fără distincţie.
------------
*) Care au murit mai înainte.

NOTĂ:
A se vedea şi art. 654 din Codul civil, precum şi nota de la acel articol.

ART. 798
Împărţeala făcută de ascendent se poate ataca, când ar rezulta dintr-însa sau dintr-alte acte că, prin dispoziţia făcută de ascendent, vreunul din acei între care s-au împărţit bunurile s-ar găsi vătămat în partea legitimă.
ART. 799
Copilul care, pentru cauza arătată la articolul precedent, atacă împărţeala făcută de ascendent este dator a plăti înainte cheltuielile estimaţiei. Dacă reclamaţia nu este fondată, cheltuielile estimaţiei şi ale judecăţii vor fi în sarcina sa.

Titlul II
DESPRE DONAŢIUNI ÎNTRE VII ŞI DESPRE TESTAMENTE*)

*) Din eroare în ediţia oficială nu se face menţiune despre cap. I al acestui titlu, care cuprinde art. 800 - 805.

CAP. 1

ART. 800
Nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament.
ART. 801
Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte.
ART. 802
Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său.
ART. 803
Substituţiile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privirea*) donatarului, a eredelui numit sau a legatarului.
------------
*) În privinţa.

ART. 804
Este permisă dispoziţia prin care o a treia persoană ar fi chemată a lua darul, ereditatea sau legatul, în cazul când donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi.
ART. 805
Este permisă asemenea dispoziţie între vii sau testamentară, prin care uzufructul se dă la o persoană şi proprietatea nudă la alta.

CAP. 2
Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donaţiune între vii sau prin testament

ART. 806
Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel, afară de excepţiile regulate la capitolul VII al acestui titlu.

NOTĂ:
Dispoziţiile capitolului VII nu mai alcătuiesc excepţii de la regula art. 806, atât în ce priveşte donaţiile prin contractul de căsătorie (deoarece dispoziţiile art. 1223 - 1293 din Codul civil au fost abrogate), cât şi în ce priveşte donaţiile făcute între soţi în timpul căsătoriei, deoarece potrivit art. 8 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, minorul care se căsătoreşte dobândeşte prin aceasta capacitatea de exerciţiu deplină.
Potrivit art. 133 alin. 3 din Codul familiei minorul nu poate să facă donaţii nici chiar cu încuviinţare.

ART. 807
Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate din bunurile de care după lege poate dispune majorele.
ART. 808
Este capabil de a primi prin donaţiune între vii oricine este conceput în momentul donaţiunii.
Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morţii testatorului.

NOTE:
1. Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. A se vedea, în acest sens, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 7).
2. În privinţa persoanelor juridice, a se vedea Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 33).

ART. 809
Minorul de şasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune în favoarea tutorelui său.
Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donaţiune între vii, nici prin testament, în favoarea fostului său tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei n-au fost prealabil date şi primite.
Sunt exceptaţi în amândouă cazurile de mai sus ascendenţii minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor.

NOTE:
1. Potrivit art. 41 din Codul familiei, socotelile tutelei sunt definitiv date şi primite din momentul când autoritatea tutelară a dat descărcare tutorelui de gestiunea sa.
2. A se vedea şi art. 133 din acelaşi cod.
3. Minorul devine major în condiţiile prevăzute de art. 8 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

ART. 810
Doctorii în medicină sau în chirurgie, ofiţerii de sănătate*) şi spiţerii, care au tratat pe o persoană în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare, ce dânsa a făcut în favoare-le în cursul acestei boli.
Sunt exceptate:
1. Dispoziţiile remuneratorii făcute cu titlul particular; se va ţine însă seamă de starea dispunătorului şi de serviciile făcute.
2. Dispoziţiile universale, în caz de rudenie până la al patrulea grad inclusiv, afară numai dacă mortul va avea erezi în linie dreaptă şi dacă acela, în profitul căruia s-a făcut dispoziţia, nu este el chiar erede în linie dreaptă.
Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor.
------------
*) Prin "ofiţeri de sănătate" urmează a se înţelege medicii militari.

ART. 811
Dispoziţiile între vii sau prin testament, făcute în favoarea ospiciilor, săracilor dintr-o comună sau stabilimentelor de utilitate publică, nu pot avea efect decât de sunt autorizate prin ordonanţe domneşti în urma avizului Consiliului de Stat.

NOTĂ:
Art. 811 a fost modificat implicit prin art. 10 al Legii pentru persoanele juridice - promulgată cu Decretul nr. 452, Monitorul Oficial nr. 27 din 6 februarie 1924, cu modificările ulterioare, şi prin reglementarea Decretului nr. 478/1954 privitor la donaţiunile făcute statului - Buletinul Oficial nr. 46 din 10 decembrie 1954.

ART. 812
Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse.
Sunt reputate ca persoane interpuse tatăl şi mama, copiii şi descendenţii şi soţul persoanei incapabile.

CAP. 3
Despre donaţiunile între vii

Secţiunea I
Despre forma şi efectele donaţiunilor între vii

ART. 813
Toate donaţiunile se fac prin act autentic.
ART. 814
Donaţiunea nu obligă pe donator şi nu va produce nici un efect decât din ziua în care va fi fost acceptată.
Acceptarea poate fi făcută sau în act, sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui ce dăruieşte; în acest din urmă caz, donaţiunea n-are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare.
ART. 815
Donaţiunile făcute unor minori sau unui interzis, se acceptă de tutore sau de părinte.
Mama, cu toate că tatăl ar fi în viaţă, şi ceilalţi ascendenţi, cu toate că genitorii*) ar fi în viaţă, vor putea asemenea să accepte donaţiunea făcută minorelui şi interzisului, deşi ei n-ar avea calitatea de tutori.
------------
*) Părinţii.

NOTE:
1. Textul art. 815 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Potrivit art. 97 din Codul familiei ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ce priveşte pe copiii lor minori.

ART. 816
Surdo-mutul ce nu ştie să scrie nu poate accepta o donaţiune decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea judiciară, după regulile stabilite pentru minori.

NOTĂ:
În conformitate cu dispoziţiile art. 152 lit. a) din Codul familiei, curatorul se numeşte de autoritatea tutelară.

ART. 817
Donaţiunile făcute persoanelor morale nu pot fi acceptate decât prin ordonanţă domnească, dată în urma avizului Consiliului de Stat.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 811.

ART. 818
Când se dăruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcripţia actului ce conţine donaţiunea şi acceptarea, ca şi notificarea acceptării făcută prin act separat, se va face la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate bunurile.

NOTE:
1. A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
2. Denumirea "tribunalul popular al districtului" a fost înlocuită cu "judecătoria în a cărei rază teritorială". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 819
Lipsa transcripţiei poate să fie invocată de orice persoane au interes la aceasta; se exceptă însă persoanele obligate a stărui să se facă transcripţia, sau reprezentanţii lor, asemenea şi donatorul.
ART. 820
Minorii, interzişii, femeile măritate, în lipsă de acceptarea sau de transcripţia donaţiunii, nu pot cere obiectele dăruite; au însă, de se cuvine, recurs în contra tutorilor sau bărbaţilor.

NOTĂ:
Art. 820 a fost modificat implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932 în sensul suprimării din cuprinsul textului a termenilor "femeile măritate" şi "sau bărbaţilor", care constituiau aplicarea în materia donaţiunilor a regulei incapacităţii femeii măritate.

ART. 821
Donaţiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabilă.
ART. 822
Este nulă orice donaţiune făcută cu condiţii a căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului.
ART. 823
Este asemenea nulă, dacă s-a făcut sub condiţia de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donaţiunii sau care nu erau arătate în actul de donaţiune.
ART. 824
Când donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins în donaţiune, sau de o sumă determinată din bunurile dăruite, dacă moare, fără să fi dispus de dânsele, un asemenea obiect sau asemenea sumă rămâne erezilor donatorului.
ART. 825
Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul când donatarul ar muri înaintea lui, cât şi în cazul când donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa.
Aceste stipulaţii însă nu se pot face decât în favoarea donatorului.

NOTĂ:
A se vedea:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 19);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 27).

ART. 826
Dispoziţiile art. 821, 822, 823, 824 şi 825 nu se aplică la donaţiunea din capitolul VI şi VII, dintr-acest titlu.
ART. 827
Orice act de donaţiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar.
ART. 828
Donatorul nu este responsabil de evicţiune către donatar pentru lucrurile dăruite.
Donatorul este responsabil de evicţiune când el a promis expres garanţia.
Este asemenea responsabil când evicţiunea provine din faptul său, când este în chestiune o donaţiune care impune sarcini donatarului; într-acest caz însă, garanţia este obligatorie numai până la suma sarcinilor.

Secţiunea II
Despre cazurile în care donaţiunile se pot revoca

ART. 829
Donaţiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donaţiunii.
ART. 830
Când donaţiunea este revocată pentru neîndeplinirea condiţiilor, bunurile reintră în mâna donatorului, libere de orice sarcină şi ipotecă.

NOTĂ:
A se vedea:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 18 alin. 1 - 3);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 26).

ART. 831
Donaţiunea între vii se revocă pentru ingratitudine în cazurile următoare:
1. Dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului.
2. Dacă este culpabil în privinţă-i de delicte, cruzimi sau injurii grave.
3. Dacă fără cuvânt îi refuză alimente.
ART. 832
Revocarea pentru neîndeplinirea condiţiilor şi pentru ingratitudine nu se face de drept niciodată.
ART. 833
Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcută în termen de un an din ziua faptului, sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul.
Acţiunea de revocare nu se poate intenta în contra erezilor donatarului, nici de erezii donatorului în contra donatarului, afară numai dacă, în acest caz, acţiunea s-a intentat de donator, sau donatorul a murit în anul în care se putea intenta acţiunea.
ART. 834
Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici înstrăinările făcute de donatar, nici ipotecile sau alte sarcini reale, cu care el ar fi putut greva obiectul dăruit; este neapărat însă ca acestea să se fi făcut înaintea inscripţiei extractului cererii de revocare pe marginea transcripţiei prescrisă prin art. 818.
În caz de revocare, donatarul se condamnă a întoarce valoarea obiectelor înstrăinate, după estimaţia ce li s-ar face în timpul cererii; se condamnă asemenea a întoarce veniturile din ziua cererii.
ART. 835
Donaţiunile făcute în favoarea maritagiului nu sunt revocabile pentru ingratitudine.
ART. 836
Orice donaţiuni prin acte între vii făcute de persoane ce n-au copii sau descendenţi existenţi în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donaţiuni şi sub orice titlu s-ar fi făcut, fie chiar donaţiunea mutuală sau remuneratorie, fie în fine donaţiunea în favoarea maritagiului făcută soţilor de oricare altă persoană, afară de ascendenţii lor, sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donaţiunii, dobândeşte un copil legitim, un postum, sau chiar când a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent.

NOTE:
1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 830.
2. Distincţia dintre copil legitim sau legitimat şi copil natural a fost în întregime înlăturată prin dispoziţiile Codului familiei (art. 63), astfel încât textul art. 836 a fost modificat implicit în sensul că donaţiunile sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donaţiunii, dobândeşte un copil din căsătorie sau dinafara căsătoriei, fie chiar postum (adică copil născut în urma morţii tatălui său).

ART. 837
Revocarea se face şi când copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul donaţiunii.
ART. 838
Donaţiunea rămâne revocată chiar când donatarul ar fi intrat în posesia lucrurilor dăruite şi ar fi fost lăsat în posesia acelor lucruri după naşterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va fi obligat a restitui fructele de orice natură luate de el, decât din ziua în care i se va fi notificat naşterea fiului sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventă.

NOTĂ:
Partea din text "sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventă" trebuie socotită implicit abrogată drept urmare a abrogării instituţiei legitimării copiilor naturali prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

ART. 839
Orice clauze sau convenţii, prin care donatorul ar renunţa la revocarea donaţiunii pentru naştere de fiu, este nulă şi fără nici un efect.
ART. 840
Prescripţia acţiunii de revocare se împlineşte după 30 de ani de la naşterea fiului.

NOTĂ:
Cu privire la prescripţia drepturilor la acţiune care izvorăsc, în acest caz, din revocarea de plin drept a donaţiunii, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.

CAP. 4
Despre partea disponibilă a bunurilor şi despre reducţiune

Secţiunea I
Despre partea disponibilă a bunurilor

ART. 841
Liberalităţile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului, dacă la moarte-i lasă un copil legitim; peste o a treia parte, dacă lasă doi copii; peste a patra parte, dacă lasă trei sau mai mulţi.

NOTĂ:
Art. 841 a fost modificat implicit:
a) prin art. 2 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit căruia liberalităţile făcute de soţul predecedat nu vor putea trece peste jumătate din drepturile de moştenire prevăzute de lege în favoarea soţului supravieţuitor;
b) prin art. 63 din Codul familiei, care a înlăturat în întregime orice deosebire cu privire la situaţia copiilor din căsătorie sau din afara căsătoriei.

ART. 842
Sunt cuprinşi în articolul precedent sub nume de copii, descendenţii de orice grad.
ART. 843
Liberalităţile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor, dacă în lipsă de descendenţi, defunctul lasă tată şi mamă sau peste trei sferturi, dacă lasă numai pe unul din părinţi.

NOTĂ:
Textul art. 843 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 134/1947 pentru modificarea art. 843 din Codul civil şi coordonarea, prin interpretare a dispoziţiilor sale, cu prevederile art. 673 din acelaşi cod - Monitorul Oficial nr. 91 din 22 aprilie 1947.

ART. 844
Dacă dispoziţia prin acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rendită viageră, a cărei valoare trece peste cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziţii sau de a abandona proprietatea cantităţii disponibile.
ART. 845
Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputaţia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimţit la aceste înstrăinări.
ART. 846
Cantitatea disponibilă poate fi dată în tot sau în parte, sau prin acte între vii sau prin testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fără ca donatarul sau legatarul, ce vine la succesiune, să fie supus la raport, dacă în dispoziţie se zice expres, că ceea ce s-a dat este peste partea sa.
Declaraţia că darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau în actul ce conţine dispoziţia, sau în urmă, cu formele dispoziţiilor între vii, sau testamentare.

Secţiunea II
Despre reducţiunea donaţiunilor şi a legatelor

ART. 847
Liberalităţile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la această parte.
ART. 848
Reducţiunea liberalităţilor între vii nu va putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfăţişează drepturile lor.
ART. 849
Partea disponibilă se calculează cu chipul următor: pe lângă bunurile ce a lăsat donatorul sau testatorul în momentul morţii sale, se adaugă prin calcul şi bunurile de care a dispus prin donaţiuni între vii, după starea lor din momentul donaţiunii şi după valoarea ce au avut în momentul morţii donatorului. Din această masă de bunuri, scăzându-se datoriile, pe ceea ce va rămânea se calculează partea disponibilă, după numărul şi calitatea erezilor.
ART. 850
Întâi se vor reduce dispoziţiile testamentare; când bunurile cuprinse în aceste dispoziţii nu vor mai fi, atunci numai se va face reducţiunea donaţiunilor.
Reducţiunea va începe de la cea din urmă donaţiune, după săvârşirea acesteia se va trece îndată la cea a doua după dânsa, şi aşa pe rând până la cea mai veche donaţiune.
ART. 851
Când donaţiunea între vii, supusă la reducţiune, s-a făcut la unul din cei cu drept de moştenire, acesta va putea scădea partea cu care ar trebui să se reducă donaţiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede în bunurile nedisponibile, dacă aceste bunuri sunt de aceeaşi natură cu cele dăruite.
ART. 852
Se vor reduce cu analogie*) atât legatele universale cât şi cele particulare, fără distincţie.
------------
*) Proporţional cu valoarea lor.

ART. 853
Când testatorul va declara ca un legat să fie plătit preferându-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reducţiune, decât după ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legală.
ART. 854
Donatarul va restitui fructele porţiunii ce trece peste partea disponibilă, din momentul morţii donatorului.
ART. 855
Donatarul este obligat, dacă a alienat bunurile dăruite, să facă în urmă raportul excedentului peste porţiunea disponibilă, după valoarea lucrurilor din timpul morţii disponentului.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, art. 25 al Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare.

CAP. 5
Despre dispoziţiile testamentare

Secţiunea I
Reguli generale pentru forma testamentelor

ART. 856
Orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este poprită de lege.
ART. 857
Două sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane.
ART. 858
Un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în formă mistică.
ART. 859
Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi subsemnat de mâna testatorului.
ART. 860
Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecătoria competentă.

NOTĂ:
1. A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
2. Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 861 - 863
(Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru învestirea cu dată certă şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri)
ART. 864
Când testatorul va voi să facă un testament mistic sau secret, trebuie neapărat să-l iscălească, sau că l-a scris el însuşi, sau că a pus pe altul a-l scrie.
Hârtia în care s-au scris dispoziţiile testatorului sau hârtia care serveşte de plic, de va fi, se va strânge şi se va sigila.
Testatorul va prezenta judecătoriei competente testamentul strâns şi pecetluit, precum s-a zis, sau îl va strânge şi-l va pecetlui înaintea judecătoriei.
Testatorul va declara că dispoziţiile din acea hârtie este testamentul său, scris şi iscălit de el însuşi, sau scris de altul şi iscălit de testator.
Când testatorul, din cauză de boală, va fi în neposibilitate fizică de a se prezenta înaintea judecătoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui şi declaraţia sus-menţionată, se vor face înaintea judecătorului, numit de judecătorie pentru acest sfârşit.
Judecătoria, sau judecătorul numit, va face actul de subscripţie*) pe hârtia în care s-a scris testamentul, sau pe hârtia care serveşte de plic.
Acest act se va subscrie atât de testator, cât şi de judecătorie sau judecător.
Toată lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptă de nici o altă operaţie; când testatorul, din o cauză posterioară subsemnării testamentului, va declara că nu poate subsemna subscripţia*), această declaraţie se va trece în subscripţie.
------------
*) Proces-verbal de suprascriere.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 865
Acei care nu ştiu sau care nu pot citi şi scrie nu pot face testament în formă mistică.
ART. 866
Când testatorul nu poate vorbi, dar ştie a scrie, atunci declaraţia că testamentul este al său o va face în scris în capul actului de subscripţie*) înaintea judecătorului numit, sau înaintea judecătoriei.
Judecătoria sau judecătorul numit va constata în actul de subscripţie*) declaraţia testatorului.
------------
*) Proces-verbal de suprascriere.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 867
În cazurile când se numeşte un judecător, el va comunica procesul său verbal judecătoriei, care va legaliza actul de subscripţie sau testamentul.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

Secţiunea II
Despre regulile speciale asupra formelor câtorva testamente

ART. 868
Testamentele militarilor şi ale indivizilor întrebuinţaţi în armată, sunt în orice ţară valabil făcute în prezenţa unui cap de batalion sau de escadron, sau în prezenţa oricărui alt ofiţer superior, asistat de doi martori, sau în prezenţa a doi comisari de război, sau în prezenţa unui din comisari asistat de doi martori.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 874.

ART. 869
Sunt asemenea, dacă testatorul este bolnav sau rănit, valabil făcute în prezenţa capului ofiţerului de sănătate asistat de comandantul militar, însărcinat cu poliţia ospiciului.

NOTĂ:
A se vedea nota de la art. 810, cu privire la ofiţerii de sănătate. În prezent art. 869 trebuie înţeles că se referă la medicul militar şef al spitalului.

ART. 870
Dispoziţiile articolelor precedente nu sunt admisibile decât în privinţa acelor ce sunt în expediţie militară, sau în cuartier, sau în garnizoană afară din teritoriul român, sau prizonieri la inamici, fără ca cei ce sunt în cuartier sau în garnizoană înăuntrul ţării să poată profita de această latitudine, de nu se găsesc în o cetate asediată, sau în alte locuri ale căror porţi să fie închise şi comunicaţiile întrerupte din cauza războiului.
ART. 871
Testamentul făcut în forma mai sus arătată este nul după şase luni de la întoarcerea testatorului într-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare.
ART. 872
Testamentul făcut într-un loc care este scos din comunicaţie din cauza ciumei sau altei boli contagioase, se poate face înaintea unui membru al consiliului municipal, asistat de doi martori.
ART. 873
Testamentul menţionat în articolul precedent este nul după trecerea de şase luni de la deschiderea comunicaţiilor cu locul unde se găseşte testatorul, sau după şase luni de la trecerea sa într-un loc unde comunicaţiile nu sunt întrerupte.
ART. 874
Testamentele făcute pe mare în timp de voiaj sunt valabile:
Pe corăbii şi alte bastimente ale ţării, când sunt făcute în prezenţa ofiţerului comandant al bastimentului, sau în lipsă-i în prezenţa acelui ce-l înlocuieşte după ordinea serviciului, însă şi unul şi altul asistaţi de ofiţerul de administraţie, sau de ofiţerul ce îndeplineşte funcţiunile acestuia.
Pe bastimentele de comerţ, când sunt făcute în prezenţa scribului bastimentului sau în prezenţa acelui ce-l înlocuieşte, însă şi unul şi altul asistaţi de căpitanul sau de patronul, sau în lipsă-le, de acei ce-i înlocuiesc.
În toate cazurile, funcţionarii în prezenţa căror se fac aceste testamente vor fi asistaţi de către doi martori.

NOTĂ:
Termenii folosiţi în art. 874 şi urm. pentru desemnarea funcţiilor la care se referă aceste dispoziţii nu mai sunt în concordanţă, în cea mai mare parte, cu funcţiile şi denumirile legale în vigoare.

ART. 875
Pe bastimentele statului, testamentul căpitanului, sau acela al ofiţerului însărcinat cu administraţia, pe bastimentele de comerţ, testamentul căpitanului, al patronului, sau al scribului se pot face în prezenţa acelora ce, în ordinea serviciului, vin după dânşii, conformându-se pentru celelalte formalităţi cu dispoziţiile articolului precedent.
ART. 876
În toate cazurile, testamentele menţionate în cele două articole precedente se vor face fiecare în două exemplare originale.
ART. 877
Dacă bastimentul intră într-un port străin, unde se găseşte un agent d-ai ţării, funcţionarii, în prezenţa cărora s-a făcut testamentul, sunt datori să depună unul din exemplarele originale, închis şi pecetluit în mâinile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi înaintat la grefa judecătoriei domiciliului testatorului.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 878
După întoarcerea bastimentului în ţară, fie în portul armamentului*), fie în orice alt port, cele două exemplare originale ale testamentului închise şi pecetluite sau exemplarul original rămas, dacă după articolul precedent celălalt a fost depus în cursul voiajului, vor fi date la biroul comandantului de port**), care le va trimite fără întârziere Ministerului de Interne, ce va face depozitul conform articolului precedent.
------------
*) Portul de înscriere al vasului.
**) Organ portuar.

ART. 879
Se va înscrie pe marginea rolului bastimentului*) numele testatorului, menţionându-se despre remiterea originalelor testamentului în mâinile agentului, sau la biroul comandantului de port**).
------------
*) Rolul de echipaj.
**) Organ portuar.

ART. 880
Testamentul nu va fi reputat ca făcut pe mare, deşi s-ar fi făcut în cursul voiajului, dacă în timpul în care s-a fost făcut, bastimentul s-ar fi apropiat de un ţărm străin, unde s-ar afla un agent al României. În acest caz testamentul nu este valabil decât dacă s-a făcut după formele prescrise de legea României, sau după acelea întrebuinţate în ţara unde a fost făcut.
ART. 881
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj.
ART. 882
Testamentul făcut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decât dacă testatorul moare pe mare, sau după trei luni de la întoarcerea lui pe uscat, într-un loc unde ar fi putut să-l refacă cu formele ordinare.
ART. 883
Testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor bastimentului, dacă dânşii nu sunt rude cu testatorul.
ART. 884
Testamentele cuprinse în articolele precedente ale prezentei secţiuni vor fi subscrise de testatori şi de ofiţerii publici, în prezenţa căror s-au făcut.
Dacă testatorul declară că nu ştie sau nu poate subscrie, se face menţiune de declaraţia sa şi de cauza ce l-a împiedicat de a subscrie.
În cazurile în care se cere asistenţa de doi martori, testamentul va fi subscris cel puţin de unul dintr-înşii şi se va face menţiune de cauza ce a împiedicat pe celălalt de a subscrie.
ART. 885
Românul ce s-ar afla în ţară străină va putea face testamentul său, sau în forma olografă, sau în forma autentică întrebuinţată în locul unde se face testamentul.
ART. 886
Formalităţile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispoziţiile prezentei secţiuni şi acelea ale secţiunii precedente se vor observa sub pedeapsă de nulitate.

Secţiunea III
Despre instituţia de moştenitori şi despre legate în genere

ART. 887
Se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate.

Secţiunea IV
Despre legatul universal

ART. 888
Legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.
ART. 889
Când testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la aceştia punerea în posesiune a bunurilor cuprinse în testament.
ART. 890
Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse în testament, din ziua cererii în judecată, sau din ziua în care eredele a consimţit a-i da legatul.
ART. 891
Când testatorul nu a lăsat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justiţie posesiunea bunurilor cuprinse în testament.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 892
Testamentul olograf sau mistic, înainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială s-a deschis succesiunea.
Preşedintele va constata prin proces-verbal deschiderea testamentului şi starea în care l-a găsit şi va ordona depunerea lui la grefa tribunalului.

NOTE:
1. A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
2. Denumirile "tribunal de judeţ" şi "ocol" au fost înlocuite cu "tribunal judeţean" şi "rază teritorială". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 893
Legatarul universal, care va veni la moştenire în concurs cu un erede rezervatar, este obligat la datoriile şi sarcinile succesiunii personal până în concurenţa părţii sale, şi ipotecar pentru tot.

Secţiunea V
Despre legatele unei fracţiuni de moştenire

ART. 894
Acest legat poate avea de obiect o fracţiune a moştenirii, precum jumătate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fracţiune din imobile sau mobile.
Orice alt legat este singular.
ART. 895
Legatarul unei fracţiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, în lipsa acestora de la legatarii universali, iar în lipsa şi acestora din urmă, de la ceilalţi erezi legitimi.
ART. 896
Legatarul unei fracţiuni din ereditate este obligat la sarcinile şi datoriile succesiunii testatorului, personal, în proporţie cu partea sa şi ipotecar pentru tot.
ART. 897
Legatarul universal, sau acela al unei fracţiuni a succesiunii, nu se poate pune în posesiunea legatului, fără a se face, după cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul, de judecătoria în ocolul*) căreia s-a deschis succesiunea.
Legatarul, care va primi a intra în posesiunea bunurilor fără inventar, va fi obligat a plăti toate debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decât averea lăsată de testator.
------------
*) Raza teritorială.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 898
Legatarul unei fracţiuni de moştenire poate pretinde fructele din ziua cererii în judecată, sau din ziua în care i s-a oferit de bunăvoie darea legatului.

Secţiunea VI
Despre legatele singulare

ART. 899
Orice legat pur şi simplu dă legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor şi reprezentanţilor săi.
Cu toate acestea, legatarul singular nu va putea intra în posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele*), decât în ziua în care a făcut cererea în judecată sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de bunăvoie.
------------
*) Dobânzile.

ART. 900
Interesele*) şi fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul morţii testatorului, şi dacă dânsul n-a făcut cerere înaintea justiţiei:
1. când testatorul a declarat expres în testament că voieşte a urma astfel;
2. când s-a legat drept alimente o rendită viageră sau o pensie.
------------
*) Dobânzile.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 901
Cheltuielile cererii pentru predare sunt în sarcina succesiunii, fără ca cu aceasta să se poată reduce rezerva legală.
În caz când testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma după voinţa lui.
ART. 902
Erezii testatorului sau orice altă persoană obligată a plăti un legat sunt personal datori a-l achita, fiecare în proporţie cu partea ce ia din succesiune.
Sunt datori ipotecari pentru tot, până în concurenţa valorii imobilelor ce deţin.
ART. 903
Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, în starea în care se găsea la moartea donatorului*).
------------
*) Prin termenul "donator" textul articolului se referă în realitate la testator.

ART. 904
Când cel ce a dat legat un imobil, a mărit în urmă acest imobil prin alte achiziţii, aceste achiziţii, şi de ar fi alăturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o nouă dispoziţie pentru aceasta.
Înfrumuseţările şi construcţiile noi, făcute asupra fondului legat, fac parte dintr-însul.
Asemenea face parte din legat adausul ce testatorul a făcut unui loc închis, întinzând îngrădirile sale.
ART. 905
Dacă înaintea testamentului sau în urmă, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii, sau chiar pentru altă datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul, nu este ţinut a libera lucrul de această sarcină, afară numai dacă testatorul l-a obligat expres la aceasta.
ART. 906
Când testatorul, ştiind, a dat legat lucrul altuia, însărcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul în natură sau valoarea lui din epoca morţii testatorului.
ART. 907
Când testatorul, neştiind, a legat un lucru străin, legatul este nul.
ART. 908
Când legatul dat este un lucru nedeterminat, însărcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai bună, nu poate oferi însă nici lucrul cel mai rău.
ART. 909
Legatarul singular nu este obligat a plăti datoriile succesiunii.

Secţiunea VII
Despre executorii testamentari

ART. 910
Testatorul poate numi unul sau mai mulţi executori testamentari.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 911
El poate să le dea de drept în posesiune, toată sau parte numai din averea sa mobilă, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa.
ART. 912
Eredele poate să-i scoată din posesiune, oferindu-le sume îndestulătoare pentru plata legatelor de lucruri mobile, sau justificând că a plătit aceste legate.
ART. 913
Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar.
ART. 914
Femeia măritată nu poate fi executoare testamentară, decât cu consimţământul bărbatului.
Dacă ea este separată de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinţă judecătorească, va putea deveni executoare testamentară, cu consimţământul bărbatului sau cu autorizaţia justiţiei în caz de refuz din parte-i.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 914 au fost abrogate implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.

ART. 915
Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizaţia tutorelui.

NOTĂ:
Textul art. 915 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.

ART. 916
Executorii testamentari vor cere punerea peceţilor*), dacă sunt şi erezi minori, interzişi sau absenţi**).
Ei vor stărui a se face inventarul bunurilor succesiunii în prezenţa eredelui, prezumtiv, sau în lipsă-i, după ce i s-au făcut chemările legiuite***).
Ei vor cere vânzarea mişcătoarelor în lipsă de sumă îndestulătoare pentru plata legatelor.
Ei vor îngriji ca testamentele să se execute şi, în caz de contestaţie asupra execuţiei, ei pot să intervină ca să susţină validitatea lor.
Ei sunt datori, după trecere de un an de la moartea testatorului, a da socoteală despre gestiunea lor.
------------
*) Sigilii.
**) Dispăruţi.
***) După ce a fost citat.

ART. 917
Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii săi.
ART. 918
Dacă sunt mai mulţi executori testamentari care au primit această sarcină, unul singur va putea lucra în lipsă-le.
Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteală de mişcătoarele ce li s-au încredinţat, afară numai dacă testatorul a despărţit funcţiile lor şi dacă fiecare din ei s-a mărginit în ceea ce i s-a încredinţat.
ART. 919
Cheltuielile făcute de executorul testamentar pentru punerea peceţilor*), pentru inventar, pentru socoteli, şi alte cheltuieli relative la funcţiunile sale sunt în sarcina succesiunii.
------------
*) Sigilii.

Secţiunea VIII
Despre revocarea testamentelor şi despre caducitatea lor

ART. 920
Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecătoria competentă, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sau prin un testament posterior.

NOTE:
1. A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
2. Denumirea "tribunal" a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 921
Testamentul posterior care nu revocă anume pe cel anterior, nu desfiinţează din acesta, decât numai acele dispoziţii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior.
ART. 922
Revocarea făcută prin testamentul posterior va avea toată validitatea ei, cu toate că acest act a rămas fără efect din cauza necapacităţii eredelui, sau a legatarului, sau din cauză că aceştia nu au voit a primi ereditatea.
ART. 923
Orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută cu orice mod sau condiţie, revocă legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului.
ART. 924
Orice dispoziţie testamentară devine caducă, când acela în favoarea cărui a fost făcută a murit înaintea testatorului.
ART. 925
Orice dispoziţie testamentară, făcută sub condiţie suspensivă, cade când eredele sau legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei.
ART. 926
Dispoziţia testamentară, făcută de la un timp înainte nu opreşte pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobândit din momentul morţii testatorului.
ART. 927
Legatul va fi caduc, dacă lucrul legat a pierit de tot din viaţa testatorului.
ART. 928
Orice dispoziţie testamentară cade, când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi.

NOTĂ:
Incapacitatea de a primi dispoziţia testamentară prevăzută de art. 928 este reglementată de art. 808 şi 810 din Codul civil.

ART. 929
Când din dispoziţiile testamentare va rezulta că cugetul testatorului a fost de a da legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea; iar de primesc mai mulţi legatari, legatul se împarte între ei, fără a se scădea părţile legatarilor necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit înaintea testatorului.

NOTĂ:
Cu privire la "legatarii necapabili" a se vedea nota de la art. 928.

ART. 930
Aceleaşi cauze care, după art. 830 şi după cele dintâi două dispoziţii ale art. 831, autoriză cererea de revocare a donaţiunilor între vii, vor fi primite şi la cererea revocării dispoziţiilor testamentare.
ART. 931
Dacă cererea de revocare este întemeiată pe o injurie gravă, făcută memoriei testatorului, acţiunea va trebui să fie intentată în curs de un an din ziua delictului.

CAP. 6
Despre donaţiuni făcute soţilor prin contractul de maritagiu

ART. 932
Donaţiunile făcute soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu, nu sunt supuse la nici o formalitate.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 932 a devenit inaplicabilă ca urmare a abrogării titlului IV din cartea III a Codului civil, "Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor", prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

ART. 933
Donatorul poate, în cazul articolului precedent, să dea donaţiune şi bunurile sale viitoare.
Donatorul în asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale.
Când donatorul supravieţuieşte soţilor sau soţului donatar, donaţiunea este revocabilă.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

ART. 934
Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donaţiunea bunurilor prezente şi viitoare, sau a unei părţi numai dintr-aceste bunuri, cu îndatorirea însă de a se anexa actului un stat de datoriile şi sarcinile existente, la care este supus donatorul în momentul donaţiunii. În acest caz donatarul este liber să se lepede la moartea donatorului de bunurile viitoare şi să oprească numai pe cele prezente.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

ART. 935
Dacă statul de care se face menţiune în articolul precedent, nu s-a anexat actului ce conţinea donaţiunea bunurilor prezente şi viitoare, donatarul nu poate decât sau a accepta sau a se lepăda de donaţiune în întregul ei.
Când acceptă, nu poate cere decât bunurile existente la moartea donatorului, şi este supus la toate datoriile şi sarcinile succesiunii.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

CAP. 7
Despre dispoziţiile dintre soţi, făcute sau în contractul de maritagiu sau în timpul maritagiului

ART. 936
Soţii pot prin contractul de maritagiu să-şi facă reciproc, sau numai unul altuia, orice donaţiune vor dori.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

ART. 937
Orice donaţiune făcută între soţi în timpul maritagiului este revocabilă.
Revocarea se poate cere de femeie, fără nici o autorizaţie.
O asemenea donaţiune nu este revocabilă pentru că în urmă s-au născut copii.

NOTE:
1. Dispoziţia alin. 2 din art. 937, care constituia o excepţie de la regula generală a incapacităţii femeii măritate, a fost implicit abrogată prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
2. Donaţiunile între soţi pot avea de obiect numai bunurile proprii. A se vedea, în acest sens, art. 30 din Codul familiei.
3. A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 24);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 32).

ART. 938
Soţii nu pot, în timpul maritagiului, să-şi facă, nici prin acte între vii, nici prin testament, vreo donaţiune mutuală şi reciprocă printr-unul şi acelaşi act.
ART. 939
Bărbatul sau femeia care, având copii dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea dărui soţului din urmă decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puţin, şi fără ca, nici într-un caz, donaţiunea să treacă peste cuartul bunurilor.

NOTĂ:
Cu privire la aplicarea dispoziţiei art. 939 a se vedea şi Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.

ART. 940
Soţii nu pot să-şi dăruiască indirect mai mult decât s-a arătat mai sus.
Orice donaţiune, deghizată sau făcută unei persoane interpuse, este nulă.
ART. 941
Sunt reputate persoane interpuse copiii ce soţul donatar are din alt maritaj, asemenea sunt reputate şi rudele soţului donatar, la a căror ereditate acesta este chemat în momentul donaţiunii.

Titlul III
DESPRE CONTRACTE SAU CONVENŢII

CAP. 1
Dispoziţii preliminare

ART. 942
Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.
ART. 943
Contractul este bilateral sau sinalagmatic când părţile se obligă reciproc una către alta.
ART. 944
Contractul este unilateral, când una sau mai multe persoane se obligă către una sau mai multe persoane, fără ca acestea din urmă să se oblige.
ART. 945
Contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj.
ART. 946
Contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte.
ART. 947
Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligaţia unei părţi este echivalentul obligaţiei celeilalte.
Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părţile, de un eveniment incert.

CAP. 2
Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor

ART. 948
Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă;
3. un obiect determinat;
4. o cauză licită.

NOTĂ:
În legătură cu condiţiile esenţiale pentru validitatea actelor juridice, a se vedea şi art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

Secţiunea I
Despre capacitatea părţilor contractante

ART. 949
Poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege.

NOTĂ:
A se vedea şi art. 6 - 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

ART. 950
Necapabili de a contracta sunt:
1. minorii;
2. interzişii;
3. (abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932);
4. în genere toţi acei căror legea le-a prohibit oarecare contracte.

NOTĂ:
A se vedea şi:
- Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 9 - 11);
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953 - Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în - Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105, 124, 129, 133, 147).

ART. 951
Minorele nu poate ataca angajamentul său pentru cauză de necapacitate, decât în caz de leziune.

NOTĂ:
Art. 951 a fost modificat implicit prin art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, care precizează că, de la data intrării în vigoare a decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, aplicarea dispozitivelor legale referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de 14 ani împliniţi, încheie singuri, fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a căror validitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, dacă aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare. Potrivit aceluiaşi text, actele juridice, ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, sunt anulabile pentru incapacitate, chiar dacă nu există leziune.
Totodată, minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund pentru fapta lor ilicită decât dacă se dovedeşte că au lucrat cu discernământ.

ART. 952
Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului şi interzisului incapacitatea lor.

NOTĂ:
Textul art. 952 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.

Secţiunea II
Despre consimţământ

ART. 953
Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol.
ART. 954
Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.
Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenţia.
ART. 955
Violenţa în contra celui ce s-a obligat este cauză de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul cărei s-a făcut convenţia.
ART. 956
Este violenţă totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent.
Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor.
ART. 957
Violenţa este cauză de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra soţului sau a soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor.
ART. 958
Simpla temere reverenţiară, fără violenţă, nu poate anula convenţia.
ART. 959
Convenţia nu poate fi atacată pentru cauză de violenţă dacă, după încetarea violenţei, convenţia s-a aprobat, expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru restituţiune*).
------------
*) Pentru exercitarea dreptului la acţiunea în anulare.

NOTĂ:
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiunea în anulare, a se vedea nota 1 de la art. 1900.

ART. 960
Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.
Dolul nu se presupune.
ART. 961
Convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol, nu este nulă de drept, ci dă loc numai acţiunii de nulitate.

Secţiunea III
Despre obiectul convenţiilor

ART. 962
Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă.
ART. 963
Numai lucrurile ce sunt în comerţ*) pot fi obiectul unui contract.
------------
*) În circuitul civil.

ART. 964
Obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa.
Cantitatea obiectului poate fi necertă, de este posibilă determinarea sa.
ART. 965
Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei.
Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă, nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune.

Secţiunea IV
Despre cauza convenţiilor

ART. 966
Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.
ART. 967
Convenţia este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă.
Cauza este prezumată până la dovada contrarie.
ART. 968
Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.

CAP. 3
Despre efectul convenţiilor

Secţiunea I
Dispoziţii generale

ART. 969
Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
ART. 970
Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.
Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
ART. 971
În contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor, şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului.

NOTE:
1. În cazurile anume prevăzute de dispoziţii normative speciale, care constituie derogări de la regula generală a art. 971, proprietatea nu se transmite prin simplul consimţământ al părţilor.
2. În ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate imobiliară a se vedea şi:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 17 alin. 1);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4 şi 5).

ART. 972
Dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în posesiune este preferită şi rămâne proprietară, chiar când titlul său este cu dată posterioară, numai posesiunea să fie de bună-credinţă.

Secţiunea II
Despre efectul convenţiilor în privinţa persoanelor a treia

ART. 973
Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante.
ART. 974
Creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.
ART. 975
Ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
ART. 976
Cu toate acestea, sunt datori, pentru drepturile enunţate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj şi drepturilor respective ale soţilor, să se conformeze cu regulile cuprinse într-însele.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 1223 - 1293 din Codul civil care alcătuiesc titlul IV din cartea a III-a "Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor" au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

Secţiunea III
Despre interpretarea convenţiilor

ART. 977
Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
ART. 978
Când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.
ART. 979
Termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului.
ART. 980
Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.
ART. 981
Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese într-însul.
ART. 982
Toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg.
ART. 983
Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă.
ART. 984
Convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat.
ART. 985
Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine că printr-aceasta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.

CAP. 4
Despre cvasi-contracte

ART. 986
Cvasi-contractul este un fapt licit şi voluntar, din care se naşte o obligaţie către o altă persoană sau obligaţii reciproce între părţi.
ART. 987
Acela care, cu voinţă, gere*) interesele altuia, fără cunoştinţa proprietarului, se obligă tacit a continua gestiunea ce a început şi a o săvârşi, până ce proprietarul va putea îngriji el însuşi.
------------
*) Administrează.

ART. 988
Gerantul este obligat, cu toate că stăpânul a murit înaintea săvârşirii afacerii, a continua gestiunea până ce eredele va putea lua direcţiunea afacerii.
ART. 989
Gerantul este obligat a da gestiunii îngrijirea unui bun proprietar.
ART. 990
Gerantul nu răspunde decât numai de dol, dacă fără intervenţia lui, afacerea s-ar fi putut compromite.
ART. 991
Stăpânul ale cărui afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligaţiile contractate în numele său de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente şi a-i plăti toate cheltuielile utile şi necesare ce a făcut.
ART. 992
Cel ce, din eroare sau cu ştiinţă, primeşte aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.

NOTĂ:
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune în cazul îmbogăţirii fără just temei a se vedea nota de la art. 1886.

ART. 993
Acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune în contra creditorului.
Acest drept încetează când creditorul, cu bună-credinţă, a desfiinţat titlul său de creanţă; dar atunci cel ce a plătit are recurs în contra adevăratului debitor.
ART. 994
Când cel ce a primit plata a fost de rea-credinţă, este dator a restitui atât capitalul, cât şi interesele*) sau fructele din ziua plăţii.
------------
*) Dobânzile.

ART. 995
Când lucrul plătit nedebit era un imobil sau un mobil corporal, cel ce l-a primit cu rea-credinţă este obligat a-l restitui în natură, dacă există, sau valoarea lucrului dacă a pierit sau s-a deteriorat chiar în cazuri fortuite, afară numai de va proba că la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul fiind şi în posesiunea proprietarului.
Cel care a primit lucrul, cu bună-credinţă, este obligat a-l restitui, dacă există, dar este liberat prin pierderea lui, şi nu răspunde de deteriorări.
ART. 996
Când cel ce a primit lucrul cu rea-credinţă l-a înstrăinat, este dator a întoarce valoarea lucrului din ziua cererii în restituţiune.
Când cel care l-a primit era de bună-credinţă, nu este obligat a restitui decât numai preţul cu care a vândut lucrul.
ART. 997
Acela cărui se face restituţiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credinţă de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut preţul lui.

CAP. 5
Despre delicte şi cvasi-delicte

ART. 998
Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
ART. 999
Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.
ART. 1000
Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră.
Tatăl şi mama, după moartea bărbatului sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii.
Stăpânii şi comitenţii, de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Institutorii şi artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor priveghere.
Tatăl şi mama, institutorii şi artizanii sunt apăraţi de responsabilitatea arătată mai sus, dacă probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil.

NOTE:
1. În legătură cu art. 1000 alin. 2, partea din text "după moartea bărbatului" a fost abrogată implicit prin art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei din 1948 care a instituit egalitatea în drepturi între sexe. A se vedea şi art. 25 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare.
2. Noţiunea de "stăpân" folosită de art. 1000 alin. 3 nu mai are corespondent în relaţiile sociale din România.

ART. 1001
Proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a scăpat.
ART. 1002
Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie.
ART. 1003
Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire.

CAP. 6
Despre deosebitele specii de obligaţii

Secţiunea I
Despre obligaţiile condiţionale

&1. Despre condiţie în genere şi despre deosebitele sale specii

ART. 1004
Obligaţia este condiţională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor şi necert.
ART. 1005
Condiţia cauzală este aceea ce depinde de hazard şi care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului.
ART. 1006
Condiţia potestativă este aceea care face să depindă perfectarea convenţiei de un eveniment, pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să-l facă a se întâmpla, sau poate să-l împiedice.
ART. 1007
Condiţia mixtă este aceea care depinde totodată de voinţa uneia din părţile contractante şi de aceea a unei alte persoane.
ART. 1008
Condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa.
ART. 1009
Condiţia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligaţia contractată sub această condiţie să fie nulă.
ART. 1010
Obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea acelui ce se obligă.
ART. 1011
Împlinirea condiţiei trebuie să se facă astfel cum au înţeles părţile să fie făcută.
ART. 1012
Când obligaţia este contractată sub condiţia că un eveniment oarecare se va întâmpla într-un timp fixat, condiţia este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se întâmple.
Când timpul nu este fixat, condiţia nu este considerată ca căzută, decât când este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla.
ART. 1013
Când obligaţia este contractată sub condiţia că un eveniment n-are să se întâmple, într-un timp defipt, această condiţie este îndeplinită, dacă timpul a expirat, fără ca evenimentul să se fi întâmplat; este asemenea îndeplinită, dacă înaintea termenului este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla; dacă nu este timp determinat, condiţia este îndeplinită numai când va fi sigur că evenimentul n-are să se mai întâmple.
ART. 1014
Condiţia este reputată ca îndeplinită, când debitorul obligat, sub această condiţie, a împiedicat îndeplinirea ei.
ART. 1015
Condiţia îndeplinită are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat. Dacă creditorul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei, drepturile sale trec erezilor săi.
ART. 1016
Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiţiei, să exercite toate actele conservatoare dreptului său.

&2. Despre condiţia suspensivă

ART. 1017
Obligaţia, sub condiţie suspensivă, este aceea care depinde de un eveniment viitor şi necert. Obligaţia condiţională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului.
ART. 1018
Când obligaţia este contractată sub o condiţie suspensivă, obiectul convenţiei rămâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiţiei.
Dacă obiectul a pierit, în întregul său, fără greşeala debitorului, obligaţia este stinsă.
Dacă obiectul s-a deteriorat, fără greşeala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în care se găseşte, fără scădere de preţ.
Dacă obiectul s-a deteriorat, prin greşeala debitorului, creditorul are dreptul sau să ceară desfiinţarea obligaţiei, sau să ia lucrul în starea în care se găseşte, cu daune-interese.

&3. Despre condiţia rezolutorie

ART. 1019
Condiţia rezolutorie este aceea care supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor şi necert.
Ea nu suspendă executarea obligaţiei, ci numai obligă pe creditor a restitui aceea ce a primit, în caz de îndeplinire a evenimentului prevăzut prin condiţie.
ART. 1020
Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.
ART. 1021
Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.

Secţiunea II
Despre obligaţia cu termen

ART. 1022
Termenul se deosebeşte de condiţie, pentru că el nu suspendă angajamentul, ci numai amână executarea.
ART. 1023
Aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plăteşte înainte nu se mai poate repeti.
ART. 1024
Termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe că este primit şi în favoarea creditorului.
ART. 1025
Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, când este căzut în deconfitură*), sau când, cu fapta sa, a micşorat siguranţele ce prin contract dăduse creditorului său.
------------
*) Insolvabilitatea unui debitor care nu este comerciant.

Secţiunea III
Despre obligaţiile alternative

ART. 1026
Debitorul unei obligaţii alternative este liberat prin predarea unuia din două lucruri ce erau cuprinse în obligaţie.
ART. 1027
Alegerea o are debitorul, dacă nu s-a acordat expres creditorului.
ART. 1028
Debitorul se poate libera predând sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate însă sili pe creditor a primi parte dintr-unul şi parte dintr-altul.
ART. 1029
Obligaţia este simplă, deşi contractată cu mod alternativ, dacă unul din două lucruri promise nu poate fi obiectul obligaţiei.
ART. 1030
Obligaţia alternativă devine simplă, dacă unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi predat din orice altă cauză, şi chiar când aceasta s-a întâmplat din greşeala debitorului. Preţul acestui lucru nu poate fi oferit în locu-i.
Dacă amândouă lucrurile au pierit, însă unul dintr-însele prin greşeala debitorului, el va plăti preţul celui care a pierit în urmă.
ART. 1031
Când, în cazul prevăzut de articolul precedent, alegerea este, prin convenţie, lăsată creditorului şi numai unul din lucruri a pierit, dacă lucrul a pierit fără greşeala debitorului, creditorul va lua pe cel rămas; dacă a pierit prin greşeala debitorului, creditorul poate cere sau lucrul rămas, sau preţul aceluia ce a pierit, dacă amândouă lucrurile au pierit prin greşeala debitorului, creditorul, după alegerea sa, poate să ceară preţul unuia din ele; dacă însă numai unul din ele a pierit prin greşeala debitorului, creditorul nu poate cere decât preţul acestui lucru.
ART. 1032
Dacă amândouă lucrurile au pierit, fără greşeala debitorului, obligaţia este stinsă.
ART. 1033
Aceleaşi principii se aplică, când obligaţia alternativă cuprinde mai mult de două lucruri.

Secţiunea IV
Despre obligaţiile solidare

&1. Despre solidaritatea între creditori

ART. 1034
Obligaţia este solidară între mai mulţi creditori, când titlul creanţei dă anume drept fiecărui din ei a cere plata în tot a creanţei, şi când plata făcută unuia din creditori liberează pe debitor.
ART. 1035
Poate debitorul plăti la oricare din creditorii solidari, pe cât timp nu s-a făcut împotrivă-i cerere în judecată din partea unuia din creditori.
Cu toate acestea remisiunea făcută de unul din creditorii solidari, nu liberează pe debitor decât pentru partea acelui creditor.
ART. 1036
Actul care întrerupe prescripţia în privinţa unuia din creditorii solidari, profită la toţi creditorii.
ART. 1037
Creditorul solidar, care a primit toată datoria este ţinut a împărţi cu ceilalţi cocreditori, afară numai de va proba că obligaţia este contractată numai în interesul său.
ART. 1038
Creditorul solidar reprezintă pe ceilalţi cocreditori, în toate actele care pot avea de efect conservarea obligaţiei.

&2. Despre obligaţia solidară între debitori

ART. 1039
Obligaţia este solidară din partea debitorilor, când toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, şi că plata făcută de unul din debitori liberează şi pe ceilalţi către creditor.
ART. 1040
Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalităţi, adică: unii pur, alţii sub o condiţie şi alţii cu termen.
ART. 1041
Obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii.
ART. 1042
Creditorul unei obligaţii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune.
ART. 1043
Acţiunea intentată contra unuia din debitori nu popreşte pe creditor de a exercita asemenea acţiune şi în contra celorlalţi debitori.
ART. 1044
Dacă lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalţi debitori nu rămân liberaţi de obligaţia de a plăti preţul lucrului, dar nu sunt răspunzători pentru daune.
Debitorii care au întârziat de a plăti sunt în culpă.
Creditorul nu poate cere daune decât numai în contra debitorilor în culpă.
ART. 1045
Acţiunea intentată în contra unuia din debitori întrerupe prescripţia în contra tuturor debitorilor.
ART. 1046
Cererea de dobândă făcută în contra unui din debitorii solidari face a curge dobânda în contra tuturor debitorilor.
ART. 1047
Codebitorul solidar, în contra căruia creditorul a intentat acţiune, poate opune toate excepţiile care îi sunt personale, precum şi acelea care sunt comune tuturor debitorilor.
Debitorul acţionat nu poate opune acele excepţii care sunt curat personale ale vreunui din ceilalţi codebitori.
ART. 1048
Când unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau când creditorul devine unic erede al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanţa decât pentru partea debitorului sau a creditorului.
ART. 1049
Creditorul care consimte a se împărţi datoria în privinţa unuia din codebitori, conservă acţiunea solidară în contra celorlalţi debitori, dar cu scăzământul părţii debitorului, pe care l-a liberat de solidaritate.
ART. 1050
Creditorul care primeşte separat partea unuia din debitori, fără ca în chitanţă să-şi rezerve solidaritatea sau drepturile sale în genere, nu renunţă la solidaritate decât în privinţa acestui debitor.
Nu se înţelege că creditorul a renunţat la solidaritate în favoarea unui debitor, când primeşte de la el o sumă egală cu partea ce e dator, dacă chitanţa nu zice că acea sumă este primită pentru partea debitorului.
Asemenea, din simpla cerere în judecată formată în contra unuia din debitori pentru partea sa, dacă, acesta n-a aderat la cerere*) sau dacă nu s-a dat o sentinţă de condamnaţiune, nu se prezumă renunţarea la solidaritatea în favoarea acelui debitor.
------------
*) Prin termenii "n-a aderat la cerere" trebuie să se înţeleagă "nu a recunoscut pretenţiile formulate prin cerere".

ART. 1051
Creditorul, care primeşte separat şi fără rezerva solidarităţii porţiunea unuia din codebitori din venitul renditei sau în dobânzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decât pentru venitul şi dobânda trecută, iar nu şi pentru cele viitoare, nici pentru capital, afară dacă plata separată nu s-a urmat în curs de 10 ani consecutivi.
ART. 1052
Obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa.
ART. 1053

Codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalţi decât numai de la fiecare partea sa.
Dacă unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzată de nesolvabilitatea acestuia se împarte cu analogie*) între ceilalţi codebitori solvabili şi între acela care a făcut plata.
------------
*) În mod proporţional.

ART. 1054
Când creditorul a renunţat la solidaritate, în favoarea unul sau mai mulţi din debitori, dacă unul sau mai mulţi din ceilalţi codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va împărţi cu analogie*) între toţi ceilalţi codebitori, cuprinzându-se şi acei care au fost descărcaţi de solidaritate.
------------
*) În mod proporţional.

ART. 1055
Dacă datoria solidară era făcută numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în faţă cu ceilalţi codebitori răspunde pentru toată datoria, căci în raport cu el, ei nu sunt priviţi decât ca fidejusori.
ART. 1056
Codebitorul solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care pot avea de efect stingerea sau împuţinarea obligaţiei.

Secţiunea V
Despre obligaţiile divizibile şi nedivizibile

ART. 1057
Obligaţia este nedivizibilă când obiectul ei, fără a fi denaturat, nu se poate face în părţi nici materiale nici intelectuale.
ART. 1058
Obligaţia este încă nedivizibilă, când obiectul este divizibil, dar părţile contractante l-au primit sub un raport de nedivizibilitate.
ART. 1059
Solidaritatea contractată nu dă unei obligaţii caracterul de nedivizibilitate.

&1. Despre efectele obligaţiei divizibile

ART. 1060
Obligaţia primitoare de diviziune trebuie să se execute între creditor şi debitor ca şi cum ar fi nedivizibilă. Divizibilitatea nu se aplică decât în privinţa erezilor lor, care nu pot cere creanţa, sau care nu sunt ţinuţi de a o plăti decât în proporţie cu părţile lor ereditare.
ART. 1061
Principiul din articolul precedent nu se aplică în privinţa erezilor debitorului:
1. când debitul are de obiect un corp cert;
2. când unul din erezi este însărcinat singur, prin titlu, cu executarea obligaţiei;
3. când rezultă sau din natura obligaţiei, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din scopul ce părţile îşi au propus prin contract, că intenţia lor a fost ca debitul să nu se poată achita în părţi.
În cel dintâi caz, eredele, care posedă lucrul debit, poate fi acţionat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra celorlalţi erezi.
În cel de al doilea caz, numai eredele însărcinat cu plata debitului, şi în cel de al treilea caz, fiecare erede poate fi acţionat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra coerezilor săi.

&2. Despre efectele obligaţiei nedivizibile

ART. 1062
Fiecare din cei care au contractat împreună un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate, cu toate că obligaţia nu este contractată solidar.
ART. 1063
Sunt obligaţi asemenea în tot şi erezii aceluia care a contractat obligaţia nedivizibilă.
ART. 1064
Fiecare din erezii creditorului poate pretinde în totalitate executarea obligaţiei nedivizibile.
Un singur erede nu poate face remisiunea totalităţii debitului, nu poate primi preţul în locul lucrului.
Dacă unul din erezi a remis singur debitul sau a primit preţul lucrului, coeredele său nu poate pretinde lucrul nedivizibil decât cu scăderea părţii eredelui, care a făcut remisiunea sau care a primit preţul.
ART. 1065
Eredele debitorului, fiind chemat în judecată pentru totalitatea obligaţiei, poate cere un termen ca să pună în cauză şi pe coerezii săi, afară numai dacă debitul va fi de natură a nu putea fi achitat decât de eredele tras în judecată, care atunci poate să fie osândit singur, rămânându-i recurs în contra coerezilor săi.

Secţiunea VI
Despre obligaţiile cu clauză penală

ART. 1066
Clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.

NOTĂ:
În legătură cu inadmisibilitatea clauzei penale în cazul contractului de împrumut, a se vedea Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte - Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879.

ART. 1067
Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale.
ART. 1068
Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale.
ART. 1069
Clauza penală este o compensaţie a daunelor-interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale.
Nu poate dar creditorul cere deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării.
ART. 1070
Penalitatea poate fi împuţinată de judecător, când obligaţia principală a fost executată în parte.
ART. 1071
Când obligaţia principală, contractată cu o clauză penală, este nedivizibilă, penalitatea este debită prin contravenţia unuia singur din erezi, şi se va putea cere sau în totalitate, în contra aceluia care a comis contravenţia, sau de la fiecare erede în proporţie cu partea sa ereditară, iar ipotecar pentru tot.
Acela din erezi care a plătit are recurs în contra eredelui din faptul căruia s-a îndeplinit condiţia penalităţii.
ART. 1072
Când obligaţia principală contractată cu o clauză penală este divizibilă, nu rămâne supus la penalitate decât acel erede al debitorului care a călcat legământul, şi acesta numai pentru partea la care este ţinut în obligaţia principală, fără a avea creditorul vreo acţiune în contra acelora care au executat obligaţia principală.
Această regulă primeşte excepţie în cazul când cugetul părţilor a fost ca plata obligaţiei principale să nu poată fi făcută în părţi, şi unul din coerezi a împiedicat executarea obligaţiei pentru totalitate. În acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea întreagă, iar de la ceilalţi coerezi numai pentru partea lor ereditară, rămânând recursul ce au în contra eredelui care a împiedicat executarea obligaţiei.

CAP. 7
Despre efectele obligaţiilor

ART. 1073
Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
ART. 1074
Obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare.
Lucrul este în rizico-pericolul creditorului, afară numai când debitorul este în întârziere; în acest caz rizico-pericolul este al debitorului.
ART. 1075
Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.
ART. 1076
Creditorul poate cere a se distrui*) ceea ce s-a făcut, călcându-se obligaţia de a nu face şi poate cere a fi autorizat a distrui*) el însuşi, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări.
------------
*) Distruge.

ART. 1077
Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
ART. 1078
Dacă obligaţia consistă în a nu face, debitorul, care a călcat-o, este dator a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenţiei.
ART. 1079
Dacă obligaţia consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său.
Debitorul este de drept în întârziere:
1. în cazurile anume determinate de lege;
2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare;
3. când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
ART. 1080
Diligenţa ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligaţii este totdeauna aceea a unui bun proprietar.
Această regulă se aplică cu mai mare sau mai mică rigoare în cazurile anume determinate de această lege.
ART. 1081
Daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut.
ART. 1082
Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
ART. 1083
Nu poate fi loc la daune-interese când, din o forţă majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit.
ART. 1084
Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepţiile şi modificările mai jos menţionate.
ART. 1085
Debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său.
ART. 1086
Chiar în cazul când neexecutarea obligaţiei rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.
ART. 1087
Când convenţia cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare nici mai mică.
ART. 1088
La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
ART. 1089
Dobânda pe timpul trecut poate produce dobândă, sau prin cerere în judecată sau prin convenţie specială, numai ca, sau în cerere sau în convenţie, să fie chestiune de dobândă debită cel puţin pentru un an întreg.
Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formării unei convenţii alta decât o convenţie comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă.

NOTĂ:
1. Alineatul al doilea din art. 1089 a fost introdus prin Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte - Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879.
Prin art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, alin. 2 al art. 1089 a fost abrogat. Ulterior, art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 356/2002.
2. A se vedea şi Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti.

ART. 1090
Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe viaţă, produc dobândă din ziua cererii sau a convenţiei.
Aceeaşi regulă se aplică la restituţiuni de fructe şi la dobânzile plătite de o a treia persoană creditorului, în contul debitorului.

CAP. 8
Despre stingerea obligaţiilor

ART. 1091
Obligaţiile se sting prin plată, prin novaţiune, prin remitere voluntară, prin compensaţie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie.

Secţiunea I
Despre plată

&1. Despre plată în genere

ART. 1092
Orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii.
Repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie.

NOTĂ:
Cu privire la dreptul debitorului, care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 20).

ART. 1093
Obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată, precum de un coobligat sau de un fidejusor.
Obligaţia poate fi achitată chiar de o persoană neinteresată; această persoană trebuie însă să lucreze în numele şi pentru achitarea debitorului, sau de lucrează în numele ei propriu, să nu se subroge, în drepturile creditorului.
ART. 1094
Obligaţia de a face nu se poate achita de altă persoană în contra voinţei creditorului, când acesta are interes ca debitorul chiar s-o îndeplinească.
ART. 1095
Plata, ca să fie valabilă, trebuie făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată.
Cu toate acestea, plata unei sume în bani, sau altor lucruri ce se consumă prin întrebuinţare, nu poate fi repetită contra creditorului ce le-a consumat de bună-credinţă, deşi plata s-a făcut de o persoană ce nu era proprietar sau care nu era capabilă de a înstrăina.
ART. 1096
Plata trebuie să se facă creditorului sau împuternicitului său, sau aceluia ce este autorizat de justiţie sau de lege a primi pentru dânsul.
Plata dată aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest din urmă o ratifică sau profită de dânsa.
ART. 1097
Plata făcută cu bună-credinţă acelui ce are creanţa în posesiunea sa, este valabilă chiar dacă în urmă posesorul ar fi evins.
ART. 1098
Dacă creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabilă, afară numai dacă debitorul probează că lucrul plătit a profitat creditorului.
ART. 1099
Plata făcută de debitor creditorului său în urma unui sechestru sau opoziţii*) nu este valabilă în privinţa creditorilor sechestraţi şi oponenţi; aceştia pot, în virtutea dreptului lor, să-l silească a plăti din nou; debitorul însă, în acest caz, are recurs în contra creditorului.
------------
*) Prin termenii "sechestru sau opoziţii", textul art. 1099 se referă la poprirea în mâinile celor de-al treilea.

ART. 1100
Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datoreşte, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.
ART. 1101
Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar.
Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziţiei debitorului, să acorde mici termene pentru plată şi să oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc.
Judecătorii însă nu vor uza de această facultate decât cu mare rezervă.
ART. 1102
Debitorul unui corp cert şi determinat este liberat prin trădarea*) lucrului în starea în care se găsea la predare, dacă deteriorările ulterioare nu sunt ocazionate prin faptul sau greşeala sa, nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau dacă înaintea acestor deteriorări n-a fost în întârziere.
------------
*) Predarea.

ART. 1103
Dacă datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca să se libereze, nu este dator a-l da de cea mai bună specie, nici însă de cea mai rea.
ART. 1104
Plata trebuie a se face în locul arătat în convenţie.
Dacă locul nu este arătat, plata, în privinţa lucrurilor certe şi determinate, se va face în locul în care se găsea obiectul obligaţiei în timpul contractării.
În orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului.
ART. 1105
Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului.

&2. Despre plata prin subrogaţie

ART. 1106
Subrogaţia în drepturile creditorului, făcută în folosul unei a treia persoane ce îi plăteşte, este sau convenţională sau legală.
ART. 1107
Această subrogare este convenţională:
1. când creditorul, primind plata sa de la o altă persoană, dă acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra debitorului; această subrogaţie trebuie să fie expresă şi făcută tot într-un timp cu plata;
2. când debitorul se împrumută cu o sumă spre a-şi plăti datoria şi subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului. Ca să fie valabilă această subrogaţie, trebuie să se facă actul de împrumut şi chitanţa înaintea tribunalului, să se declare în actul de împrumut că suma s-a luat pentru a face plata, şi în chitanţă să fie declarat că plata s-a făcut cu banii daţi pentru aceasta de noul creditor. Această subrogaţie se operează fără concursul voinţei creditorului.

NOTE:
1. A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
2. A se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 76), potrivit căreia cel subrogat în drepturile creditorului ipotecar va putea cere înscrierea strămutării dreptului de ipotecă, în temeiul înscrisurilor ce dovedesc subrogaţia.

ART. 1108
Subrogaţia se face de drept:
1. în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţă;
2. în folosul aceluia care, dobândind un imobil, plăteşte creditorilor căror acest imobil era ipotecat;
3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a o desface;
4. în folosul eredelui beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii.
ART. 1109
Subrogaţia stabilită prin articolele precedente se operează atât în contra fidejusorului, cât şi în contra debitorului. Ea nu poate desfiinţa dreptul creditorului, când plata i s-a făcut numai pentru parte din datorie; în acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleaşi drepturi ce exercită şi subrogatul, pentru partea plătită, celui cui a făcut o plată parţială.

&3. Despre imputaţia plăţii

ART. 1110
Debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeaşi speţă, are dreptul a declara, când plăteşte, care este datoria ce voieşte a desface.
ART. 1111
Debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobândă, sau o rendită, nu poate fără consimţământul creditorului, să impute plata ce face pe capital cu preferinţă asupra renditei sau a dobânzii. Plata parţială, făcută pe capital şi dobândă, se impută mai întâi asupra dobânzii.
ART. 1112
Când debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanţă prin care creditorul impută aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputaţia să se facă asupra unei alte datorii, afară numai dacă creditorul l-a amăgit, sau l-a surprins.
ART. 1113
Când în chitanţă nu se zice nimic despre imputaţie, plata trebuie să se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes a o desface. În caz de o datorie ajunsă la termen şi alta neajunsă, deşi aceasta din urmă ar fi mai oneroasă, imputaţia se face asupra celei ajunse la termen.
Dacă datoriile sunt de egală natură, imputaţia se face asupra celei mai vechi; dacă datoriile sunt în toate egale, imputaţia se face proporţional asupra tuturora.

&4. Despre ofertele de plată şi despre consemnaţiuni

ART. 1114
Când creditorul unei sume de bani refuză de a primi plata, debitorul poate să-i facă oferte reale, şi, refuzând creditorul de a primi, să consemneze suma.
Ofertele reale, urmate de consemnaţiune, liberează pe debitor; ele, în privinţă-i ţin loc de plată, de sunt valabil făcute, şi suma consemnată, cu acest mod, este în rizico-pericolul creditorului.

NOTĂ:
Procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii este reglementată prin art. 586 - 590 inclusiv din Codul de procedură civilă.

ART. 1115
Pentru ca ofertele să fie valabile trebuie:
1. să fie făcute creditorului, ce are capacitatea de a primi, sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dânsul;
2. să fie făcute de o persoană capabilă de a plăti;
3. să fie făcute pentru toată suma exigibilă, pentru rendite şi dobânzi datorite, pentru cheltuieli lichidate şi pentru o sumă oarecare în privinţa cheltuielilor nelichidate, sumă asupra căreia se poate reveni, după lichidarea acestor cheltuieli;
4. termenul să fie împlinit, dacă a fost stipulat în favoarea creditorului;
5. condiţia sub care datoria s-a contractat să se fi îndeplinit;
6. ofertele să fie făcute în locul ce s-a hotărât pentru plată, şi dacă locul pentru plată nu s-a determinat prin o convenţie specială, să fie făcute sau creditorului în persoană, sau la domiciliul său, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei;
7. ofertele să fie făcute prin un ofiţer public*) ce era competent, pentru astfel de acte.
------------
*) Executor judecătoresc.

NOTE:
1. Punctul 8 din art. 1115 a fost abrogat prin art. 609 din Codul de procedură civilă, care a devenit art. 590 în actuala numerotare a articolelor din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18, Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948.
2. A se vedea, de asemenea, art. 587 din Codul de procedură civilă.

ART. 1116
Nu este necesar pentru validitatea consemnaţiunii ca ea să fi fost autorizată de judecător; e destul:
1. să fi fost predată de o somaţie significată*) creditorului, în care să se arate ziua, ora şi locul unde suma oferită are să fie depusă;
2. ca debitorul să depună suma oferită în casa de depozite şi consemnaţiuni**), cu dobânda ei până în ziua depunerii.
------------
*) Comunicată.
**) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.).

NOTĂ:
Punctele 3 şi 4 ale articolului 1116 au fost abrogate prin art. 609 din Codul de procedură civilă, care a devenit art. 590 în actuala numerotare a articolelor din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18, Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948.

ART. 1117
Cheltuielile ofertelor reale şi ale consemnaţiunii sunt în sarcina creditorului, de sunt făcute valabil.
ART. 1118
Pe cât timp consemnaţiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate să ia înapoi suma depusă, şi într-acest caz codebitorii sau fidejusorii săi nu sunt liberaţi.
ART. 1119
Când debitorul a dobândit o hotărâre ce are puterea lucrului judecat*), prin care ofertele sau consemnaţiunea s-au declarat bune şi valabile, el nu mai poate, chiar cu consimţământul creditorului, să-şi retragă suma depusă în prejudiciul codebitorilor sau fidejusorilor săi.
------------
*) Hotărâre definitivă, astfel cum e determinată prin art. 377 din Codul de procedură civilă.

ART. 1120
Creditorul, care a consimţit ca debitorul să-şi retragă consemnaţiunea, după ce aceasta s-a declarat valabilă printr-o hotărâre ce dobândise puterea lucrului judecat*), pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creanţei sale.
------------
*) Hotărâre definitivă, astfel cum e determinată prin art. 377 din Codul de procedură civilă.

ART. 1121
Dacă lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trăda*) în locul unde se găseşte, debitorul este obligat a soma pe creditor să-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau în persoana sau la domiciliul său, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei. După această somaţie, dacă creditorul nu-şi ia lucrul şi debitorul are trebuinţă de locul unde este pus, acesta din urmă poate lua permisiunea justiţiei ca să-l depună în altă parte.
------------
*) A se preda.

&5. Despre cesiunea bunurilor

ART. 1122
Cesiunea bunurilor este abandonarea stării sale întregi, făcută de debitorul ce nu poate plăti creditorului sau creditorilor săi.
ART. 1123
Cesiunea bunurilor e voluntară sau judiciară.
ART. 1124
Cesiunea bunurilor voluntară este aceea ce se acceptă de creditori de bunăvoie şi care n-are alt efect decât acela ce rezultă chiar din stipulaţiile convenţiei încheiate între ei şi debitor.
ART. 1125
Cesiunea bunurilor este un beneficiu pe care legea îl acordă debitorului nefericit şi de bună-credinţă, cărui, ca să-şi poată redobândi libertatea, i se permite să dea creditorilor săi înaintea justiţiei toate bunurile sale, şi chiar în caz de stipulaţie contrarie.
ART. 1126 *** Abrogat
(Abrogat prin art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005)
ART. 1127 *** Abrogat
(Abrogat prin art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005)

Secţiunea II
Despre novaţiune

ART. 1128
Noţiunea se operează în trei feluri:
1. când debitorul contractează în privinţa creditorului său o datorie nouă ce se substituie celei vechi care este stinsă;
2. când un nou debitor este substituit celui vechi, care este descărcat de creditor;
3. când, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, către care debitorul este descărcat.
ART. 1129
Novaţiunea nu se operează decât între persoane capabile de a contracta.
ART. 1130
Novaţiunea nu se prezumă. Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act.
ART. 1131
Novaţiunea, prin substituirea unui nou debitor, poate să se opereze fără concursul primului debitor.
ART. 1132
Delegaţia, prin care un debitor dă creditorului un alt debitor ce se obligă către dânsul, nu operează novaţiunea, dacă creditorul n-a declarat expres, că descarcă pe debitorul ce a făcut delegaţia.
ART. 1133
Creditorul ce a descărcat pe debitorul de care s-a făcut delegaţia n-are recurs în contra acestui debitor, dacă debitorul delegat devine nesolvabil, afară de cazul când prin act se rezervă expres acest drept, sau când delegatul este declarat falit sau căzut în deconfitură*), în momentul delegaţiei.
------------
*) Starea de insolvabilitate a unui debitor care nu este comerciant.

ART. 1134
Privilegiile şi ipotecile creanţei celei vechi nu le are şi creanţa ce-i este substituită, afară de cazul când creditorul le-a rezervat expres.

NOTĂ:
A se vedea Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 75), potrivit căreia dacă ipoteca creanţei novate a fost rezervată pentru garantarea noii creanţe, aceasta se va înscrie cu rangul vechii ipoteci, în temeiul înscrisului dovedind novaţiunea.

ART. 1135
Când novaţiunea se operează prin substituirea unui nou debitor, privilegiile şi ipotecile primitive ale creanţei nu pot trece asupra bunurilor noului debitor.
ART. 1136
Când novaţiunea se operează între creditor şi unul din debitorii solidari, privilegiile şi ipotecile vechii creanţe nu se pot rezerva decât asupra bunurilor acelui care contractă noua datorie.
ART. 1137
Codebitorii sunt liberaţi prin novaţiunea făcută între creditori şi unul din debitorii solidari.
Novaţiunea făcută în privinţa debitorului principal liberează cauţiunile.

Secţiunea III
Despre remiterea datoriei

ART. 1138
Remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului dă proba liberaţiunii.
Remiterea voluntară a copiei legalizate a titlului lasă a se presupune remiterea datoriei sau plata, până la proba contrarie.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 1138 se referă prin termenii "titlului original" la înscrisul sub semnătură privată, iar prin termenii "copiei legalizate a titlului" la înscrisul autentic sau la copia legalizată a unei hotărâri judecătoreşti învestită cu formulă executorie.

ART. 1139
Remiterea lucrului dat ca siguranţă nu este de ajuns ca să facă a se presupune remiterea datoriei.
ART. 1140
Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului făcută unuia din debitori, are acelaşi efect în folosul codebitorilor.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1138.

ART. 1141
Remiterea sau descărcarea expresă făcută în folosul unuia din codebitorii solidari, liberează pe toţi ceilalţi, afară numai dacă creditorul şi-a rezervat anume drepturile sale în contra acestor din urmă.
În cazul din urmă, creditorul nu poate cere plata datoriei decât scăzând partea celui căruia a făcut remitere.
ART. 1142
Remiterea sau descărcarea expresă făcută debitorului principal liberează cauţiunile.
Aceea acordată cauţiunii nu liberează pe debitorul principal.
Aceea acordată unei din cauţiuni nu liberează în totul pe celelalte.
Aceea acordată unei cauţiuni dată în urmă prin act separat, nu liberează în nimic pe celelalte.
Aceea ce creditorul a primit de la o cauţiune pentru a o descărca din chezăşia sa trebuie să se impute asupra datoriei şi să descarce pe debitorul principal şi pe celelalte cauţiuni.

Secţiunea IV
Despre compensaţie

ART. 1143
Când două persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensaţie care stinge amândouă datoriile în felul şi cazurile exprese mai jos.
ART. 1144
Compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective.
ART. 1145
Compensaţia n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeaşi specie şi care sunt deopotrivă lichide şi exigibile.
Prestaţiile în fructe, al căror preţ este regulat prin mercuriale, se compensează cu sumele lichide şi exigibile.
ART. 1146
Termenul de graţie nu împiedică compensaţia.
ART. 1147
Compensaţia se operează oricare ar fi cauzele unei sau celeilalte datorii, afară de cazurile:
1. unei cereri pentru restituţiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar;
2. unei cereri pentru restituţiunea unui depozit neregulat;
3. unei datorii declarate nesesizabile.
ART. 1148
Compensaţia se operează în privinţa cauţiunii, pentru ceea ce creditorul datoreşte debitorului principal.
Compensaţia n-are loc, în privinţa debitorului principal pentru ceea ce creditorul datoreşte cauţiunii.
ART. 1149
Debitorul, care a acceptat pur şi simplu ca un creditor să facă cesiunea drepturilor sale unei alte persoane, nu mai poate invoca în contra cesionarului compensaţia care ar fi avut loc în privinţa cedentului, înaintea acceptării.
Când cesiunea s-a notificat debitorului, dar nu s-a acceptat de dânsul, nu se împiedică decât compensaţia posterioară acestei notificări.
ART. 1150
Când cele două datorii nu sunt platnice într-acelaşi loc, nu se poate opera compensaţia decât plătind cheltuielile remiterii*).
------------
*) Cheltuielile pricinuite de efectuarea plăţii în alt loc.

ART. 1151
Când sunt mai multe datorii compensabile, datorite de aceeaşi persoană, se urmează, pentru compensaţie, regulile stabilite pentru imputaţie de art. 1113.
ART. 1152
Compensaţia n-are loc în prejudiciul drepturilor dobândite de alte persoane. Astfel cel ce, fiind debitor, a devenit creditor în urma sechestrului*) ce i s-a făcut de o altă persoană, nu poate invoca compensaţia în prejudiciul sechestrantului.
------------
*) Popririi.

ART. 1153
Acel ce a plătit o datorie stinsă, de drept, prin compensaţie, nu mai poate, repetând plata creanţei pentru care n-a invocat compensaţia, să pretindă, în prejudiciul altor persoane, privilegiile sau ipotecile acestei creanţe, afară numai dacă este o cauză evidentă, ce l-a făcut să nu cunoască creanţa care trebuia să compenseze datoria sa.

Secţiunea V
Despre confuziune

ART. 1154
Când calităţi necompatibile se întâlnesc pe capul aceleiaşi persoane se face o confuziune, care stinge amândouă drepturile, activ şi pasiv.

NOTĂ:
A se vedea în ceea ce priveşte raporturile dintre persoanele juridice Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 41 alin. 1), potrivit căruia comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.

ART. 1155
Confuziunea, ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi debitor principal, liberează cauţiunile.
Aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor sau debitor şi cauţiune, nu aduce stingere obligaţiei principale; aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi debitor nu profită codebitorilor săi solidari, decât pentru porţiunea datorată de dânsul.

Secţiunea VI
Despre pierderea lucrului datorat şi despre diferitele cazuri în care îndeplinirea obligaţiei este imposibilă

ART. 1156
Când obiectul obligaţiei este un corp cert şi determinat, de piere, de se scoate din comerţ, sau se pierde astfel încât absolut să nu se ştie de existenţa lui, obligaţia este stinsă, dacă lucrul a pierit sau s-a pierdut, fără greşeala debitorului, şi înainte de a fi pus în întârziere.
Chiar când debitorul este pus în întârziere, dacă nu a luat asupra-şi cazurile fortuite, obligaţia se stinge, în caz când lucrul ar fi pierit şi la creditor, dacă i s-ar fi dat.
Debitorul este ţinut de a proba cazurile fortuite ce alegă. Ori în ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu liberează pe cel ce l-a sustras de a face restituţiunea preţului.
Obligaţia se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligaţii.

Secţiunea VII
Despre acţiunea de anulare sau resciziune

ART. 1157
Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricărei convenţii.

NOTE:
1. Textul art. 1157 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Art. 1157 a fost implicit modificat prin alin. 1 şi 2 din art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

ART. 1158
Când leziunea rezultă dintr-un eveniment cazual şi neaşteptat, minorul n-are acţiunea în resciziune.
ART. 1159
Minorul ce face o simplă declaraţie că este major are acţiunea în resciziune.
ART. 1160
Minorul comerciant, bancher sau artizan, n-are acţiunea în resciziune contra angajamentelor ce a luat pentru comerţul sau arta sa.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1160 a devenit inaplicabilă în privinţa comercianţilor, întrucât aceştia, potrivit art. 10 din Codul comercial, nu pot avea această calitate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, vârstă la care în prezent se dobândeşte majoritatea.
Trebuie amintit, de asemenea, că deoarece băncile constituie proprietate de stat (art. 7 din Constituţia R.S.R.) nu mai există actualmente, categoria de comercianţi care o constituiau în trecut bancherii.
ART. 1161
Minorul n-are acţiunea în resciziune contra convenţiilor făcute în contractul de căsătorie, dacă acesta s-a făcut cu consimţământul şi asistenţa acelora al căror consimţământ este cerut pentru validitatea căsătoriei sale.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1161 a fost abrogată implicit prin abrogarea articolelor 1223 - 1293 din Codul civil, privitoare la contractul de căsătorie, precum şi prin abrogarea articolelor 131 şi următoarele din Codul civil, privitoare la consimţământul cerut pentru căsătoria minorului.

ART. 1162
Minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delictele sau cvasi-delictele sale.
ART. 1163
Minorul nu mai poate exercita acţiune în resciziune în contra angajamentului făcut în minoritate, dacă l-a ratificat după ce a devenit major, şi aceasta şi în cazul când angajamentul este nul în forma sa, şi în acela când produce numai leziune.
ART. 1164
Când minorii, interzişii sau femeile măritate sunt admişi, în această calitate, a exercita acţiune de resciziune în contra angajamentelor lor, ei nu întorc aceea ce au primit, în urmarea acestor angajamente, în timpul minorităţii, interdicţiei sau maritajului, decât dacă se probează că au profitat de aceea ce li s-a dat.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1164 a devenit inaplicabilă în privinţa femeilor măritate, prin efectul Legii privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.

ART. 1165
Majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acţiunea în resciziune.

NOTĂ:
A se vedea şi dispoziţia art. 694 din Codul civil.

ART. 1166
Când formalităţile cerute, în privinţa minorilor sau interzişilor, atât pentru înstrăinarea imobilelor, cât şi pentru împărţirea unei succesiuni, s-au îndeplinit, ei sunt, relativ la aceste acte, consideraţi ca şi cum le-ar fi făcut în majoritate sau înaintea interdicţiei.

NOTĂ:
A se vedea în acest sens şi art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei.

ART. 1167
În lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligaţia să se execute voluntar, după epoca în care obligaţia putea fi valabil confirmată sau ratificată.
Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară, în forma şi în epoca determinată de lege, ţine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse acestui act, fără a se vătăma însă drepturile persoanelor a treia.
Confirmarea sau ratificarea sau executarea voluntară a unei donaţiuni, făcută de către erezi sau reprezentanţii donatorului*), după moartea sa, ţine loc de renunţare, atât în privinţa viciilor de formă, cât şi în privinţa oricărei alte excepţii.
------------
*) Cei care reprezintă drepturile donatorului.

ART. 1168
Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donaţii între vii; nulă în privinţa formei, ea trebuie să se refacă cu formele legiuite.

CAP. 9
Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii

ART. 1169
Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
ART. 1170
Dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumţii, prin mărturisirea unei din părţi şi prin jurământ.

NOTĂ:
Dovada nu se mai poate face prin jurământ în urma abrogării art. 1207 - 1222 din Codul civil prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.

Secţiunea I
Despre încrisuri

&1. Despre titlul autentic

ART. 1171
Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.
ART. 1172
Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetinţei sau a necapacităţii funcţionarului, sau din lipsă de forme, este valabil ca scriptură sub semnătură privată, dacă s-a iscălit de părţile contractante.
ART. 1173
Actul autentic are deplină credinţă în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată.
Executarea actului autentic, care este învestit cu formula executorie, va fi suspendată prin punerea în acuzaţie, când se intentează o acţiune criminală*) în contra pretinsului autor al actului. Iar când în cursul unei instanţe civile actul se atacă de fals, tribunalele**) pot, după împrejurări, a suspenda provizoriu executarea actului.
------------
*) Punerea în mişcare a acţiunii penale.
**) Instanţele.

NOTĂ:
În ceea ce priveşte defăimarea înscrisului ca fals, a se vedea Codul de procedură civilă, art. 180 - 184.

ART. 1174
Actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părţi despre drepturile şi obligaţiile ce constată, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect.
Dar menţionările care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenţiei, nu pot servi decât numai la un început de dovadă.
ART. 1175
Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.

&2. Despre actele sub semnătură privată

ART. 1176
Actul sub semnătură privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor.
ART. 1177
Acela cărui se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui curat scriptura sau subsemnătura sa.
Moştenitorii săi sau cei care reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde că ar fi actul pot declara că nu cunosc scriptura sau subsemnătura autorului lor.
ART. 1178
Când cineva nu recunoaşte scriptura şi subsemnătura sa, sau când succesorii săi declară că nu le cunosc, atunci justiţia ordonă verificarea actului.
ART. 1179
Actele sub semnătură privată, care cuprind convenţii sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părţi cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes.
Fiecare exemplar trebuie să facă menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut.
Cu toate acestea, lipsa de menţiune că originalele s-au făcut în număr îndoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act.
ART. 1180
Actul sub semnătură privată, prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.
Nu sunt supuşi la această regulă comercianţii, industrialii*), plugarii, vierii, slugile şi oamenii care muncesc cu ziua.
------------
*) Meseriaşii.

NOTĂ:
Dispoziţiile alin. 2 din art. 1180 constituie excepţii de la regula primului alineat fiind întemeiate pe experienţa profesională în cazul comercianţilor, sau pe neştiinţa de carte, în cazul celorlalte categorii de persoane enumerate de text; cu privire la aceste din urmă categorii de persoane, dispoziţiile alin. 2 au devenit inaplicabile în urma intrării în vigoare a art. 16 şi 105 din Constituţia din 13 aprilie 1948, care statornicesc egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, fără deosebire după gradul lor de cultură.

ART. 1181
Când suma arătată în act este deosebită de aceea ce este arătată în bun, obligaţia se prezumă că este pentru suma cea mai mică, chiar când actul precum şi bunul sunt scrise în întreg de mâna aceluia care s-a obligat, afară numai de nu se va proba în care parte este greşeala.
ART. 1182
Data scripturii private nu face credinţă în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfăţişat la o dregătorie publică*), din ziua în care s-a înscris într-un registru public**), din ziua morţii a aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost trecut fie şi în prescurtare în acte făcute de ofiţeri publici***), precum procese-verbale pentru punerea peceţii sau pentru facerea de inventare.
------------
*) Instituţie de stat.
**) Registru anume destinat.
***) Funcţionar de stat.

ART. 1183
Registrele comercianţilor nu fac credinţă despre vânzările ce cuprind în contra persoanelor necomerciante. Dar judecătorul poate da jurământ la una sau la alta din părţi.

NOTĂ:
Partea a doua a dispoziţiilor art. 1183 a fost abrogată implicit ca urmare a abrogării art. 1207 - 1222 din Codul civil prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.

ART. 1184
Registrele comercianţilor se cred în contra lor, dar cel care voieşte a profita de ele nu poate despărţi cuprinderea lor, lăsând aceea ce poate a-i fi contrar.
ART. 1185
Registrele, cărţile sau hârtiile domestice nu fac credinţă în favoarea acelui care le-a scris, dar au putere în contra lui:
1. când cuprind curat primirea unei plăţi;
2. când cuprind menţiunea expresă că nota sau scrierea din ele s-a făcut ca să ţină loc de titlu în favoarea creditorului.
ART. 1186
Orice adnotaţie făcută de creditor în josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanţă, este crezută, cu toate că nu este subsemnată nici datată de el, când tinde a proba liberaţiunea debitorului.
Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura făcută de creditor pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act sau chitanţă, dar numai când duplicatul va fi în mâinile debitorului.

&3. Despre răboaje

ART. 1187
Răboajele, când crestăturile după amândouă bucăţile sunt egale şi corelative, sunt un mijloc de probare între persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probaţiune.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 1187 pot fi considerate ca depăşite.

&4. Despre copiile titlurilor autentice

ART. 1188
Când originalul există, copia legalizată nu poate face credinţă decât despre ceea ce cuprinde în original, înfăţişarea cărui se poate cere totdeauna.
Când originalul nu există, copiile legalizate de ofiţerii publici*) competenţi se cred, după distincţiile următoare:
1. copiile scoase din ordinea magistratului**), părţile fiind faţă sau chemate, cu formele legale, precum şi copiile scoase fără intervenţia magistratului**), dar de faţă cu părţile care au asistat de bună voia lor, au aceeaşi credinţă ca şi titlurile originale;
2. copiile care se vor fi dat de ofiţerii publici*) competenţi, fără intervenţia magistratului**) sau consimţământul părţilor, fac asemenea credinţă după 30 de ani, socotiţi din ziua în care s-au dat aceste copii. Când asemenea copii vor fi date de mai puţin de 30 de ani, nu fac decât un început de dovadă;
3. copiile legalizate de un ofiţer public*) necompetent, nu pot face decât un simplu început de dovadă;
4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.
------------
*) Funcţionar de stat.
**) Judecător.

NOTE:
1. A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
2. A se vedea şi Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995.
3. Potrivit art. 22 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre.
4. În legătură cu dispoziţiile art. 1188, a se vedea şi dispoziţiile din legile speciale.

&5. Despre acte recognitive

ART. 1189
Actul de recunoaşterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face probă despre datorie şi nu dispensă pe creditor de a prezenta titlul original decât în următoarele cazuri:
1. când actul de recunoaştere cuprinde cauza şi obiectul datoriei, precum şi data titlului primordial, sau
2. când actul recognitiv, având o dată de 30 ani, este ajutat de posesiune şi de unul sau mai multe acte de recunoaştere conforme cu dânsul.
Actul recognitiv, în cele două cazuri menţionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce cuprinde mai mult decât titlul primordial, sau despre ceea ce nu este în asemănare cu acest titlu.

&6. Despre actele confirmative

ART. 1190
Actul de confirmarea sau ratificarea unei obligaţii, în contra cărei legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune.

Secţiunea II
Despre martori

&1. Despre cazul când dovada prin martori nu este primită

ART. 1191
Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei.
Părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 1191 - 1195 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin:
- Legea nr. 66/1943 pentru modificarea art. 1191 - 1195, 1621, 1686 alin. ultim din Codul civil, art. 28 din Legea autentificării actelor din 1 septembrie 1886, cu modificările ulterioare şi art. 478 din Codul comercial - Monitorul Oficial nr. 29 din 4 februarie 1943;
- Legea nr. 180/1947 pentru modificarea art. 1191 - 1195 inclusiv, 1621, 1686 din Codul civil, art. 478 din Codul comercial şi art. 35 din Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 - Monitorul Oficial nr. 129 din 10 iunie 1947;
- Legea nr. 287/1947 pentru reforma monetară - Monitorul Oficial nr. 187 din 16 august 1947, cu modificările ulterioare (art. 6 şi 22);
- Decretul nr. 154/1948 pentru modificarea art. 1191 - 1195 inclusiv, 1621, 1686 din Codul civil, art. 478 din Codul comercial şi art. 35 din Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 - Monitorul Oficial nr. 166 din 21 iulie 1948;
- Decretul nr. 37/1952 cu privire la efectuarea reformei băneşti - Buletinul Oficial nr. 7 din 26 ianuarie 1952.

ART. 1192
Articolul precedent nu se aplică în cazul când cererea depăşeşte 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobânzile.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.

ART. 1193
Cel care a format cerere în judecată, pentru o sumă mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-şi restrânge cererea la 250 lei, nu va fi primit a înfăţişa dovadă prin martori.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.

ART. 1194
Dovada prin martori nu se poate admite nici în cazul când cererea în judecată este pentru o sumă mai mică de 250 lei, dar care este un rest din o creanţă mai mare, neconstatată prin înscris.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.

ART. 1195
Când în aceeaşi instanţă o parte face mai multe cereri, pentru care nu are înscrisuri, dacă toate aceste cereri, unindu-se, trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisă, chiar când creditorul ar pretinde că aceste creanţe provin din diferite cauze şi că s-au născut în diferite epoci, afară numai dacă creditorul a dobândit aceste drepturi de la alte persoane.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.

ART. 1196
Toate cererile, sub orice titlu, care nu sunt justificate prin înscris, se vor face prin aceeaşi petiţie. Orice alte pretenţii posterioare neprobate prin înscris şi care se puteau face la darea petiţiei nu vor mai fi primite.
ART. 1197
Regulile mai sus prescrise nu se aplică în cazul când există un început de dovadă scrisă.
Se numeşte început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia, sau a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi de crezut faptul pretins.
ART. 1198
Acele reguli nu se aplică însă totdeauna când creditorului nu i-a fost cu putinţă a-şi procura o dovadă scrisă despre obligaţia ce pretinde, sau a conserva dovada luată, precum:
1. la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte şi din delicte sau cvasidelicte;
2. la depozitul necesar, în caz de incendiu, ruină, tumult sau naufragiu, şi la depozitele ce fac călătorii în ospătăria unde trag; despre toate acestea judecătorul va avea în vedere calitatea persoanelor şi circumstanţele faptului;
3. la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute, când nu era cu putinţă părţilor de a face înscrisuri;
4. când creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovadă scrisă, din o cauză de forţă majoră neprevăzută.

Secţiunea III
Despre prezumţii

ART. 1199
Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul*) trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
------------
*) Judecătorul.

&1. Despre prezumţiile stabilite de lege

ART. 1200
Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:
1. actele ce legea le declară nule pentru că le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale;
2. în cazurile când legea declară că dobândirea dreptului de proprietate sau liberaţiunea unui debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate;
3. (abrogat);
4. puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat.

NOTĂ:
Textul pct. 3 din art. 1200 a fost abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.

ART. 1201
Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
ART. 1202
Prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.
Nici o dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată.

NOTĂ:
Referirea alin. 2 din art. 1202 la jurământ şi la mărturisire a fost implicit modificată ca urmare a abrogării art. 1200 pct. 3 prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.

&2. Despre prezumţiile care nu sunt stabilite de lege

ART. 1203
Prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului*); magistratul*) nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii, care să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumţiile nu sunt permise magistratului*) decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violenţă.
------------
*) Judecător.

Secţiunea IV
Despre mărturisirea unei părţi

ART. 1204
Se poate opune unei părţi mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecăţii, sau în cursul judecăţii.
ART. 1205
Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovadă când obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori.
ART. 1206
Mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însăşi partea prigonitoare, sau de un împuternicit special al ei spre a face mărturisire.
Ea nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a mărturisit şi nu poate fi revocată de acesta, afară numai de va proba că a făcut-o din eroare de fapt.

NOTE:
1. Textul art. 1206 alin. 2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
2. Dispoziţia primei părţi din alin. 2 al art. 1206 a fost implicit modificată prin modificarea art. 129 şi 130 din Codul de procedură civilă. Regula indivizibilităţii mărturisirii nu mai are caracter obligatoriu, ci constituie o simplă îndrumare pentru judecători, care sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale spre a descoperi adevărul.

Secţiunea V
Despre jurământ

ART. 1207 - 1222
(Abrogate prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial)

Titlul IV
DESPRE CONTRACTUL DE CĂSĂTORIE ŞI DESPRE DREPTURILE RESPECTIVE ALE SOŢILOR

CAP. 1

ART. 1223 - 1232
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

CAP. 2
Despre regimul dotal

ART. 1233 - 1293
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

Titlul V
DESPRE VÂNZĂRI

CAP. 1
Despre natura şi forma vânzării

ART. 1294
Vânzarea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui.
ART. 1295
Vânzarea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.
În materie de vânzare de imobile, drepturile care rezultă prin vânzarea perfectă între părţi, nu pot a se opune, mai înainte de transcripţiunea actului, unei a treia persoane care ar avea şi ar fi conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut.

NOTĂ:
A se vedea nota de la art. 971.

ART. 1296
Vânzarea se poate face sau pur sau sub condiţie.
Ea poate avea de obiect două sau mai multe lucruri alternative.
În toate cazurile efectele sale sunt regulate după principiile generale ale convenţiilor.
ART. 1297
În caz de vânzare făcută prin dare de arvună, convenţia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect:
1. dacă convenţia principală a vânzării este nulă;
2. dacă vânzarea se execută;
3. dacă vânzarea se reziliază prin comun consimţământ;
4. dacă executarea vânzării a devenit imposibilă fără culpa nici uneia din părţi.
Arvuna în aceste cazuri se va înapoia sau se va prinde în prestaţiunile reciproce, după împrejurări.
ART. 1298
Dacă vânzarea nu s-a executat prin culpa unei din părţile contractante, aceasta va pierde arvuna dată sau o va întoarce îndoită, având-o primită, dacă partea care nu este în culpă nu ar alege mai bine să ceară executarea vânzării.
ART. 1299
Dacă s-au vândut mărfuri cu grămada, vânzarea este perfectă, deşi mărfurile n-au fost încă cântărite, numărate sau măsurate.
ART. 1300
Dacă însă mărfurile nu s-au vândut cu grămada, ci după greutate, după număr sau după măsură, lucrurile vândute rămân în rizicul-pericol al vânzătorului, până ce vor fi cântărite, numărate sau măsurate; dar aceasta nu împiedică pe cumpărător de-a cere şi a dobândi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacă se cuvine.
ART. 1301
În privinţa vinului, a oliului şi a altor asemenea lucruri care, după obicei, se gustă mai înainte de a se cumpăra, vânzarea nu există până ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat că-i convin.
ART. 1302
Vânzarea făcută pe încercate este totdeauna presupusă condiţională până la încercare.
ART. 1303
Preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi.
ART. 1304
Cu toate acestea, determinarea preţului poate fi lăsată la arbitratul*) unei a treia persoane.
------------
*) La hotărârea.

ART. 1305
Spezele vânzării sunt în sarcina cumpărătorului, în lipsă de stipulaţie contrarie.

CAP. 2
Cine poate cumpăra sau vinde

ART. 1306
Pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege.
ART. 1307
Vânzarea nu se poate face între soţi decât pentru cauză de lichidare, şi anume:
1. când, în caz de separaţie de patrimonii, unul dintre soţi dă celuilalt, drept plata unei datorii, o avere a sa;
2. când bărbatul cedează femeii, chiar neseparată, din averea sa, pentru o cauză legitimă, precum pentru un imobil ce era dator să-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o sumă ce-i datora;
3. când femeia cedează bărbatului său, din avutul său propriu, drept plata unei sume promisă bărbatului ca dotă.
În toate cazurile moştenitorii rezervatari ai părţilor contractante au drept de a ataca asemenea operaţii, dacă ele ascund beneficii indirecte.

NOTĂ:
Art. 1307 a fost modificat implicit prin abrogarea art. 1223 - 1293 din Codul civil. Drept urmare a acestei abrogări, regula interzicerii vânzării între soţi nu mai comportă - în măsura în care ele erau proprii regimului matrimonial dotal - excepţiile pentru cauză de lichidare prevăzute la pct. 1, 2 şi 3 din art. 1307.

ART. 1308
Sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse:
1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutelă;
2. mandatarii, ai averii ce sunt însărcinaţi să vândă;
3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor;
4. oficianţii publici*), ai averilor statului ale căror vânzări se fac printr-înşii.
------------
*) Funcţionar de stat.

ART. 1309
Judecătorii şi supleanţii*), membrii ministerului public**) şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competinţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi exercită funcţiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese.
------------
*) Grad judecătoresc desfiinţat prin Decretul nr. 132 din 2 aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească.
**) Procurori.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal regional în a cărui circumscripţie" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "tribunal judeţean în a cărui rază teritorială". A se vedea nota 3 de la art. 747.

CAP. 3
Despre lucrurile care se pot vinde

ART. 1310
Toate lucrurile care sunt în comerţ*), pot să fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta.
------------
*) În circuitul civil.

ART. 1311
Dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vânzarea este nulă. Dacă era pierit numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract, sau a pretinde reducerea preţului.

CAP. 4
Despre obligaţiile vânzătorului

Secţiunea I
Dispoziţii generale

ART. 1312
Vânzătorul este dator să explice curat îndatoririle ce înţelege a lua asupră-şi.
Orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului.
ART. 1313
Vânzătorul are două obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de dânsul.

Secţiunea II
Despre predarea lucrului

ART. 1314
Predarea este strămutarea lucrului vândut în puterea şi posesiunea cumpărătorului.
ART. 1315
Obligaţia de a preda imobilele se îndeplineşte din partea vânzătorului prin remiterea cheilor, dacă e vorba de o clădire, sau prin remiterea titlului de proprietate.
ART. 1316
Predarea lucrurilor mobile se face: sau prin tradiţiunea reală, sau prin remiterea cheilor clădirii, în care se află puse, sau prin simplul consimţământ al părţilor, dacă strămutarea nu se poate face în momentul vânzării, sau dacă cumpărătorul le avea în puterea sa, la facerea vânzării, cu vreun alt titlu.
ART. 1317
Spezele predării sunt în sarcina vânzătorului, şi ale ridicării în sarcina cumpărătorului, dacă nu este stipulaţiune contrarie.
ART. 1318
Tradiţiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face cumpărătorul de dânsele, cu consimţământul vânzătorului.
ART. 1319
Predarea trebuie să se facă la locul, unde se afla lucrul vândut în timpul vânzării, dacă părţile nu s-au învoit altfel.
ART. 1320
Dacă vânzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părţi, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere rezoluţiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului.
ART. 1321
În toate cazurile, vânzătorul trebuie să fie condamnat*) la daune-interese, dacă urmează vreo vătămare pentru cumpărător din nepredarea lucrului la timp.
------------
*) Obligat.

ART. 1322
Vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plată.
ART. 1323
El nu va fi dator să facă predarea, chiar de ar fi şi dat un termen pentru plată, dacă de la vânzare încoace, cumpărătorul a căzut în faliment sau în nesolvabilitate, încât vânzătorul se află în pericol de a pierde preţul, afară numai dacă cumpărătorul va da cauţiune că va plăti la termen.
ART. 1324
Lucrul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul vânzării. Din acea zi toate fructele sunt ale cumpărătorului.
ART. 1325
Obligaţia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale şi tot ce a fost destinat la uzul său perpetuu.
ART. 1326
Vânzătorul este dator să predea cuprinsul lucrului vândut în măsura determinată prin contract, însă cu modificările mai jos arătate.
ART. 1327
Dacă vânzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul său, şi pe atât măsura, vânzătorul este dator să predea cumpărătorului, dacă acesta cere, cuprinsul arătat în contract. Neputând, sau cumpărătorul necerând, vânzătorul este dator să sufere o scădere proporţională la preţ.
ART. 1328
Dacă, din contră, în cazul articolului precedent, s-ar găsi că cuprinsul lucrului e mai mare decât cel arătat în contract, cumpărătorul poate sau a complini preţul după numărul măsurilor aflate, sau, dacă excedentele cuprinsului aflat se ridică la o a douăzecea parte a cuprinsului declarat în contract, a strica vânzarea.
ART. 1329
În toate cazurile de vânzare, făcută altfel decât pe atât măsura, fie vânzarea de un corp cert şi limitat, fie de mai multe fonduri distincte şi separate, fie concepută cu expresia măsurii înaintea desemnării obiectului sau din contră, nici vânzătorul n-are drept la adaos de preţ, pentru excedent, nici cumpărătorul, la scădere pentru lipsă, decât în cazul când excedentul sau lipsa preţuieşte o a douăzecea parte din preţul total al vânzării.
ART. 1330
Dispoziţiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decât în lipsă de stipulaţie contrarie între părţi.
ART. 1331
Când, după art. 1328 şi 1329, este caz de a se adăugi preţul pentru excedent de măsuri, cumpărătorul are facultatea de a alege, între a strica vânzarea şi a împlini preţul. Suplimentul preţului se răspunde cu dobândă, dacă cumpărătorul a păstrat imobilele.
ART. 1332
În toate cazurile, când cumpărătorul are drept de a strica vânzarea, vânzătorul este dator să-i restituie, deosebit de preţ, dacă l-a primit, spezele contractului.
ART. 1333
Dacă s-au vândut două fonduri printr-un singur contract, drept un singur preţ, cu arătare de măsura fiecăruia, şi cuprinsul unuia este mai mic decât cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se va face compensaţie între preţul excedentului şi preţul lipsei, şi acţiunea vânzătorului pentru adăugire sau a cumpărătorului pentru scădere de preţ va fi supusă regulilor mai sus stabilite.
ART. 1334
Acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului, pentru scăderea preţului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului.
ART. 1335
Pericolul total sau parţial al lucrului vândut, mai înainte de predare, se judecă după regulile generale ale obligaţiilor convenţionale.

Secţiunea III
Despre răspunderea vânzătorului

ART. 1336
Vânzătorul răspunde către cumpărător:
1. de liniştita posesiune a lucrului, şi
2. de viciile aceluiaşi lucru.

&1. Răspunderea de evicţiune

ART. 1337
Vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului.
ART. 1338
Părţile pot prin convenţie să adauge, să micşoreze sau să şteargă obligaţia de a răspunde de evicţiune.
ART. 1339
În nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al său; orice convenţie contrarie este nulă.
ART. 1340
Stipulaţia prin care vânzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a restitui preţul, în caz de evicţiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evicţiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie.
ART. 1341
Când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul a cere de la vânzător:
1. restituirea preţului;
2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins;
3. spezele instanţei*) deschise de dânsul în contra vânzătorului şi ale celei deschise de evingător în contra sa;
4. daune-interese şi spezele contractului de vânzare.
------------
*) Cheltuieli de judecată.

ART. 1342
Dacă, la epoca evicţiunii, lucrul vândut se află de o valoare inferioară sau a suferit deteriorări ori prin neglijenţa cumpărătorului, ori prin evenimentele independente de cumpărător, vânzătorul nu se poate apăra de a restitui preţul întreg.
ART. 1343
Dar dacă cumpărătorul a tras foloase din stricăciunile ce a făcut lucrului, vânzătorul are dreptul a opri din preţ o sumă egală cu acele foloase.
ART. 1344
Dacă lucrul vândut se află, la epoca evicţiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, excedentele valorii în timpul evicţiunii.
ART. 1345
Vânzătorul este dator să întoarcă cumpărătorului, el însuşi sau prin evingător, toate spezele necesare, utile şi de întreţinere ale aceluia.
ART. 1346
Dacă vânzătorul a vândut cu rea-credinţă fondul altuia, el va fi dator să întoarcă cumpărătorului toate spezele ce va fi făcut, chiar şi cele de simplă plăcere.
ART. 1347
Dacă cumpărătorul este evins numai de o parte a lucrului şi aceasta are, în privinţa totului, o aşa însemnătate încât cumpărătorul n-ar fi cumpărat lucrul fără acea parte, el poate strica vânzarea.
ART. 1348
Dacă, în caz de evicţiunea unei părţi a fondului vândut, nu se strică vânzarea, cumpărătorul are dreptul a cere valoarea, în momentul evicţiunii, a părţii de care a fost evins, iar nu o parte proporţională din preţ, ori de au crescut sau de au scăzut imobilele în valoare de la vânzare încoace.
ART. 1349
Dacă imobilul vândut se află însărcinat de servituţi neaparente, nedeclarate de vânzător şi de o aşa importanţă, încât se poate presupune că cumpărătorul n-ar fi cumpărat de le-ar fi cunoscut, el poate cere, sau stricarea contractului sau indemnitate.
ART. 1350
Chestiunile de daune-interese ce ar rezulta din neexecutarea vânzării şi care nu sunt prevăzute aici se vor decide după regulile generale ale convenţiilor.
ART. 1351
Dacă cumpărătorul s-a judecat până la ultima instanţă cu evingătorul său, fără să cheme în cauză pe vânzător, şi a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evicţiune, de va proba că erau mijloace să se câştige judecata.

&2. Răspunderea de viciile lucrului vândut

ART. 1352
Vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă, din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinarea sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşorată, încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile.
ART. 1353
Vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă.
ART. 1354
El este răspunzător de viciile ascunse, chiar şi când nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii.
ART. 1355
În cazurile art. 1352 şi 1354, cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul şi a-şi primi preţul, sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrată prin experţi.
ART. 1356
Dacă vânzătorul cunoştea viciile lucrului, el este dator, pe lângă restituţiunea preţului, de toate daunele-interese către cumpărător.
ART. 1357
Dacă vânzătorul nu cunoştea viciile lucrului, el nu poate fi apucat decât pentru restituţiunea preţului şi pentru spezele făcute de cumpărător cu ocazia vânzării.
ART. 1358
Dacă lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vânzătorul e dator a întoarce cumpărătorului preţul şi a-l dezdăuna, conform celor două articole precedente.
Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumpărătorului.
ART. 1359
Acţiunea pentru vicii redibitorii*) trebuie să fie intentată de cumpărător în scurt termen, după natura viciului, obiceiul din partea locului şi distanţa.
------------
*) Vicii care determină anularea vânzării sau înapoierea unei părţi din preţ.

NOTĂ:
Dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. A se vedea art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.

ART. 1360
Această acţiune nu există în vânzările publice.

CAP. 5
Despre obligaţiile cumpărătorului

ART. 1361
Principala obligaţie a cumpărătorului este de a plăti preţul la ziua şi la locul determinat prin contract.
ART. 1362
Dacă nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plăti la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului.
ART. 1363
Cumpărătorul datoreşte dobânda preţului vânzării până la plătirea capitalului, în cele trei următoare cazuri:
- dacă acesta s-a cuprins anume în contract;
- dacă lucrul vândut şi predat produce fructe sau alte venituri;
- dacă cumpărătorul a fost interpelat*) a plăti.
În acest după urmă caz dobânda nu curge decât din momentul interpelării.
------------
*) Pus în întârziere.

ART. 1364
Dacă cumpărătorul este tulburat, sau are cuvânt de a se teme că ar fi tulburat prin vreo acţiune, sau ipotecară sau de revendicare, el poate suspenda plata preţului până ce vânzătorul va face să înceteze tulburarea sau va da cauţiune, afară numai dacă se va fi stipulat că plata să se facă chiar de ar urma tulburarea.
ART. 1365
Dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării.
ART. 1366
Rezoluţiunea vânzării de imobile se pronunţă îndată, dacă vânzătorul este în pericol de a pierde lucrul şi preţul.
Dacă asemenea pericol nu există, judecătorul poate da cumpărătorului un termen mai mult sau mai puţin lung, după împrejurări, fără să poată da în nici un caz al doilea termen.
Trecând acel termen, fără ca cumpărătorul să plătească, se va pronunţa rezoluţiunea vânzării.
ART. 1367
Când la o vânzare de imobile s-a stipulat că, în lipsă de plata preţului în termenul defipt, vânzarea va fi de drept rezolvată, cumpărătorul poate plăti după expirarea termenului, pe cât timp nu este pus de vânzător în întârziere printr-o interpelare în formă*); dar după asemenea interpelare, judecătorul**) nu-i poate da termen.
------------
*) Într-unul din modurile admise de lege.
**) Instanţa judecătorească.

ART. 1368
Acţiunea vânzătorului pentru rezoluţiunea vânzării este reală. Cu toate acestea, vânzătorul nu se va putea prevalida*) de dreptul său, în contra autorităţii publice, nici în contra adjudecatarilor în vânzări silite, decât conformându-se, pentru acest din urmă caz, regulilor prescrise în procedură.
------------
*) Prevala.

NOTE:
1. Prin expresia "în contra autorităţii publice", din cuprinsul art. 1368, se înţelege că vânzătorul nu se va putea prevala de dreptul său faţă de organele puterii sau administraţiei de stat, în cadrul exproprierii lucrului vândut.
2. A se vedea, în legătură cu vânzările silite, şi art. 558 din Codul de procedură civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.

ART. 1369
Acţiunea rezolutorie creată prin art. 1365 este supusă la acelaşi mod de conservare ca şi privilegiul vânzătorului. Ea nu poate fi exercitată, după stingerea acestui privilegiu, cu vătămarea unei a treia persoane, care a câştigat de la cumpărător drepturi asupra imobilului vândut, şi care s-a conformat legilor ca să păstreze acele drepturi.

NOTĂ:
A se vedea şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare, şi art. 4 şi 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare.

ART. 1370
La vânzări de denariate*) şi de lucruri mobile, vânzarea se va rezolvi de drept şi fără interpelare**) în folosul vânzătorului, după expirarea termenului pentru ridicarea lor.
------------
*) Producte.
**) Punere în întârziere.

CAP. 6
Despre rezoluţiunea vânzării prin răscumpărare

ART. 1371 - 1387
(Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931*)
------------
*) Art. 1371 - 1387 au fost din inadvertenţă abrogate şi prin art. 13 al Legii din 5 mai 1938 pentru stabilirea dobânzilor şi înlăturarea cametei.)

CAP. 7
Despre licitaţie

ART. 1388
Dacă un lucru comun al mai multor nu se poate împărţi uşor şi fără pierdere;
sau dacă într-o împărţeală de bunăvoie, s-ar afla lucruri pe care nici unul din împărţitori n-ar putea, sau n-ar voi a lua;
vânzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitaţie şi preţul se va împărţi între coproprietari.
ART. 1389
Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitaţie străini*); vor trebui de neapărat să se cheme, dacă unul din coproprietari este minor.
------------
*) Alte persoane decât coproprietari.

NOTĂ:
Potrivit art. 147 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie.

ART. 1390
Modul şi formalităţile pentru licitaţie sunt arătate la titlul "Despre succesiuni" şi în codicele de procedură.

NOTĂ:
Dispoziţiile privitoare la împărţire din titlul despre succesiuni (art. 728 şi următoarele din Codul civil) precum şi dispoziţiile art. 490 şi art. 657 - 667 din Codul de procedură civilă - la care face trimitere art. 1390 - au fost implicit modificate prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare - Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943, cu modificările ulterioare.

CAP. 8
Despre strămutarea creanţelor şi altor lucruri necorporale

ART. 1391
La strămutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionar se face prin remiterea titlului.
ART. 1392
Cel ce vinde o creanţă, sau orice alt lucru necorporal, este dator să răspundă de existenţa sa valabilă în folosul său, în momentul vânzării, deşi vânzarea n-ar cuprinde această îndatorire de răspundere.
ART. 1393
Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic.
ART. 1394
Cu toate acestea, orice act sau hotărâre care constată o cesiune sau o chitanţă de chirie sau arendă pe doi ani viitori, va trebui să fie transcris pe registrele oficiului ipotecar.

NOTE:
1. Transcrierea la care se referă art. 1394 se face în registrul de transcrieri al judecătoriei unde este situat bunul nemişcător, potrivit art. 710 şi 711 pct. 8 - 9 din Codul de procedură civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.
2. Cu privire la opozabilitatea unor contracte de locaţiune şi a unor cesiuni de venituri, a se vedea şi:
- art. 14 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
- art. 21 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare.

ART. 1395
Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau de cesionar debitorului, acesta plătise cedentului, liberarea sa va fi valabilă.
ART. 1396
Vânzarea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul şi ipoteca.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 1396 au fost interpretate prin Decretul-lege pentru abrogarea art. 33 din Legea cu privire la unele dispoziţiuni pentru înlesnirea şi refacerea creditului din 20 aprilie 1935 şi pentru interpretarea art. 1396 din Codul civil, art. 277 din Codul comercial şi art. 16 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin - promulgat cu Decretul nr. 3673, Monitorul Oficial nr. 856 din 1 noiembrie 1940, după cum urmează:
Dacă pentru o creanţă garantată cu ipotecă, privilegiu sau gaj s-a prevăzut prin actul de creanţă sau de constituirea garanţiei că debitorul a subscris sau va subscrie, cu orice titlu şi în orice calitate, cambii sau bilete la ordin, zisele siguranţe garantează aceste efecte de comerţ şi se transmit cu ele beneficiarilor succesivi prin simplul fapt al girului, fără altă formalitate.
În nici un caz nu vor putea fi opuse terţilor cărora aceste garanţii vor fi astfel transmise, excepţiile pe care debitorul le-ar fi putut opune creditorului faţă de care a constituit garanţiile, chiar dacă aceste excepţii au luat naştere anterior datei girurilor.
Posesorul cambiei sau al biletului la ordin va fi în drept să invoce în tot cursul urmăririi, sau în orice instanţă, calitatea sa de creditor privilegiat cu toate consecinţele ce decurg din ea, chiar dacă nu prezintă actul de constituirea garanţiei în original, cu condiţia de a stabili conform dreptului comun, că acele cambii sau bilete la ordin prezentate sunt acelea remise în virtutea convenţiei sau înlocuite prin preschimbare.
Când cambiile sau biletele la ordin nu reprezintă totalitatea creanţei figurând prin act, posesorul lor va fi colocat în acelaşi rang cu creditorul original al restului creanţei sau cu alţi beneficiari cambiali, fără a ţine seama de data girurilor respective.
Dispoziţiile legii arătate mai sus au fost menţinute în vigoare prin art. 2 al Decretului nr. 247/1950 pentru abrogarea Legii din 20 aprilie 1935 privitoare la unele dispoziţii pentru înlesnirea şi refacerea creditului - Buletinul Oficial nr. 104 din 16 noiembrie 1950.

ART. 1397
Vânzătorul sau cedentul unei creanţe nu răspunde de solvabilitatea debitorului, decât dacă s-a îndatorat anume la aceasta şi numai până la suma preţului de dânsul primit.
ART. 1398
Când a primit asupră-şi răspunderea pentru solvabilitatea debitorului, această îndatorire se înţelege contractată numai în ceea ce priveşte solvabilitatea actuală a debitorului, nu şi cea viitoare, afară de cazul când se stipulează anume contrariul.
ART. 1399
Cel ce vinde o moştenire, fără a specifica cu de-amănuntul obiectele într-însa cuprinse, nu răspunde decât de calitatea sa de moştenitor.
ART. 1400
Dacă s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii, este dator să întoarcă toate acestea cumpărătorului, dacă nu şi le-a rezervat anume la vânzare.
ART. 1401
Cumpărătorul este dator şi el să întoarcă vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile şi sarcinile succesiunii, şi să-i ţină seama de sumele de care era el însuşi creditor al succesiunii, dacă nu e stipulaţie contrarie.
ART. 1402
Cel în contra cărui există un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii.
ART. 1403
Lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului.
ART. 1404
Dispoziţiile art. 1402 încetează:
1. când cesiunea s-a făcut la un comoştenitor sau coproprietar al dreptului cedat;
2. când s-a făcut la un creditor, spre plata creanţei sale;
3. când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia există dreptul litigios.

Titlul VI
DESPRE SCHIMB

ART. 1405
Schimbul este un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul.
ART. 1406
Schimbul se face prin singurul consimţământ, întocmai ca şi vânzarea.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 971.

ART. 1407
Dacă unul dintre copermutanţi*) a primit lucrul lui dat în schimb, şi în urmă probează că celălalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrâns a preda pe cel ce dânsul a promis, ci numai a întoarce pe cel primit.
------------
*) Parte în contractul de schimb.

ART. 1408
Copermutantul*) evins de lucrul primit în schimb poate cere daune-interese sau întoarcerea lucrului său.
------------
*) Parte în contractul de schimb.

ART. 1409
Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplică şi la contractul de schimb.

Titlul VII
DESPRE CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1410
Obiectul contractului de locaţiune este un lucru sau o lucrare.
ART. 1411
Locaţiunea lucrurilor este un contract prin care una din părţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, drept un preţ determinat.
ART. 1412
Locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltă parte.
ART. 1413
Locaţiunile sunt de mai multe feluri şi au regulile lor proprii.
Se cheamă închiriere, locaţiunea edificiilor şi aceea a mişcătoarelor;
Arendarea, locaţiunea fondurilor rurale;
Prestaţia lucrărilor, locaţiunea muncii şi a serviciului;
Antrepriză, luarea săvârşirii unei lucrări drept un preţ determinat, când materialul se dă de acela pentru care se execută o lucrare.
ART. 1414
Se consideră ca o locaţiune orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestaţie anuală, ori sub ce titlu ar fi făcută.
O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect.
ART. 1415
Locaţiunile ereditare astăzi în fiinţă cunoscute sub numele de emfiteuze, ori embatic (besman), se păstrează. Ele se vor regula după legile sub care s-au născut.
Pe viitor ele nu se mai pot înfiinţa.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1415 alin. 1 nu mai are aplicare, întrucât prin art. 7 al Legii pentru reforma agrară din 14 iulie 1921 - Monitorul Oficial nr. 82 din 17 iulie 1921, pământul care forma obiectul locaţiunilor respective a fost expropriat în folosul embaticarilor.

CAP. 2
Reguli comune la locaţiunea edificiilor şi a fondurilor rurale

ART. 1416
Dacă contractul făcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, şi una din părţi îl neagă, nu se poate primi proba prin martori, oricât de mic fie preţul şi chiar când s-ar zice că s-a fost dat arvună.
Numai celui ce neagă contractul se poate deferi jurământ.

NOTĂ:
Dispoziţia din alin. 2 al art. 1416 a devenit inaplicabilă în urma abrogării art. 1207 - 1222 din Codul civil prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.

ART. 1417
Urmând contestaţii asupra preţului contractului verbal, a cărui punere în lucrare a început, şi nefiind nici o chitanţă, proprietarul jurând va fi crezut, dacă locatarul nu preferă a cere o estimaţie prin experţi. În cazul din urmă, spezele expertizei cad în sarcina lui, dacă estimaţia întrece preţul ce-l reclamă.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1417 a fost modificată implicit ca urmare a abrogării art. 1207 - 1222 din Codul civil ("Despre jurământ") prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.

ART. 1418
Locatarul are dreptul de a subînchiria ori a subarenda şi de a ceda contractul său către altul, dacă o asemenea facultate nu i-a fost interzisă.
Ea poate fi interzisă în tot ori în parte; această interzicere nu se prezumă, ci trebuie să rezulte din o stipulaţie specială.
ART. 1419
Dispoziţiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor măritate, se vor aplica şi la contractele de arendă ale averilor minorilor.
ART. 1420
Locatorul este dator, prin însăşi natura contractului, fără să fie trebuinţă de nici o stipulaţie specială:
1. de a trăda*) locatarului lucrul închiriat sau arendat;
2. de a-l menţine în stare de a putea servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat sau arendat;
3. de a face ca locatarul să se poată folosi neîmpiedicat în tot timpul locaţiunii.
------------
*) De a preda.

ART. 1421
Locatorul trebuie să trădea*) lucrul în aşa stare, încât să poată fi întrebuinţat.
În cursul locaţiunii, trebuie să facă toate acele reparaţii ce pot fi necesare, afară de micile reparaţii (reparaţii locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului.
------------
*) Să predea.

ART. 1422
Locatarul trebuie să fie garantat pentru toate stricăciunile şi viciile lucrului închiriat ori arendat, ce-i împiedică întrebuinţarea, chiar deşi nu au fost cunoscute locatorului la timpul locaţiunii.
Dacă din aceste vicii şi defecte derivă pentru locatar o daună oarecare, locatorul este dator de a-l dezdăuna.
ART. 1423
Dacă în timpul locaţiunii, lucrul închiriat ori arendat se strică în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfăcut. Dacă însă se distruieşte*) în parte, locatarul poate, după împrejurări, să ceară o scădere din preţ, ori desfiinţarea contractului.
În amândouă cazurile nu i se dă nici o dezdăunare.
------------
*) Distruge.

ART. 1424
Locatorul nu poate în cursul locaţiunii să schimbe forma lucrului închiriat sau arendat.
ART. 1425
Dacă în cursul locaţiunii, lucrul închiriat sau arendat are nevoie de reparaţii urgente, ce nu se pot amâna până la finele contractului, locatarul trebuie să sufere strâmtoarea ce i se căşunează, orice fel fie ea, şi fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de întrebuinţarea a o parte din lucrul închiriat sau arendat.
Dacă însă aceste reparaţii continuă mai mult decât 40 de zile, preţul locaţiunii se va scădea în proporţia timpului în care şi a părţii lucrului închiriat de a cărei întrebuinţare a rămas lipsit.
Dacă reparaţiile sunt de aşa fel încât locatarul şi familia sa se află în neputinţă de a locui, el va putea cere anularea*) contractului.
------------
*) Rezilierea.

ART. 1426
Locatorul nu este răspunzător către locatar de tulburarea căşunată lui prin faptul unei a treia persoane, care persoană nu-şi sprijină acest fapt pe un drept asupra lucrului închiriat sau arendat; locatarul are însă facultatea de a reclama în contră-le în numele său personal.
ART. 1427
Dacă, din contră, locatarul a fost tulburat în folosinţa sa, în urmarea unei acţiuni relative la proprietatea lucrului, are drept la o scădere în proporţie cu preţul închirierii sau arendării, întrucât însă a înştiinţat pe locator de această molestare şi împiedicare.
ART. 1428
Dacă acei ce au căşunat tulburarea cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra lucrului, ori dacă locatarul este chemat în judecată pentru a fi condamnat a pierde lucrul în totalitate sau în parte, sau pentru a suferi exerciţiul unei servituţi, el trebuie să înştiinţeze pe locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburări şi, dacă vrea, poate să fie scutit de orice chemare în judecată, arătând însă pe locatorul în al cărui nume posedă.

NOTĂ:
A se vedea art. 60 - 63 din Codul de procedură civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare, referitoare la chemarea în garanţie şi art. 64 - 65 din Codul de procedură civilă referitoare la arătarea titularului dreptului.

ART. 1429
Locatarul are două îndatoriri principale:
1. trebuie să întrebuinţeze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar şi numai la destinaţia determinată prin contract; iar în lipsă de stipulaţie specială, la destinaţia prezumată după circumstanţe;
3. trebuie să plătească preţul locaţiunii la termenele statornicite.
ART. 1430
Dacă locatarul uzează de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se arată în contract, sau în un mod din care ar putea să rezulte o vătămare pentru locator, acesta, după împrejurări, poate cere desfiinţarea*) contractului.
------------
*) Rezilierea.

ART. 1431
Locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, dacă s-a fost făcut un asemenea între dânsul şi locator; nu este răspunzător de pierderea sau deteriorarea provenită din cauza vechimii sau a unei forţe majore.
ART. 1432
În lipsă de inventar se prezumă că locatarul a primit lucrul închiriat ori arendat în starea în care locatorul era dator a-l trăda*) şi trebuie să-l restituie în aceeaşi condiţie, afară numai când ar putea proba contrariul.
------------
*) A-l preda.

ART. 1433
Locatarul e dator a apăra lucrul închiriat contra uzurpaţiunilor.
Urmând uzurpaţiune, este dator a înştiinţa pe locator în termenul ce s-ar fi pus spre cercetare*). Călcând această datorie, rămâne răspunzător de daune şi speze.
------------
*) Termenul fixat pentru judecarea acţiunii terţului.

ART. 1434
Locatarul este răspunzător de stricăciunile şi pierderile întâmplate în cursul folosinţei sale, întrucât nu probează că au urmat fără culpa sa.
Asemenea este răspunzător şi de stricăciunile şi pierderile căşunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar.
ART. 1435
Este răspunzător de incendiu, dacă nu probează că incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau forţă majoră, sau prin defect de construcţie, sau că focul a venit de la o casă vecină.
ART. 1436
Locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuinţă de o prealabilă înştiinţare.
Dacă contractul a fost fără termen, concediul*) trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului.
------------
*) Denunţarea.

ART. 1437
După expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, dacă locatarul rămâne şi e lăsat în posesie, atunci se consideră locaţiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispoziţiile articolului relativ la locaţiunea fără termen.
ART. 1438
Când s-a notificat concediul*), locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocaţiunea tăcută**).
------------
*) Denunţarea.
**) Reînnoirea tacită a locaţiunii.

ART. 1439
Contractul de locaţiune se desfiinţează când lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre obişnuita întrebuinţare.
În caz când una din părţi nu împlineşte îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere desfiinţarea contractului.
ART. 1440
Contractul de locaţiune nu se desfiinţează prin moartea locatarului nici prin aceea a locatorului.
ART. 1441
Dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare, întrucât a fost făcută prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu dată certă, afară numai când desfiinţarea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuşi contractul de locaţiune.
ART. 1442
Dacă în contractul de locaţiune s-a prevăzut desfiinţarea lui din cauza vânzării, atunci locatarul are dreptul a cere dezdăunarea de la locator, afară numai când s-ar fi stipulat contrariul.
ART. 1443
Cumpărătorul ce voieşte să facă întrebuinţare de facultatea rezervată prin contractul de locaţiune de a da concediu*), trebuie să vestească mai întâi pe locatar. Chiriaşul va fi vestit mai înainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendaşul cel puţin cu un an.
ART. 1444
Arendaşul ori locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator, iar când acesta nu o face, de către cumpărător.
ART. 1445
Cumpărătorul cu pact de răscumpărare nu poate să dea afară pe locatar mai înainte de a fi devenit proprietar nerevocabil prin trecerea termenului răscumpărării.

NOTĂ:
Art. 1445 a fost abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1371 - 1387 din Codul civil, prin art. 4 al Legii contra cametei - promulgată prin Decretul nr. 994, Monitorul Oficial nr. 77 din 2 aprilie 1931.

CAP. 3
Despre regulile particulare la închiriere

ART. 1446
Contractul de închiriere se poate desfiinţa când locatarul nu mobilează îndeajuns casa, afară numai dacă dă garanţie suficientă pentru plata chiriei.
ART. 1447
Reparaţiile mici numite locative, ce rămân în sarcina locatarului, dacă nu s-a stipulat din contră, sunt acele pe care obiceiul locului le consideră de astfel şi între altele sunt următoarele:
reparaţia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor ş.c.l. a stricării tencuielii din partea de jos a pereţilor camerelor şi a altor locuri de locuinţă până la înălţimea de un metru;
la parchet şi duşumele, întrucât numai unele bucăţi sunt stricate;
a geamurilor, întrucât sfărâmarea lor nu ar fi urmat din cauza unei întâmplări extraordinare ori forţei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul;
a uşilor, ferestrelor, broaştelor, verigilor şi altfel de încuietori.
ART. 1448
Nici una din reparaţiile reputate locative nu cad în sarcina locatarului când stricăciunile au fost cauzate prin vechime sau forţă majoră.
ART. 1449
Curăţirea puţurilor şi a plimbătorilor este în sarcina locatorului.
ART. 1450
Închirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case întregi, a unui apartament ori magazin se consideră făcută pentru durata ordinară a închirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, după obiceiul locului.
ART. 1451
Închirierea unui apartament mobilat se va considera făcută pe un an, când s-a stipulat atâta chirie pe an;
pe o lună, când s-a stipulat atâta chirie pe lună;
pe o zi, când s-a stipulat atâta chirie pe zi.
Dacă nu există nici o împrejurare din care să se probeze că închirierea s-a făcut pe un an, pe o lună sau pe o zi, se va considera făcută conform obiceiului locului.
ART. 1452
Dacă locatarul, şi după expirarea termenului locaţiunii, continuă a rămâne în casa sau apartamentul închiriat, fără nici o împiedicare din partea locatorului, el se consideră că voieşte a le ocupa sub aceleaşi condiţii şi pentru un timp determinat de obiceiul locului, şi nu poate nici să iasă, nici să fie concediat înainte de a se fi făcut vestirea, în termenul obişnuit în localitate.
ART. 1453
Dacă contractul de închiriere se desfiinţează pentru culpa chiriaşului, acesta e dator de a plăti chiria pe tot timpul necesar pentru o nouă închiriere, şi daunele ce ar fi provenit din reaua întrebuinţare a lucrului închiriat.

CAP. 4
Despre regulile particulare la arendare

Secţiunea I
Arendare pe bani

ART. 1454
Dacă, prin contractul de arendare, se arată o întindere mai mică sau mai mare decât are fondul în realitate, arenda nu se va scădea şi nu se va spori decât în cazurile şi după regulile cuprinse la titlul vânzării, articolul 1327.
ART. 1455
Dacă arendaşul nu înzestrează moşia cu vitele şi instrumentele necesare pentru exploataţiune; dacă nu o cultivă la fel, dacă nu o cultivă ca un bun proprietar, dacă face din moşia arendată o întrebuinţare diferită de aceea ce a fost destinată, sau în genere dacă nu îndeplineşte clauzele arendării, aşa încât din aceasta să derive o daună pentru locator, acesta poate, după împrejurări, să ceară desfiinţarea contractului.
În toate cazurile sus-zise, arendaşul este răspunzător de daunele provenite din neîndeplinirea contractului.
ART. 1456
Fiece arendaş este dator să-şi strângă recolta numai în locurile obişnuite spre acest finit, întrucât nu a urmat o stipulaţie diferită.
ART. 1457
Dacă arendarea s-a făcut pe mai mulţi ani şi dacă în cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toată recolta unui an, sau cel puţin jumătate din ea, arendaşul poate să ceară un scăzământ din arendă, afară numai când s-a compensat prin precedentele recolte.
Acest scăzământ nu se va putea determina decât la finele contractului de arendare; atunci însă se va face compensaţia prin recoltele tuturor anilor de arendare.
Până atunci însă judecătorul poate, după arbitrul său, să facă un scăzământ provizoriu, în proporţia daunei suferite.
ART. 1458
Dacă arendarea nu s-a făcut decât pe un an şi toată recolta sau cel puţin jumătate din ea s-a pierdut, arendaşul va căpăta un scăzământ proporţional cu arenda.
ART. 1459
Nu se va face scăzământ, când pierderea fructelor se va fi întâmplat după culegerea lor.
ART. 1460
Arendaşul poate, prin o clauză expresă, să ia asupră-şi cazurile fortuite.
ART. 1461
Sub stipulaţia articolului precedent nu se cuprind decât cazurile fortuite ordinare, cum: grindină, brumă ş.c.l.
Nu se cuprind sub dânsa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastările din război, inundaţie neobişnuită în ţară, afară numai când s-ar fi lepădat de dreptul de scăzământ din motivul cazurilor fortuite, prevăzute şi neprevăzute.
ART. 1462
Arendarea fără termen a unei moşii se consideră făcută pentru tot timpul necesar ca arendaşul să culeagă toate fructele ei.
ART. 1463
Contractul de arendare fără termen încetează de la sine cu expirarea timpului pentru care se consideră făcut, după dispoziţia articolului precedent.
ART. 1464
Dacă după expirarea arendării făcute cu termen, arendaşul continuă şi se lasă în posesiune, atunci se formează o nouă arendare, cu efectul arătat la art. 1462.
ART. 1465
Arendaşul ce iese trebuie să dea celui ce vine după dânsul încăperile cuviincioase şi alte înlesniri pentru muncile anului următor, şi viceversa, arendaşul ce vine trebuie să lase celui ce iese încăperile cuviincioase şi alte înlesniri pentru consumarea furajelor şi pentru strângerea recoltelor ce ar fi mai rămas a se face.

Secţiunea II
Arendare pe fructe

ART. 1466
Dispoziţiile în genere pentru locaţiunea lucrurilor şi în particular pentru arendarea pe bani se aplică şi la arendarea pe fructe, cu modificările următoare.
ART. 1467
Dacă arendându-se moşia s-a stipulat ca arenda să se plătească în o parte din fructe, orice subarendare este oprită, dacă nu s-a permis anume.
ART. 1468
Urmând subarendare nepermisă, proprietarul are drept de a-şi lua îndărăt folosinţa moşiei sale şi de a fi satisfăcut de daune-interese ce ar proveni de la neîndeplinirea contractului.
ART. 1469
Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, în tot ori în parte, cade în sarcina ambelor părţi, fără a da drept nici uneia din ele a trage la răspundere pe cealaltă.
Nu va privi însă pe proprietar pierderea recoltei după strângerea ei, dacă arendaşul s-a fost pus în întârziere cu trădarea*) părţii cuvenite acelui.
------------
*) Predarea.

CAP. 5
Despre locaţiunea lucrărilor

ART. 1470
Există trei feluri de locaţiuni a lucrărilor:
1. aceea prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora;
2. aceea a cărăuşilor şi a căpitanilor de corăbii, care se însărcinează cu transportul persoanelor sau a lucrurilor;
3. aceea a întreprinzătorilor de lucrări.
ART. 1471
Nimeni nu poate pune în serviciul altui lucrările sale decât pentru o întreprindere determinată sau pe un timp mărginit.
ART. 1472
Patronul se crede pe cuvântul său:
- pentru câtimea salariului;
- pentru plata salariului anului expirat şi pentru aconturile date pe anul curgător.

NOTĂ:
Textul art. 1472 a fost implicit abrogat prin art. 43 al Legii asupra contractelor de muncă - promulgată cu Decretul nr. 990, Monitorul Oficial nr. 74 din 5 aprilie 1929.

ART. 1473
Dispoziţiile din capul despre depozit şi sechestru relative la stăpânii de hoteluri se vor aplica şi la cărăuşii şi căpitanii de corăbii, întrucât priveşte paza şi conservarea lucrurilor încredinţate lor.
ART. 1474
Cărăuşii şi căpitanii de corăbii sunt răspunzători nu numai pentru lucrurile ce au încărcat în bastimentul sau carul lor, dar şi pentru acelea ce li s-au remis în port sau în magazinele de depozit, spre a fi încărcate în bastimentul sau carul lor.
ART. 1475
Ei sunt răspunzători de pierderea şi stricăciunea lucrurilor încredinţate lor, când ei nu probează că s-au pierdut ori s-au stricat din cauză de forţă majoră sau cazuri fortuite.
ART. 1476
Întreprinzătorii de transporturi publice pe uscat şi pe apă trebuie să ţină un registru de bani, de efectele şi pachetele cu care se însărcinează.
ART. 1477
Întreprinzătorii de transporturi şi de trăsuri publice, precum şi patronii bastimentelor mai sunt supuşi şi la regulamentele particulare*), care au putere de lege între dânşii şi ceilalţi cetăţeni.
------------
*) Dispoziţii normative speciale.

ART. 1478
Când se comite cuiva*) facerea unui lucru, se poate stipula ca el să pună numai lucrul său, sau meseria sa, sau să procure şi materia.
------------
*) Contractează cu cineva.

ART. 1479
Când lucrătorul dă materia, dacă lucrul piere, fie în orice chip, înainte însă de a se fi trădat, dauna rămâne în sarcina sa, afară numai dacă comitentele a întârziat*) de a-l primi.
------------
*) A fost pus în întârziere.

ART. 1480
Când meseriaşul pune numai lucrul său, sau industria sa, dacă lucrul piere, dauna nu cade în sarcina lui decât numai dacă va fi urmat din culpa sa.
ART. 1481
În cazul articolului precedent, dacă lucrul piere, deşi fără culpa lucrătorului, înainte însă de a fi fost trădat şi fără ca comitentul să fi întârziat de a-l verifica, meseriaşul nu are nici un drept de a pretinde salariul său, afară numai când lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei.
ART. 1482
Când e vorba de un lucru ce se măsoară, sau care are mai multe bucăţi, verificarea se poate face în părţi şi se prezumă făcută pentru toate părţile plătite, dacă comitentul plăteşte lucrătorului în proporţia lucrului făcut.
ART. 1483
Dacă, în curs de zece ani, număraţi din ziua în care s-a isprăvit clădirea unui edificiu sau facerea unui alt lucru însemnător, unul ori altul se dărâmă în tot ori în parte, sau ameninţă învederat dărâmarea, din cauza unui viciu de construcţie sau a pământului, întreprinzătorul şi arhitectul rămân răspunzători de daune.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1483 a fost implicit modificată prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 3 şi 11).

ART. 1484
Întreprinzătorul sau arhitectul care s-a însărcinat a da gata un edificiu, după un plan statornicit şi dezbătut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plată, nici sub pretext de scumpire a muncii manuale ori a materialelor, nici sub pretext că s-a făcut la planul zis schimbări şi adăugiri, dacă aceste adăugiri şi schimbări n-au fost în scris aprobate şi preţul lor defipt cu comitentul.
ART. 1485
Contractul de locaţiune a lucrărilor se desfiinţează cu moartea meseriaşului, arhitectului sau întreprinzătorului.
ART. 1486
Comitentul însă este dator să plătească erezilor lor, în proporţia preţului defipt prin convenţie, valoarea lucrărilor făcute şi aceea a materialelor pregătite, întrucât însă acele lucrări şi materiale pot fi folositoare pentru dânsul.
ART. 1487
Întreprinzătorul răspunde de lucrările persoanelor ce a întrebuinţat.
ART. 1488
Zidarii, lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în apalt*), pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe cât acesta ar datori întreprinzătorului în momentul reclamaţiei.
------------
*) În întreprindere.

ART. 1489
Zidarii, lemnarii şi cu ceilalţi lucrători care contractează direct cu un preţ hotărât, sunt priviţi ca întreprinzători pentru partea de lucru ce iau asupră-le.
ART. 1490
Dispoziţiile articolelor precedente din acest capitol se aplică şi la dânşii.

Titlul VIII
DESPRE CONTRACTUL DE SOCIETATE

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1491
Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva.
ART. 1492
Orice societate trebuie să aibă de obiect un ce licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor.
Fiecare membru al unei societăţi trebuie să pună în comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa.

CAP. 2
Despre diversele feluri de societăţi

ART. 1493
Societăţile sunt universale sau particulare.

Secţiunea I
Despre societăţile universale*)

*) Dispoziţiile privitoare la societăţile universale nu şi-au găsit niciodată aplicarea în practică.

ART. 1494
Societăţile universale pot fi de două feluri: societatea tuturor bunurilor a membrilor ei; şi societatea universală a câştigurilor.
ART. 1495
Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care membrii ei pun la mijloc toate averile mobile şi imobile ce posedă, şi toate câştigurile ce ar putea rezulta din ele.
În contractul societăţii, ei pot cuprinde orice altfel de câştiguri, bunurile însă ce vor putea dobândi prin succesiune sau donaţiune nu vor intra.
ART. 1496
Societatea universală a câştigurilor este aceea prin care membrii ei pun la mijloc câştigurile din industria lor, ce cu orice titlu ar dobândi în cursul societăţii.
Averea mobilă, ce posedă fiecare din asociaţi în momentul contractului, intră în societate; imobilele lor însă personale nu intră decât pentru folosinţă numai.
ART. 1497
Făcându-se un simplu contract de societate universală, fără nici o altă declaraţie, atunci se înţelege că s-a format numai o societate universală de câştiguri.
ART. 1498
Contractul de societate universală se poate face numai între persoanele capabile de a da sau a primi una de la alta şi care au facultatea de a se avantaja reciproc în prejudiciul altor persoane.

Secţiunea II
Despre societatea particulară

ART. 1499
Societatea particulară este aceea ce are de obiect oarecare lucruri determinate sau uzul lor, ori fructele lor.
ART. 1500
Asemenea, societate particulară este şi aceea formată prin un contract, prin care mai multe persoane se alcătuiesc, sau pentru o întreprindere determinată, sau pentru exerciţiul unei meserii sau al unor profesiuni.

CAP. 3
Despre obligaţiile asociaţilor între ei înşişi şi în privinţa altora

Secţiunea I
Despre îndatoririle asociaţilor între ei înşişi

ART. 1501
Societatea începe în momentul facerii contractului, dacă nu se stipulează un alt timp.
ART. 1502
Dacă nu s-a stipulat nimic în privinţa duratei societăţii, atunci ea se prezumă contractată pentru toată viaţa asociaţilor, cu singura mărginire cuprinsă în articolul 1527.
Dacă însă ea are de obiect o afacere ce nu durează decât un timp determinat, atunci se prezumă contractată pentru tot timpul cât va ţine acea afacere.
ART. 1503
Fiecare asociat, în privinţa societăţii, se consideră ca un debitor de tot ceea ce a promis de a pune în comun.
Dacă s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce l-a pus în comun e răspunzător către societate în felul precum vânzătorul este către cumpărător.
ART. 1504
Asociatul care era dator a pune în comun o sumă de bani, şi care n-a făcut-o, de drept şi fără nici o cerere rămâne debitor de dobânda acestei sume, din ziua în care trebuia să o plătească, fără a fi scutit şi de plata de daune-interese, dacă s-ar cuveni.
Asemenea se va urma şi în privinţa acelor sume ce ar fi luat din casa societăţii, a căror dobândă va începe a se socoti din ziua luării lor pentru un folos al său particular.
ART. 1505
Asociaţii care s-au îndatorat a pune în comun industria lor vor trebui să dea seamă de toate câştigurile făcute prin acel fel de industrie, ce este obiectul societăţii.
ART. 1506
Când un asociat este pe seama sa creditor de o sumă exigibilă al unei persoane, debitor asemenea şi către societate cu o sumă exigibilă, atunci aceea ce primeşte de la un aşa debitor va trebui să se socotească atât în creditul societăţii, cât şi în al său propriu, în proporţia ambelor credite, chiar când prin chitanţa dată s-ar specifica că primirea s-a făcut numai pe seama creditului său particular.
Dacă însă prin chitanţa dată s-ar specifica că primirea s-a făcut numai în contul creditului societăţii, atunci se va urma după această declaraţie.
ART. 1507
Când unul din asociaţi şi-a primit partea sa întreagă din creditul comun şi debitorul a devenit apoi nesolvabil, acest asociat va trebui să pună în comun ceea ce a primit, chiar când ar fi dat o chitanţă anume pentru partea sa.
ART. 1508
Fiecare asociat rămâne răspunzător către societate de daunele căşunate prin culpa sa. Aceste daune nu pot să se compenseze cu foloasele aduse societăţii prin industria sa în alte afaceri.
ART. 1509
Lucrurile, a căror folosinţă numai a fost pusă în comun, dacă sunt corpuri certe şi determinate ce nu se consumă prin întrebuinţare, rămân în pericolul asociatului proprietar.
Dacă aceste lucruri se consumă, sau conservându-le se deteriorează, dacă au fost destinate spre vânzare, sau s-au pus în comun în urma unei estimaţii înscrise în un inventar, atunci ele rămân în pericolul societăţii.
Dacă lucrul a fost preţuit, asociatul nu poate pretinde alt decât preţul lui.
ART. 1510
Un asociat are acţiune contra societăţii nu numai pentru restituirea capitalelor*) cheltuite în contul ei, dar încă pentru obligaţiile contractate de bună-credinţă pentru afacerile sociale, şi pentru pericolele nedespărţite de administraţia lor.
------------
*) Sumelor.

ART. 1511
Când prin contractul de societate nu se determină partea de câştig sau pierdere a fiecărui asociat, atunci acea parte va fi proporţională cu suma pusă în comun de fiecare.
În privinţa acelui ce n-a pus în comun decât industria sa, partea de câştig sau pierdere se va regula ca partea acelui ce ar fi pus în comun valoarea cea mai mică.
ART. 1512
Dacă asociaţii, pentru determinarea părţilor, s-au învoit a se raporta la judecata unuia din ei sau unui al treilea, atunci nu se va admite nici o reclamaţie contra unei asemenea determinări, afară numai când va fi învederat contrară echităţii.
În această privinţă nu se va admite nici o reclamaţie, după trecerea de nouăzeci zile pline numărate din ziua în care asociatul ce se pretinde dăunat a aflat despre o asemenea determinare, ori când din partea sa a început a o executa.
ART. 1513
Este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor.
Asemenea, nulă este convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere.
ART. 1514
Asociatul însărcinat cu administraţia în puterea unei clauze speciale a contractului de societate poate să facă, şi fără învoirea celorlalţi asociaţi, toate actele ce depind de la administraţia sa, întrucât le face fără dol.
Această facultate nu i se poate revoca în cursul societăţii fără o cauză legitimă; dacă însă i s-a acordat aceasta prin un act posterior contractului de societate, atunci se poate revoca ca un simplu mandat.
ART. 1515
Când mai mulţi asociaţi sunt însărcinaţi cu administraţia, fără ca să fie determinate funcţiile lor, ori fără ca să fie stipulat că unul nu poate să facă nici un act fără celălalt, atunci fiecare din ei pot face îndeosebi toate actele dependente de această administraţie.
ART. 1516
Dacă s-a stipulat ca unul din administratori să nu poată face nimic fără celălalt, atunci unul singur nu va putea, fără o nouă convenţie, face nimic în absenţa celuilalt, chiar când acesta ar fi în neposibilitate de a lua parte la administraţie.
ART. 1517
În lipsă de stipulaţii speciale în privinţa modului de administraţie, se vor observa următoarele reguli:
1. Se prezumă că asociaţii şi-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. Fapta unuia obligă şi pe ceilalţi asociaţi, fără ca ei să fi fost întrebaţi; aceştia însă sau unul din ei pot întotdeauna a se opune la o aşa operaţie înainte de a fi fost făcută.
2. Fiecare asociat poate să se servească de lucrurile societăţii, întrucât le întrebuinţează la destinaţia lor statornicită prin uz, întrucât nu face daună societăţii, şi întrucât nu împiedică şi pe ceilalţi asociaţi în exerciţiul dreptului lor.
3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociaţi să contribuie la cheltuielile necesare pentru păstrarea lucrurilor societăţii.
4. Unul din asociaţi nu poate face nici o inovaţie asupra imobilelor societăţii, chiar când o ar crede avantajoasă ei, dacă ceilalţi asociaţi nu se învoiesc la aceasta.
ART. 1518
Asociatul ce nu este şi administrator nu poate nici vinde, nici obliga lucrurile, chiar mobile, ale societăţii.
ART. 1519
Fiecare asociat poate, fără învoirea asociaţilor, să-şi asocieze o a treia persoană în privinţa părţii ce are în societate; nu poate însă, fără învoirea aceasta, a-l asocia şi la societate, chiar când ar avea administraţia ei.

Secţiunea II
Despre obligaţiile asociaţilor către a treia persoană

ART. 1520
În orice societăţi, afară de cele comerciale, asociaţii nu sunt solidar răspunzători pentru debitele sociale şi nici poate unul să oblige pe ceilalţi, dacă aceştia nu i-ar fi dat împuternicire.
ART. 1521
Când mai mulţi asociaţi s-au îndatorat către un creditor, fiecare rămâne răspunzător către acesta cu o sumă şi parte egală, oricare ar fi capitalul, afară numai când anume s-a stipulat că fiecare rămâne răspunzător în proporţia capitalului pus în societate.
ART. 1522
Stipulaţia anume rostită că s-a contractat o obligaţie pe seama societăţii îndatoreşte numai pe asociatul contractant şi nu pe ceilalţi, afară numai când aceştia l-ar fi împuternicit la aceasta sau când ar fi rezultat un profit pentru societate.

CAP. 4
Despre diversele moduri după care încetează societatea

ART. 1523
Societatea încetează:
1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractată;
2. prin desfiinţarea obiectului sau desăvârşirea afacerii;
3. prin moartea unuia din asociaţi;
4. prin interdicţia sau nesolvabilitatea unuia din ei;
5. prin voinţa expresă*) de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua societatea.
------------
*) Exprimată.

ART. 1524
Prorogarea unei societăţi contractate pentru un timp determinat nu poate fi probată decât prin aceleaşi mezii*), prin care poate fi probat însuşi contractul societăţii.
------------
*) Mijloace.

ART. 1525
Când unul din asociaţi a promis de a pune în comun proprietatea unui lucru, dacă acesta a pierit înainte de a fi fost în faptă conferit, societatea încetează în privinţa tuturor asociaţilor.
Asemenea încetează societatea în orice caz prin pierderea lucrului, când numai folosinţa a fost pusă în comun.
Nu se desface însă societatea prin pierderea lucrului a cărui proprietate s-a fost pus deja în comun.
ART. 1526
Dacă s-a stipulat că, în caz de moarte a unuia din asociaţi, societatea trebuie să continue cu eredele său, sau că trebuie să continue numai între asociaţii rămaşi în viaţă, se va urma întocmai. În cazul al doilea, eredele defunctului nu are drept decât la împărţirea societăţii după starea în care a fost în momentul morţii asociatului, participând şi la toate drepturile ulterioare, însă numai întrucât sunt o consecinţă necesară a operaţiilor făcute înaintea morţii asociatului căruia succede.
ART. 1527
Desfacerea societăţii prin voinţa unei părţi urmează numai atunci când durata ei este nemărginită; ea se efectuează prin renunţare notificată tuturor părţilor, întrucât se face cu bună-credinţă şi la timp.
ART. 1528
Renunţarea nu este de bună-credinţă când asociatul o face în scop de a-şi însuşi singur profitul ce asociaţii speră a-l dobândi în comun.
Este făcută fără timp, când lucrurile nu se mai află în toată întregimea lor, şi interesul societăţii cere amânarea desfacerii.
ART. 1529
Desfacerea societăţii făcute pentru un timp determinat nu se poate cere de unul din asociaţi înainte de expirarea termenului pus, afară numai când există juste motive, cum: în cazul când unul din asociaţi nu-şi îndeplineşte îndatoririle sale, sau când o infirmitate de toate zilele îl împiedică de la îngrijirea afacerilor sociale, sau în alte cazuri analoge.
Aprecierea unor aşa motive e lăsată la prudenţa judecătorilor.
ART. 1530
La împărţirea averii societăţii între asociaţi se aplică regulile relative la împărţirea eredităţii, la forma acestei împărţiri şi la obligaţiile ce rezultă între erezi.
ART. 1531
Dispoziţiile titlului prezent se aplică la societăţile comerciale, întrucât nu sunt contrarii legilor şi uzurilor comerciale.

NOTĂ:
Art. 48 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, prevede că societăţile comerciale rămân supuse legilor comerciale şi celorlalte dispoziţii ce le privesc.

Titlul IX
DESPRE MANDAT

CAP. 1
Despre natura mandatului

ART. 1532
Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea.

NOTĂ:
Regulile de la mandat se aplică potrivit art. 155 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, în cazurile în care s-a instituit curatela, precum şi în cazurile prevăzute de art. 36 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, în raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale.

ART. 1533
Mandatul poate fi expres sau tacit.
Şi primirea mandatului poate să fie tacită şi să rezulte din executarea lui din partea mandatarului.
ART. 1534
Mandatul este fără plată când nu s-a stipulat contrariul.
ART. 1535
Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului.
ART. 1536
Mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie.
Când e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administraţia ordinară, mandatul trebuie să fie special.
ART. 1537
Mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului său; facultatea de a face tranzacţie cuprinde pe aceea de a face un compromis.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, art. 340 şi următoarele din Codul de procedură civilă "Despre arbitri".

ART. 1538
Femeile pot fi alese mandatari; mandantul însă nu are o acţiune în contra femeii măritate care a primit mandatul fără autorizaţia bărbatului, decât după regulile stabilite la titlul despre contractul de căsătorie şi drepturile respective ale soţilor*).
------------
*) Modificat prin Decretul nr. 185 din 30.IV.1949.

NOTĂ:
Acest text a fost considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituţional al egalităţii sexelor.

CAP. 2
Despre îndatoririle mandatarului

ART. 1539
Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
Este asemenea îndatorat a termina afacerea începută la moartea mandantului, dacă din întârziere ar putea urma pericol.
ART. 1540
Mandatarul este răspunzător nu numai de dol, dar încă şi de culpa comisă în executarea mandatului.
Pentru culpă, când mandatul este fără plată, răspunderea se aplică cu mai puţină rigurozitate decât în caz contrariu.
ART. 1541
Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.
ART. 1542
Mandatarul este răspunzător pentru acela pe care a substituit în gestiunea sa:
1. când nu i s-a conces facultatea de a-şi substitui pe cineva;
2. când i s-a conces o atare facultate fără arătarea persoanei, şi cea aleasă de dânsul era cunoscută de necapabilă*) şi nesolvabilă.
În toate cazurile, mandantul poate să intenteze direct acţiunea contra persoanei ce mandatarul şi-a substituit.
------------
*) Nedestoinică.

ART. 1543
Când prin un act s-au constituit mai mulţi mandatari sau procuratori, nu există solidaritate între dânşii, afară numai când anume s-a stipulat.
ART. 1544
Mandatarul este dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său, din ziua întrebuinţării lor; iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut acele sume.
ART. 1545
Mandatarul care a dat părţii cu care a contractat în asemenea calitate, o îndestulă notiţă*) de puterile primite, nu e ţinut a garanta aceea ce s-a făcut afară din marginile mandatului, afară numai când s-a obligat pe sine însuşi, în numele său.
------------
*) Lămurire.

CAP. 3
Despre obligaţiile mandantului

ART. 1546
Mandantul este îndatorat a îndeplini obligaţiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date.
Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit.
ART. 1547
Mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipaţiile şi spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului şi să-i plătească onorariul, dacă i s-a promis.
ART. 1548
Când nu se poate imputa mandatarului nici o culpă, mandantul nu poate să se scutească de asemenea dezdăunare şi plată, chiar când afacerea n-a reuşit, nici să reducă suma cheltuielilor sau a anticipaţiilor pe cuvânt că ar fi putut fi mai mică.
ART. 1549
Mandantul trebuie asemenea să dezdăuneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii însărcinărilor sale, dacă nu i se poate imputa nici o culpă.
ART. 1550
Mandantul trebuie să plătească mandatarului dobânda sumelor anticipate socotită din ziua plăţilor probate.
ART. 1551
Când mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un mandatar, fiecare din ele este răspunzătoare solidar pentru toate efectele mandatului.

CAP. 4
Despre diferitele moduri după care mandatul încetează

ART. 1552
Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renunţarea mandatarului la mandat;
3. prin moartea, interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a mandantului ori a mandatarului.

NOTĂ:
Potrivit art. 71 din Codul de procedură civilă, mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil.

ART. 1553
Mandantul poate, când voieşte, revoca mandatul şi constrânge, la caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire.
ART. 1554
Revocarea mandatului, notificată numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, în neştiinţă de aceasta, a contractat cu dânsul de bună-credinţă; în acest caz mandantul are recurs contra mandatarului său.
ART. 1555
Numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere cuprinde în sine revocarea mandatului dat celui dintâi, din ziua în care i s-a notificat.
ART. 1556
Mandatarul poate renunţa la mandat, notificând mandantului renunţarea sa.
În aşa caz mandatarul rămâne către mandant răspunzător de daune, dacă renunţarea sa le căşunează, afară numai când el se află în neputinţă de a-şi continua mandatul fără o daună însemnată.
ART. 1557
E valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atât timp cât nu cunoaşte moartea lui, sau existenţa uneia din cauzele ce desfiinţează mandatul.
ART. 1558
În cazurile arătate în articolul precedent, sunt valide contractările mandatarului cu al treilea persoane care sunt de bună-credinţă.
ART. 1559
În caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie să înştiinţeze pe mandant, şi până atunci să îngrijească de ceea ce împrejurările reclamă pentru interesele acestuia.

Titlul X
DESPRE COMODAT

CAP. 1
Despre natura comodatului

ART. 1560
Comodatul este un contract prin care cineva împrumută altuia un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia.
ART. 1561
Comodatul este esenţial gratuit.
ART. 1562
Împrumutătorul rămâne proprietarul lucrului dat împrumut.
ART. 1563
Obligaţiile ce se formează în puterea comodatului trec la erezii comodantului şi ai comodatarului.
Dacă însă împrumutarea s-a făcut în privinţa numai a comodatarului şi numai persoanei lui, erezii lui nu pot să continue a se folosi de lucrul împrumutat.

CAP. 2
Despre obligaţiile comodatarului

ART. 1564
Comodatarul este dator să îngrijească, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului împrumutat, şi nu poate să se servească decât la trebuinţa determinată prin natura lui, sau prin convenţie, sub pedeapsă de a plăti daune-interese, de se cuvine.
ART. 1565
Dacă comodatarul se serveşte de un lucru la o altă trebuinţă, ori pentru un timp mai îndelungat decât se cuvine, atunci rămâne răspunzător de pierderea căşunată, chiar prin caz fortuit.
ART. 1566
Dacă lucrul împrumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogându-i un lucru al său, dacă el, neputând scăpa unul din două lucruri, a preferit pe al său, atunci este răspunzător de pierderea celuilalt.

NOTĂ:
Pentru înţelegerea dispoziţiei art. 1566, textul trebuie citit în felul următor: "Dacă lucrul împrumutat piere printr-un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogându-i un lucru al său, sau dacă el neputând scăpa decât unul din două lucruri, a preferit pe al său, atunci este răspunzător de pierderea celuilalt".

ART. 1567
Dacă lucrul s-a preţuit când s-a împrumutat, atunci pentru pierderea lui, căşunată chiar prin caz fortuit, rămâne răspunzător comodatarul, întrucât nu s-a stipulat contrariul.
ART. 1568
Dacă lucrul se deteriorează cu ocazia întrebuinţării pentru care s-a dat cu împrumutare, şi fără culpă din partea comodatarului, acesta nu e răspunzător.
ART. 1569
Comodatarul, făcând speze necesare la uzul lucrului împrumutat, nu poate să le repete*).
------------
*) Nu poate cere înapoierea lor.

ART. 1570
Comodatarul nu poate să reţină lucrul sub cuvânt de compensaţie pentru creanţa ce are asupra comodantului.
ART. 1571
Dacă mai multe persoane au luat împreună cu împrumut tot acelaşi lucru, ele sunt solidar obligate către comodant.

CAP. 3
Despre obligaţiile comodantului

ART. 1572
Comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsă de convenţie, înainte de a fi servit la trebuinţă, pentru care s-a dat cu împrumut.
ART. 1573
Dacă însă în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi îndestulat trebuinţa comodatarului, comodantul însuşi ar cădea în o trebuinţă mare şi neprevăzută de acel lucru, judecătorul*) poate, după împrejurări, să oblige pe comodatar la restituţiune.
------------
*) Instanţa judecătorească.

ART. 1574
Dacă în curgerea termenului, împrumutatul a fost silit, pentru păstrarea lucrului, să facă oarecare speze extraordinare, necesare şi aşa de urgente încât să nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le înapoia.
ART. 1575
Dacă lucrul împrumutat are aşa defect încât să poată dăuna pe acel ce se serveşte de dânsul, comodantul rămâne răspunzător de daune, dacă cunoscând acele defecte nu a prevestit pe comodatar.

Titlul XI
DESPRE ÎMPRUMUT

CAP. 1
Despre natura împrumutului

ART. 1576
Împrumutul este un contract prin care una din părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.
ART. 1577
În puterea împrumutului, împrumutatul devine proprietarul lucrului primit care, pierind, fie în orice mod, piere în contul său.
ART. 1578
Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.
Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii.
ART. 1579
Regula cuprinsă în articolul precedent nu se va aplica la împrumuturi de vergi metalice sau producte.
În acest caz, debitorul nu trebuie să restituie decât aceeaşi calitate şi cantitate, oricare ar fi suirea sau scăderea preţului lor.
Asemenea când s-a făcut împrumutul în monede de aur ori argint şi s-a stipulat o restituţiune în aceeaşi specie şi calitate, sau se va altera valoarea intrinsecă a monedelor, sau nu se vor putea găsi, sau vor fi scoase din curs, se va restitui echivalentul preţului intrinsec ce acele monede avuseseră în timpul în care au fost împrumutate.

CAP. 2
Despre obligaţia împrumutătorului

ART. 1580
Împrumutătorul este supus la răspunderea prevăzută la art. 1575 pentru comodat.
ART. 1581
Împrumutătorul nu poate, mai înainte de termen, să ceară lucrul împrumutat.
ART. 1582
Nefiind defipt termenul restituţiunii, judecătorul*) poate să dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările.
------------
*) Instanţa judecătorească.

ART. 1583
Dacă însă s-a stipulat numai ca împrumutatul să plătească când va putea sau când va avea mezii**), judecătorul*) va prescrie un termen de plată, după împrejurări.
------------
*) Instanţa judecătorească.
**) Mijloace.

CAP. 3
Despre obligaţia împrumutatului

ART. 1584
Împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi cantitate şi calitate, şi la timpul stipulat.
ART. 1585
Când este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisă prin articolul precedent, va plăti valoarea lor, calculată după timpul şi locul în care urma a se face restituţiunea.
Dacă nu s-a determinat nici timpul, nici locul plăţii împrumutului, plata urmează a se face de către împrumutat după valoarea curentă din timpul în care şi în locul unde s-a contractat.
ART. 1586
Dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie să plătească şi dobânzi, de la ziua cererii prin judecată a împrumutului.

CAP. 4
Despre împrumutul cu dobândă

ART. 1587
Se poate stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, de denariate*) (zaharele) sau de alte lucruri mobile.
------------
*) Producte.

ART. 1588
Împrumutatul care a apucat de a plăti dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti*), nici a le imputa asupra capitalului.
------------
*) Nu mai poate cere înapoierea lor.

ART. 1589
Se defige o dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile civile şi de şase la sută pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde s-a hotărât de părţi cuantumul ei.
Dobânzile legale începute, cerute, precum şi cele consacrate prin hotărâri definitive, se vor calcula conform legii vechi, până în momentul promulgării legii de faţă.

NOTĂ:
Textul art. 1589 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea din 10 decembrie 1882.

ART. 1590
Adeverinţa dată pentru capital, fără rezervă a dobânzilor, este o prezumţie de plata lor şi scuteşte de dânsa.

Titlul XII
DESPRE DEPOZIT ŞI DESPRE SECHESTRU

CAP. 1
Despre depozit în genere

ART. 1591
Depozitul în genere este un act prin care se primeşte lucrul altuia spre a-l păstra şi a-l restitui în natură.
ART. 1592
Depozitul este de două feluri: depozit propriu-zis şi sechestru.

CAP. 2
Despre depozitul propriu-zis

Secţiunea I
Despre natura depozitului

ART. 1593
Depozitul este un contract esenţial gratuit, care nu poate avea de obiect decât lucruri mobile.
El nu este perfect decât când s-a făcut tradiţiunea lucrului.
Tradiţiunea se înlocuieşte prin singurul consimţământ, dacă lucrul ce este a se lăsa în depozit se află deja în mâna depozitarului sub orice alt titlu.
ART. 1594
Depozitul este voluntar sau necesar.

Secţiunea II
Despre depozitul voluntar

ART. 1595
Depozitul voluntar se formează prin consimţământul celui ce dă şi celui ce primeşte lucrul în depozit.
ART. 1596
Depozitul voluntar se face întotdeauna numai de către proprietarul lucrului depozit, sau prin consimţământul său expres ori tacit.
ART. 1597
Depozitul voluntar nu se poate face decât prin înscris.
ART. 1598
Dacă depozitul s-a făcut de către o persoană capabilă către una necapabilă, aceea ce a făcut depozitul are numai acţiunea de revendicare a lucrului depozit, pe cât timp se află în mâna depozitarului, sau acţiune de restituţiune, pe cât acesta s-a folosit.

Secţiunea III
Despre îndatoririle depozitarului

ART. 1599
Depozitarul trebuie să îngrijească de paza lucrului depozit, întocmai precum îngrijeşte de paza lucrului său.
ART. 1600
Dispoziţia articolului precedent trebuie să se aplice cu mai mare rigoare:
1. când depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit;
2. când s-ar fi stipulat vreo plată pentru paza depozitului;
3. când depozitul s-a făcut numai în folosul depozitarului;
4. când s-ar fi alcătuit*) expres ca depozitarul să fie răspunzător de orice culpă.
------------
*) Convenit.

ART. 1601
Depozitarul nu răspunde niciodată de stricăciunile provenite din forţă majoră, afară de cazul când a fost pus în întârziere pentru restituţiunea lucrului depozit.
ART. 1602
El nu poate să se servească de lucrul depus fără permisiunea expresă sau tacită a deponentului.
ART. 1603
Nu poate de fel să caute a vedea lucrurile ce i s-au depozitat, dacă i s-au încredinţat în o ladă închisă sau sub o copertă sigilată.
ART. 1604
Depozitarul trebuie să înapoieze tot acel lucru ce a primit.
Un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, făcuse întrebuinţare de dânsul, trebuie să se restituie în acele monede în care s-a făcut, atât în cazul de sporire, cât şi în acela de scădere a valorii lor.
ART. 1605
Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decât în starea în care se află la timpul înapoierii. Stricăciunile survenite fără faptul său, rămân în sarcina deponentului.
ART. 1606
Depozitarul căruia s-a luat prin forţă majoră lucrul depozitat şi care a primit în locu-i o sumă de bani, sau orice alt lucru, trebuie să restituie aceea ce a primit.
ART. 1607
Eredele depozitarului care a vândut în bună-credinţă lucrul ce n-a ştiut că este depozitat, este dator numai să restituie preţul primit, sau să cedeze acţiunea sa contra cumpărătorului, dacă preţul nu ar fi fost plătit.
ART. 1608
Depozitarul trebuie să restituie fructele produse de lucrul depozitat şi culese de dânsul.
El nu e dator de a plăti nici o dobândă pentru banii ce i s-au depozitat, afară numai din ziua de când a fost pus în întârziere de a-i restitui.
ART. 1609
Depozitarul nu trebuie să restituie lucrul depozitat decât acelui ce i l-a încredinţat, sau acelui în al cărui nume s-a făcut depozitul, sau persoanei arătate spre a-l primi.
ART. 1610
Depozitul nu poate pretinde ca deponentul să probeze că lucrul depozitat este proprietatea sa.
Cu toate acestea, dacă descoperă că lucrul este de furat şi cine este adevăratul proprietar, trebuie să vestească acestuia depozitul ce i s-a făcut, interpelându-l*) a-l reclama în un termen determinat şi îndestulător, fără prejudiciul dispoziţiilor codicelui penal.
Dacă acela care a fost vestit de aceasta, neglijează reclamarea depozitului, depozitarul este bine liberat prin trădarea depozitului în mâna acelui de la care s-a primit.
------------
*) Punându-i în vedere.

ART. 1611
În caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate restitui decât eredelui.
Dacă sunt mai mulţi erezi, lucrul depozitat trebuie să se restituie, fiecărui din ei o parte pe cât i se cuvine.
Dacă lucrul nu se poate împărţi, erezii trebuie să se unească între dânşii asupra modului primirii lui.
ART. 1612
Dacă deponentul prin schimbarea statului*) său a pierdut administraţia bunurilor sale, după facerea depozitului, acesta nu se poate restitui decât persoanei însărcinate cu administraţia averii deponentului.
------------
*) Capacitate.

ART. 1613
Dacă depozitul a fost făcut de către un tutore sau administrator în asemenea însuşire, şi administraţia sa a fost încetată în momentul restituţiunii, aceasta nu se poate face decât către persoana ce a fost reprezentată sau către noul ei reprezentator.
ART. 1614
Dacă prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde trebuie să se facă restituţiunea, depozitarul trebuie să transporte acolo lucrul depozitat; spezele însă ce s-ar face sunt în greutatea deponentului.
ART. 1615
Restituţiunea trebuie să se facă, dacă prin contract nu se arată locul, acolo unde se află lucrul depozitat.
ART. 1616
Depozitul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restituţiunea lui; se exceptă însă cazul când în formele legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru*) sau de opoziţie la restituţiunea sau la strămutarea lucrului depozitat.
------------
*) Poprire.

ART. 1617
Se stinge orice îndatorire a depozitarului, dacă se descoperă şi se probează că el este însuşi proprietarul lucrului depozitat.

Secţiunea IV
Despre îndatoririle deponentului

ART. 1618
Deponentul este îndatorit în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat, şi a-l dezdăuna de toate pierderile căşunate lui din cauza depozitului.
ART. 1619
Depozitarul poate să oprească depozitul până la plata integrală cuvenită lui din cauza depozitului.

Secţiunea V
Despre depozitul necesar

ART. 1620
Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei întâmplări, cum: un foc, o ruină, o prădare, un naufragiu sau alt eveniment neprevăzut de forţă majoră.
ART. 1621
Proba prin martori este admisă pentru depozitul necesar şi chiar în cazul când valoarea depozitului ar trece peste 250 lei.

NOTĂ:
Textul art. 1621 este reprodus astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile legale menţionate în nota de la art. 1191.

ART. 1622
Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului voluntar, şi fără prejudiciul dispoziţiilor art. 1198.
ART. 1623
Ospătătorii ori hangiii răspund, ca depozitari, pentru toate lucrurile aduse în localul lor de un călător; depozitul unor aşa lucruri trebuie să se considere ca un depozit necesar.
ART. 1624
Ei răspund de furtul sau stricăciunea lucrurilor călătorului, în caz când furtul sau stricăciunea s-a comis de servitori, ori de cei însărcinaţi cu direcţia ospătăriilor, ori de străinii*) ce le frecventează.
------------
*) Persoane ce nu fac parte din personalul întreprinderii.

ART. 1625
Ei nu sunt răspunzători de furturile comise cu mâna înarmată sau în altfel, cu forţă majoră.

CAP. 3
Despre sechestru

Secţiunea I
Despre diversele feluri de sechestre

ART. 1626
Sechestrul este convenţional sau judiciar.

Secţiunea II
Despre sechestrul convenţional

ART. 1627
Sechestrul convenţional este depozitul unui lucru în litigiu, făcut de una sau mai multe persoane, unui al treilea, care ia asupră-şi îndatorirea de a-l restitui, după terminarea procesului celui cărui va declara judecătorul*) că se cuvine.
------------
*) Instanţa judecătorească.

ART. 1628
Sechestrul poate să nu fie gratuit.
ART. 1629
Când este gratuit, se aplică asupră-i regulile depozitului propriu-zis, cu deosebirile ce se vor arăta mai jos.
ART. 1630
Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile.
ART. 1631
Depozitarul, însărcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat de dânsul înainte de terminarea procesului, decât atunci când toate părţile interesate vor consimţi, sau când va urma o cauză ce se va judeca de legitimă.

Secţiunea III
Despre sechestrul judiciar

ART. 1632
Afară de cazurile statornicite de codicele de procedură civilă, judecătorul*) poate ordona sechestrul:
1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a cărui proprietate ori posesiune se judecă două sau mai multe persoane;
2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa.
------------
*) Instanţa judecătorească.

NOTĂ:
A se vedea:
- Codul de procedură civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare (art. 596);
- Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare - Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943, cu modificările ulterioare (art. 14 şi 15).

ART. 1633
Depozitul judiciar dă naştere la obligaţii reciproce între sechestranţi şi depozitari.
Depozitarul trebuie să îngrijească de păstrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar.
Trebuie să-l dea de faţă pentru vânzare spre îndestularea sechestrantului, ori spre a-l restitui, părţii de la care s-a sechestrat în caz de revocare a sechestrului.
Sechestrantul este dator să plătească depozitarului salariul statornicit de lege, sau în lipsă, pe cât îl va hotărî judecătorul*).
------------
*) Instanţa judecătorească.

ART. 1634
Sechestrul judiciar se dă sau persoanei asupra cărei s-au învoit ambele părţi interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea judiciară*).
Şi într-un caz şi într-altul, acel ce a luat în păstrare lucrul este supus tuturor îndatoririlor ce nasc din sechestrul convenţional.
------------
*) Instanţa judecătorească.

Titlul XIII
DESPRE CONTRACTELE ALEATORII

CAP. 1
Despre contractele aleatorii în genere

ART. 1635
Contractul aleatoriu este convenţia reciprocă ale cărei efecte, în privinţa beneficiilor şi a pierderilor pentru toate părţile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert.
Astfel sunt:
1. contractul de asigurare;
2. împrumutul nautic;
3. jocul şi prinsoarea;
4. şi contractul de rendită pe viaţă.
Cele două dintâi se regulează după legile comerţului maritim.

CAP. 2
Despre joc şi prinsoare

ART. 1636
Legea nu dă nici o acţiune spre plată unui debit din joc sau din prinsoare.
ART. 1637
Sunt exceptate jocurile ce contribuie la exerciţiul corporal, cum: armele, cursele cu piciorul, călare sau cu carul şi alte asemenea.
Cu toate acestea, judecătorul*) poate să respingă cererea când suma pusă în joc sau la prinsoare ar fi excesivă.
------------
*) Instanţa judecătorească.

ART. 1638
Pierzătorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de bunăvoie, afară numai în cazul când câştigătorul a întrebuinţat dol, înşelăciune sau amăgire.

CAP. 3
Despre contractul de rendită pe viaţă

Secţiunea I
Despre natura contractului de rendită pe viaţă

ART. 1639
Rendita pe viaţă se poate înfiinţa cu titlu oneros.
ART. 1640
Ea se poate constitui şi cu titlu gratuit, prin donaţiune între vii sau prin testament.
Trebuie însă atunci să fie revestită de formele cerute de legi pentru asemenea acte.
ART. 1641
Rendita pe viaţă înfiinţată prin donaţiune sau testament este supusă la reducţiune, dacă întrece porţiunea disponibilă; este nulă dacă se face în favoarea unei persoane necapabile de a primi.

NOTĂ:
Cu privire la "persoanele necapabile de a primi" a se vedea art. 808 şi următoarele din Codul civil.

ART. 1642
Rendita pe viaţă se poate înfiinţa în favoarea persoanei ce a plătit preţul, sau a altei a treia ce n-are nici un drept la rendită.
În cazul din urmă, deşi întruneşte însuşirile unei liberalităţi, totuşi nu este supusă formelor stabilite pentru donaţiune; însă este în totul supusă dispoziţiilor articolului precedent.
ART. 1643
Ea se poate înfiinţa în favoarea unei sau mai multor persoane.
ART. 1644
Este fără lucrare orice contract de rendită pe viaţă, înfiinţat în favoarea unei persoane care era deja moartă în momentul facerii contractului.
ART. 1645
Contractul de rendită pe viaţă, în favoarea unei persoane afectate de o boală de care a murit în interval de 20 zile de la data contractului, este nul.

Secţiunea II
Despre efectele contractului de rendită pe viaţă între părţile contractante

ART. 1646
Acela în a cărui favoare s-a înfiinţat, cu titlu oneros, o rendită pe viaţă, poate să ceară sfărâmarea contractului, dacă înfiinţătorul ei nu dă asigurările stipulate pentru executare.
ART. 1647
Singura neplată a termenelor*) expirate a renditei nu dă drept celui în a cărui favoare este înfiinţată să ceară întoarcerea capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului înstrăinat. El are numai dreptul de a face să se sechestreze şi să se vândă averea debitorului său şi a cere ca, neconsimţind debitorul, să se reguleze, din produsul vânzării, o sumă suficientă spre plata termenelor.
------------
*) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de rendită.

ART. 1648
Înfiinţătorul renditei nu poate să se libereze de plata ei, oferind înapoierea capitalului şi renunţând la repetiţiunea anuităţilor plătite, oricât de lungă fie viaţa acelor în a căror favoare s-a înfiinţat rendita, şi oricât de oneroasă fie prestaţia renditei.
ART. 1649
Rendita pe viaţă se dobândeşte de proprietarul*) ei în proporţia zilelor ce a trăit.
Dacă însă s-a stipulat ca termenii**) ei să se plătească anticipat, atunci se consideră de câştigat fiecare termen din ziua în care a venit plata lui.
------------
*) Creditorul renditei.
**) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de rendită.

ART. 1650
Numai în cazul în care rendita pe viaţă s-a înfiinţat cu titlu gratuit, se poate şi stipula ca dânsa să nu fie supusă sechestrării*).
------------
*) Să nu poată fi urmărită.

ART. 1651
Proprietarul renditei pe viaţă nu poate să ceară termenele*) expirate decât justificând existenţa sa, ori existenţa persoanei în favoarea căreia s-a înfiinţat.
------------
*) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de rendită.

Titlul XIV
DESPRE FIDEJUSIUNE (CAUŢIUNE)

CAP. 1
Despre natura şi întinderea fidejusiunii

ART. 1652
Cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte.

NOTĂ:
Minorul şi interzisul sau reprezentantul lor legal nu pot să garanteze obligaţia altuia. A se vedea în acest sens Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105, 129, 133, 147).

ART. 1653
Fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie validă.
Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligaţii ce poate fi anulată în virtutea unei excepţii personale debitorului, cum de pildă în cazul de minoritate.
ART. 1654
Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi făcută sub condiţii mai oneroase.
Poate fi însă numai pentru o parte a datoriei şi sub condiţii mai puţin grele.
Cauţiunea ce întrece datoria sau care este contractată sub condiţii mai oneroase e validă numai până în măsura obligaţiei principale.
ART. 1655
Oricine poate să se facă fidejusore, fără ordinea şi chiar fără ştiinţa acelui pentru care se obligă.
Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar şi pentru fidejusorul acestuia.
ART. 1656
Fidejusiunea trebuie să fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
ART. 1657
Fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale, se întinde la toate accesoriile unei datorii, şi încă şi la spezele primei reclamaţii*), şi la toate cele posterioare notificării făcute fidejusorului.
------------
*) Cheltuielile corespunzătoare introducerii cererii de chemare în judecată.

ART. 1658
Îndatoririle fidejusorului trec la erezi, afară de constrângerea corporală, chiar dacă îndatorirea era asigurată prin constrângere corporală.
ART. 1659
Debitorul obligat a da siguranţă trebuie să prezinte o persoană capabilă de a contracta, care să posede avere îndestulă spre a garanta o obligaţie, şi care să aibă domiciliul în teritoriul jurisdicţional al tribunalului judeţean, la care trebuie să se dea.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal regional" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "tribunal judeţean". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1660
Solvabilitatea unui garant se măsoară numai după nemişcătoarele ce pot fi ipotecate, afară de cazul când datoria este mică sau afacerea este comercială. Spre acest finit nu se pot lua în consideraţie nemişcătoarele în litigiu, nici acelea situate la o aşa depărtare, încât să devină foarte dificile lucrările executive asupră-le.
ART. 1661
Dacă fidejusorul, căpătat de creditor de bună-voie sau judecătoreşte, a devenit apoi nesolvabil, trebuie să se dea un altul.
Această regulă nu se aplică în singurul caz în care fidejusorul s-a dat numai în puterea unei convenţii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume persoană.

CAP. 2
Despre efectele fidejusiunii

Secţiunea I
Despre efectele fidejusiunii între creditor şi cauţionator (fidejusor)

ART. 1662
Fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă discuţie*), afară numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. În cazul din urmă, efectul obligaţiei sale se regulează după principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare.
------------
*) Urmărire.

ART. 1663
Creditorul nu este îndatorat să discute*) averea debitorului principal, dacă garantul nu o cere de la cele dintâi lucrări**) îndreptate contra sa.
------------
*) Să urmărească.
**) Acte de executare.

ART. 1664
Fidejusorul care cere discuţia*) trebuie să indice creditorului averea debitorului principal şi să anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea în lucrare a executării.
Nu se va ţine în seamă arătarea bunurilor debitorului principal situate afară din teritoriul jurisdicţional al tribunalului judeţean în care trebuie să se efectueze plata, sau a bunurilor în litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate pentru siguranţa datoriei, care nu mai sunt în posesia debitorului.
------------
*) Urmărire.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal regional" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "tribunal judeţean". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1665
De câte ori cauţionatorul va arăta bunuri în cuprinderea articolului precedent şi va anticipa şi spezele cuviincioase pentru discuţie*), creditorul rămâne către garant răspunzător până la valoarea bunurilor arătate, în caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenită prin amânarea urmăririi.
------------
*) Urmărire.

ART. 1666
Când mai multe persoane au garantat unul şi acelaşi creditor pentru una şi aceeaşi datorie, fiecare din ele rămâne obligată pentru datoria întreagă.
ART. 1667
Cu toate acestea, fiecare din persoanele arătate în articolul precedent, întrucât n-a renunţat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul să dividă mai întâi acţiunea sa şi să o reducă la proporţia fiecăruia.
Dacă unii din garanţi erau nesolvabili în timpul în care unul din ei obţinuse diviziunea, acesta rămâne obligat în proporţia unei asemenea nesolvabilităţi; dacă însă nesolvabilitatea a supravenit după diviziune, atunci nu mai poate fi răspunzător pentru aceasta.
ART. 1668
Dacă creditorul însuşi şi de bunăvoie a împărţit acţiunea sa, nu mai poate să se lepede de această diviziune, deşi, mai înainte de timpul în care a primit-o, unii din cauţionatori au fost nesolvabili.

Secţiunea II
Despre efectele fidejusiunii între debitor şi cauţionator (fidejusor)

ART. 1669
Cauţionatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal, atât când a garantat cu ştiinţa debitorului, cât şi pe neştiinţa lui.
Regresul se întinde atât asupra capitalului, cât şi asupra dobânzilor şi a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decât pentru spezele făcute de dânsul după ce a notificat debitorului principal reclamaţia pornită asupră-i.
Fidejusorul are regres şi pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria nu produce dobândă, şi încă şi pentru daune-interese, dacă se cuvine.
Cu toate acestea, dobânzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge în favoarea garantului decât din ziua în care s-a notificat plata.
ART. 1670
Cauţionatorul ce a plătit datoria intră în dreptul ce avea creditorul contra datornicului.
ART. 1671
Când sunt mai mulţi debitori principali solidari pentru una şi aceeaşi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toţi are regres în contra fiecărui din ei pentru repetiţiunea sumei totale ce a plătit.
ART. 1672
Fidejusorul ce a plătit prima dată, nu are regres contra debitorului principal ce a plătit de-a doua oară; are însă acţiunea de repetiţiune contra creditorului.
Când fidejusorul a plătit, fără să fi fost urmărit şi fără să fi înştiinţat pe datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia în cazul când în timpul plăţii, datornicul ar fi avut meziu*) de a declara stinsă datoria sa; îi rămâne însă dreptul de a cere înapoi de la creditor banii daţi.
------------
*) Mijlocul.

ART. 1673
Fidejusorul, şi fără a fi plătit, poate să reclame dezdăunare de la debitor:
1. când este urmărit în judecată pentru a plăti;
2. când debitorul se află falit sau în stare de nesolvabilitate;
3. când debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garanţie într-un termen determinat şi acesta a expirat;
4. când datoria a devenit exigibilă prin sosirea scadenţei stipulate;
5. după trecerea de 10 ani, când obligaţia principală nu are un termen determinat de scadenţă, întrucât însă obligaţia principală nu ar fi fost de aşa fel încât să nu poată a se stinge înaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori întrucât nu s-a stipulat contrariul.

Secţiunea III
Despre efectele fidejusiunii între mai mulţi garanţi

ART. 1674
Când mai multe persoane au garantat pentru unul şi acelaşi debitor şi pentru una şi aceeaşi datorie, garantul ce a plătit datoria are regres contra celorlalţi garanţi pentru porţiunea ce priveşte pe fiecare.
Cu toate acestea, nu are loc regresul decât când garantul a plătit în unul din cazurile arătate în articolul precedent.

CAP. 3
Despre fidejusiunea legală şi cea judecătorească

ART. 1675
De câte ori o persoană este obligată de lege sau de judecător*) a da o garanţie, garantul ce se oferă trebuie să aibă condiţiile prescrise de art. 1659 şi 1660. Fidejusiunea judecătorească trebuie încă să poată fi supusă la constrângerea corporală.
------------
*) Instanţa judecătorească.

NOTĂ:
Cu privire la fidejusiunea judiciară a se vedea art. 392 - 396 din Codul de procedură civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.

ART. 1676
Cel ce e dator să dea garanţie, e liber să dea un amanet sau altă asigurare, care să se găsească suficientă pentru asigurarea creanţei.
ART. 1677
Garantul judecătoresc nu poate cere discuţia*) averii debitorului principal.
------------
*) Urmărirea.

ART. 1678
Cel ce s-a făcut garant numai pentru fidejusorul judecătoresc nu poate să ceară discuţia*) averii debitorului principal şi a fidejusorului.
------------
*) Urmărirea.

CAP. 4
Despre stingerea fidejusiunii

ART. 1679
Obligaţia ce naşte din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting şi celelalte obligaţii.
ART. 1680
Confuziunea urmată între datornicul principal şi fidejusorul său, prin erezirea*) unuia de către altul, nu stinge acţiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor.
------------
*) Moştenirea.

ART. 1681
Garantul se poate servi în contra creditorului de toate excepţiile datornicului principal inerente datoriei; însă nu-i poate opune acele ce sunt curat personale datornicului.
ART. 1682
Cauţionatorul se liberează de garanţia sa, când nu poate să intre în drepturile, privilegiile şi ipotecile creditorului din cauza acestuia.
ART. 1683
Dacă creditorul primeşte de bunăvoie un imobil sau alt lucru în plata datoriei principale, cauţionatorul rămâne liberat, chiar când creditorul a fost evins din acel lucru.
ART. 1684
Prelungirea termenului acordat de creditor în favoarea datornicului principal nu liberează pe fidejusor de garanţia sa, care poate în acest caz să urmărească pe debitor pentru plată.

Titlul XV
DESPRE AMANET

ART. 1685
Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil spre siguranţa datoriei.
ART. 1686
Amanetul dă creditorului dreptul de a fi plătit din lucrul amanetului, cu preferinţă înaintea altor creditori.
Ca să rezulte preferinţă se cere un act înregistrat în regulă, ce să enunţe suma datorită, specia şi natura lucrurilor amanetate sau o descripţie de calitatea, greutatea şi măsura lor.
Facerea unui act înscris şi înregistrat nu este neapărat decât când datoria trece peste 250 lei.

NOTE:
1. Textul art. 1686 este reprodus astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile legale menţionate în nota de la art. 1191.
2. Cu privire la înregistrarea actului de amanet, la care se referă art. 1686, a se vedea art. 710 şi 719 din Codul de procedură civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.

ART. 1687
Preferinţa arătată în articolul precedent nu se poate înfiinţa în privinţa mobilelor necorporale, cum creanţele mobiliare, decât prin un act în regulă înregistrat şi notificat debitorului creanţei date în amanet.

NOTE:
1. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 73 şi 74).
2. A se vedea şi nota de la art. 1396.

ART. 1688
În toate cazurile însă, acest privilegiu nu subzistă asupra amanetului decât când s-a dat şi a rămas în posesiunea creditorului sau unui al treilea ales de părţi.
ART. 1689
Creditorul, la caz de neplată, nu poate să dispună de amanet; are dreptul însă să ceară de la judecător*) ca amanetul să-i rămână lui, drept plată, şi până la suma datoriei, cu ale ei dobânzi, de se cuvine, după o estimaţie făcută de experţi, ori să se vândă la licitaţie.
E nulă orice stipulaţie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-şi apropia amanetul sau a dispune de dânsul fără formalităţile sus-arătate.
------------
*) Instanţa judecătorească.

ART. 1690
Până la expropriaţiunea*) debitorului de este să se facă, el rămâne proprietarul amanetului.
------------
*) Executare silită.

ART. 1691
Creditorul răspunde după regulile stabilite la titlul: Despre contracte şi obligaţii în genere, de pierderea sau stricăciunea amanetului provenită din culpa sa.
Asemenea şi debitorul trebuie să întoarcă creditorului toate spezele utile şi cele necesare făcute pentru conservarea amanetului.
ART. 1692
Dacă s-a dat drept amanet o creanţă ce produce dobânzi, creditorul trebuie să ţină în seamă aceste dobânzi asupra dobânzilor ce ar fi datorite.
Dacă datoria, pentru a cărei siguranţă s-a dat amanet o creanţă, nu produce ea însăşi dobânzi, atunci dobânzile creanţei amanetate se ţin în seamă asupra capitalului datoriei.
ART. 1693
Dacă creditorul abuză de amanet, debitorul poate să ceară ca acel amanet să se pună sub sechestru.

NOTĂ:
Cu privire la sechestru, a se vedea art. 596 din Codul de procedură civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.

ART. 1694
Debitorul nu poate pretinde restituţiunea amanetului decât după ce a plătit în întreg capitalul, dobânzile şi spezele datoriei pentru a cărei siguranţă s-a fost dat amanetul.
Dacă acelaşi debitor ar fi făcut o altă datorie către acelaşi creditor după tradiţiunea amanetului, şi o asemenea datorie ar fi devenit exigibilă înainte de plata primei datorii, creditorul nu va putea fi constrâns să libereze amanetul mai înainte de a se fi plătit ambele creanţe, chiar când nu s-ar fi stipulat de a subordona amanetul la plata datoriei a doua.
ART. 1695
Amanetul este nedivizibil, deşi datoria este divizibilă, între erezii debitorului, ori între aceia ai creditorului.
Eredele debitorului ce şi-a plătit partea sa de datorie, nu poate cere restituţiunea părţii sale de amanet atâta timp cât datoria nu este plătită în întregul ei.
Şi viceversa, eredele creditorului care şi-a primit partea sa de datorie, nu poate să restituie amanetul cu dăunarea coerezilor săi încă neplătiţi.
ART. 1696
Dispoziţiile precedente nu se aplică în materie de comerţ, nici la casele de împrumut pe amanet, în privinţa cărora se va urma după legile şi regulamentele relative la dânsele.

Titlul XVI
DESPRE ANTIHREZĂ

ART. 1697 - 1703
(Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931*)
------------
*) Art. 1697 - 1703 au fost din inadvertenţă abrogate şi prin art. 13 al Legii din 5.V.1938 pentru stabilirea dobânzilor şi înlăturarea cametei.)

Titlul XVII
DESPRE TRANZACŢIE

ART. 1704
Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să nască.
ART. 1705
Tranzacţia trebuie să fie constatată prin act scris.
ART. 1706
Tranzacţie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul cuprins în ea.
Acei însă ce nu pot dispune de obiectul cuprins în tranzacţie, nu pot transige decât în formele stabilite de legi speciale.

NOTĂ:
A se vedea, în ce priveşte formele stabilite de legi speciale, dispoziţiile din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105, 129, 133 şi 147);

ART. 1707
Se poate transige asupra unei acţiuni civile ce derivă din o infracţiune.
ART. 1708
În tranzacţie se poate stipula o penalitate contra celui ce nu se va ţine de dânsa.
ART. 1709
Tranzacţiile se mărginesc numai la obiectul lor; renunţarea, făcută în toate pretenţiile şi acţiunile, cuprinde numai ceea ce se reportă la pricinile, asupra cărora a urmat tranzacţie.
ART. 1710
Tranzacţia nu se întinde decât asupra pricinilor de care tratează, fie intenţia părţilor manifestată prin expresii speciale sau generale, ori rezulte ea ca o consecinţă necesară din ceea ce s-a expres*).
------------
*) Exprimat.

ART. 1711
Tranzacţiile au între părţile contractante puterea unei sentinţe neapelabile*).
------------
*) Hotărâre definitivă, potrivit art. 377 din Codul de procedură civilă.

ART. 1712
Este admisibilă acţiunea de nulitate*) contra unei tranzacţii, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în proces.
------------
*) Anulare.

ART. 1713
Asemenea se poate ataca tranzacţia făcută spre executarea unui titlu nul, afară numai când părţile ar fi tratat expres despre nulitate.
ART. 1714
Tranzacţia făcută pe documente dovedite în urmă de false este nulă.
ART. 1715
E asemenea nulă tranzacţia asupra unui proces finit prin sentinţă neapelabilă*), despre care părţile sau una din ele n-aveau cunoştinţă.
Când sentinţa necunoscută părţilor ar fi încă apelabilă, tranzacţia va fi validă.
------------
*) Hotărâre definitivă, potrivit art. 377 din Codul de procedură civilă.

ART. 1716
Când părţile au transigeat în genere asupra tuturor afacerilor ce ar putea să existe între dânsele, documentele ce le-ar fi fost necunoscute lor în timpul tranzacţiei şi care s-ar fi descoperit în urmă nu constituie un titlu de anularea tranzacţiei, afară numai atunci când ar fi fost ascunse prin fapta uneia din părţile contractante.
Însă tranzacţia va fi nulă, când ea nu ar cuprinde decât un singur obiect şi s-ar dovedi, din documentele în urmă descoperite, că una din părţi nu avea nici un drept asupra acelui obiect.
ART. 1717
Învederata greşeală în socoteli, urmată la facerea tranzacţiei, nu păgubeşte pe nici una din părţi, şi trebuie să se repare.

Titlul XVIII
DESPRE PRIVILEGII ŞI IPOTECI

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1718
Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare.
ART. 1719
Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comună a creditorilor săi, şi preţul lor se împarte între ei prin analogie*), afară de cazul când există între creditori cauze legitime de preferinţă.
------------
*) Proporţional cu valoarea creanţelor respective.

ART. 1720
Cauzele legitime de preferinţă sunt privilegiile şi ipotecile.
ART. 1721
Când un imobil, recolte, sau alte bunuri mobile vor fi fost asigurate în contra incendiului, sau în contra oricărui alt caz fortuit, suma ce se va datora de către asigurător va trebui, dacă nu va fi fost cheltuită în reparaţia obiectului asigurat, să fie afectată la plata creanţelor privilegiate şi ipotecare, după rangul fiecăreia din ele.
Asemenea se va urma şi cu orice despăgubire va fi datorită de către o a treia persoană, pentru pierderea totală sau deteriorarea obiectului însărcinat de un privilegiu sau ipotecă.

CAP. 2
Despre privilegii

ART. 1722
Privilegiul este un drept, ce dă unui creditor calitatea creanţei sale de a fi preferit celorlalţi creditori, fie chiar ipotecari.
ART. 1723
Între creditorii privilegiaţi, preferinţa se regulează după diferitele calităţi ale privilegiilor.
ART. 1724
Creditorii privilegiaţi, care au acelaşi rang, au deopotrivă drept la plată.
ART. 1725
Privilegiile tezaurului public*) şi ordinea în care se exercită ele sunt regulate prin legi speciale.
Tezaurul public nu poate obţine un privilegiu în contra drepturilor persoanelor al treilea dobândite mai înainte.
------------
*) Privilegiile creanţelor statului.

NOTĂ:
A se vedea cu privire la imobilele înscrise în cărţi funciare:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 78);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 5);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 15).

ART. 1726
Privilegiile pot fi atât asupra mobilelor, cât şi asupra imobilelor.

Secţiunea I
Despre privilegiile care se întind asupra mobilelor şi imobilelor

ART. 1727
Cheltuielile de judecată sunt privilegiate atât asupra mobilelor, cât şi asupra imobilelor, în privinţa tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute.

NOTĂ:
A se vedea de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 78);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 5);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 15).

Secţiunea II
Despre privilegii asupra mobilelor

ART. 1728
Privilegiile sunt sau generale, sau speciale asupra unor mobile.

&1. Despre privilegii generale asupra mobilelor

ART. 1729
Creanţele privilegiate asupra tuturor mobilelor sunt cele mai jos arătate, şi se exercită în ordinea următoare:
1. cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor;
2. cheltuielile îngropării în raport cu condiţia şi starea defunctului;
3. cheltuielile bolii celei de pe urmă făcute în curs de un an;
4. salariile oamenilor de serviciu pentru un an trecut şi restul datoriei din anul curent;
salariul de 6 luni al calfelor de prăvălie şi salariul pe o lună al lucrătorilor cu ziua;
5. preţul obiectelor de subzistenţă date debitorului şi familiei sale în curs de şase luni.
Când valoarea imobilelor n-a fost absorbită de creanţele privilegiate şi ipotecare, partea din preţul lor ce mai rămâne se va afecta cu preferinţă la plata creanţelor arătate prin prezentul articol.

&2. Despre privilegii asupra oarecăror mobile

ART. 1730
Creanţele privilegiate asupra oarecăror mobile sunt:
1. Chiriile şi arenzile. Când contractul este autentic sau are o dată certă, proprietarul are privilegiul pentru toată chiria sau arenda pe anul curent, precum şi pe tot timpul ce rămâne a curge până la expirarea contractului.
Când contractul nu e autentic, sau nu are dată certă, proprietarul are privilegiul numai pentru chiria sau arenda pe anul curent şi pe anul viitor.
În cazul dintâi, dacă prin contractul de arendare sau închiriere nu va fi fost expres prohibită subarendarea sau subînchirierea, ceilalţi creditori ai debitorului pot reînchiria casa sau rearenda moşia pentru timpul ce mai rămâne a curge după contract; dar sunt obligaţi de a plăti proprietarului tot ce-i este datorit.
Obiectele asupra cărora se exercită privilegiul sunt:
Pentru casă, toate mobilele din ea.
Pentru moşie, toată recolta anului curent, precum şi tot ce serveşte la exploatarea moşiei.
Acelaşi privilegiu are loc pentru reparaţiile locative şi pentru tot ce priveşte execuţia contractului.
Proprietarul poate sechestra mobilele care se află în casa sa sau pe moşia sa, când ele au fost duse în alt loc, fără consimţământul său, şi proprietarul conservă privilegiul său pe aceste mobile, întrucât timp le-a revendicat; adică, când sunt în chestiune mobilele unei moşii, dacă a făcut cererea sa în termen de 40 de zile, şi când sunt în chestiune mobilele unei case, în termen de 15 zile.
2. Sumele datorite pentru seminţe sau pentru cheltuiala recoltei anului curent, asupra preţului acestei recolte, şi sumele datorite pentru instrumente de exploataţiune, pe preţul acestor instrumente; în ambele aceste cazuri, cu preferinţă chiar înaintea proprietarului moşiei pentru privilegiul arendei.
3. Creanţa pe amanetul ce este în posesiunea creditorului.
4. Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului.
5. Preţul pentru lucruri mobile neplătite, dacă se află încă în posesiunea debitorului, chiar şi în cazul când a cumpărat cu termen de plată.
Dacă vânzarea s-a făcut fără termen de plată, vânzătorul poate chiar să revendice obiectele vândute, pe cât timp se află în posesiunea cumpărătorului, şi poate să împiedice revânzarea acelor lucruri, dacă însă s-a făcut cererea sa în termen de opt zile după trădarea*) lucrurilor, şi dacă lucrurile se află încă tot în starea în care se găseau la timpul trădării lor.
Pierderea acţiunii de revendicare aduce cu sine şi pierderea acţiunii rezolutorie a contractului vânzării, în privinţa celorlalţi creditori.
------------
*) Predarea.

6. Creanţele ce are un hangiu, în această calitate, asupra efectelor*) voiajorilor, ce se află în ospătăria sa.
------------
*) Lucruri.

7. Creanţa cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat, întrucât timp acela ce l-a transportat, îl are în posesiunea sa, şi în cele 24 de ore ce vor urma trădării lucrului la destinatarul său, dacă acesta din urmă a conservat posesiunea lucrului.
8. Creanţele rezultând din abuzuri şi prevaricaţiuni*) ale funcţionarilor publici, în exerciţiul funcţiunii lor, asupra cauţionamentului lor, precum şi asupra dobânzilor ce ar fi produs acel cauţionament.
------------
*) Pagube de care funcţionarul de stat se face culpabil în exerciţiul funcţiunii.

&3. Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs între ele

ART. 1731
Cheltuielile de judecată vin înaintea tuturor creanţelor în interesul cărora au fost făcute.
ART. 1732
Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului trec înaintea privilegiilor anterioare.
Ele trec, în toate cazurile, chiar înaintea privilegiilor cuprinse la numerele 3, 4 şi 5 ale articolului 1729.
ART. 1733
Creditorul amanetar, hangiul şi cărăuşul sunt preferaţi vânzătorului unui obiect mobiliar, care le serveşte de siguranţă, afară de cazul când ei, primind lucrul, au ştiut că preţul era încă datorit.
Privilegiul vânzătorului nu se exercită decât după acel al proprietarului casei sau moşiei, afară de cazul când vânzătorul, la transportarea lucrurilor în locurile închiriate, a făcut cunoscut proprietarului că preţul încă nu i s-a plătit.
ART. 1734
Sumele datorite pentru seminţe sau pentru cheltuielile recoltei de peste an se plătesc din preţul acestei recolte, şi sumele datorite pentru ustensile, care servesc la exploatarea moşiei, din preţul acestor ustensile, cu preferinţă în ambele aceste cazuri înaintea privilegiului proprietarului moşiei.
ART. 1735
Privilegiul cheltuielilor de îngropare trece înaintea tuturor celorlalte privilegii.
ART. 1736
Celelalte privilegii generale sunt primate de către privilegiile speciale.

Secţiunea III
Despre privilegii asupra imobilelor

ART. 1737
Creditorii privilegiaţi asupra imobilelor sunt:
1. Vânzătorul pe imobilul vândut, pentru plata preţului. Dacă s-au făcut mai multe vânzări succesive, pentru care a rămas datorit preţul în total sau în parte, întâiul vânzător se preferă celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea şi aşa înainte.
2. Acei ce au dat banii care au servit la achiziţia unui imobil. Trebuie însă să fie constatat într-un mod autentic, prin actul de împrumutare, că suma era destinată a fi întrebuinţată la aceasta; asemenea trebuie să fie constatat prin chitanţa vânzătorului că plata preţului s-a făcut cu banii împrumutaţi.
3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garanţia împărţelii făcute între ei şi a sumelor cu care a rămas dator unul către altul.
4. Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrători întrebuinţaţi pentru a zidi, a reconstrui, sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu condiţie însă ca prealabilmente să se fi încheiat un proces-verbal, de către un expert numit de judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate edificiile, constatator stării şi felului lucrărilor ce proprietarul va declara că are de gând a face şi numai în cazul când acele lucrări ar fi fost primite cel mult în curs de şase luni, după terminarea lor, de către expert asemenea numit de judecătorie. Dar privilegiul acesta nu poate trece niciodată peste valorile constatate prin al doilea proces-verbal, ci se va reduce la adausul de valoare ce va fi existând la epoca alienării imobilului, ca rezultat al lucrărilor executate.
5. Acei ce au împrumutat bani pentru a indemniza pe lucrători, se bucură de acelaşi privilegiu, însă numai în cazul când întrebuinţarea acelor bani va fi constatată într-un mod autentic prin actul de împrumutare, şi prin chitanţa lucrătorilor, în modul în care s-a vorbit mai sus, despre acei care au împrumutat bani pentru achiziţia unui imobil.

NOTE:
1. A se vedea, cu privire la imobilele înscrise în cărţi funciare:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 17, 31, 67 - 71);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 2 şi 3);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 12 şi 14).
A se vedea, de asemenea, dispoziţiile normative citate în notele de la art. 1725, 1740, 1741 şi 1742.
2. Denumirile "tribunal popular" şi "circumscripţie" din cuprinsul textului au fost înlocuite cu "judecătorie" şi "rază teritorială". A se vedea nota 3 de la art. 747.

Secţiunea IV
Cum se conservă privilegiile

ART. 1738
Între creditori, privilegiile nu produc nici un efect, în privinţa imobilelor, decât atunci când ele s-au adus la cunoştinţa publică, prin inscripţie, şi numai de la data acelei inscripţii în registrele notariatelor de stat, destinate pentru aceasta, după modelul determinat de lege, afară de singurele excepţii ce urmează.

NOTE:
1. A se vedea de asemenea Codul de procedură civilă, art. 715 alin. 1, art. 716 şi 717.
2. A se vedea şi notele de la art. 1737 şi art. 1801.
3. Textul a fost reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.

ART. 1739
Sunt scutite de formalitatea inscripţiei, creanţele arătate la art. 1729.
ART. 1740
Vânzătorul privilegiat conservă privilegiul său prin transcripţia titlului care a transferat proprietatea cumpărătorului, şi care titlu constată că i se datoreşte întregul preţ sau parte din el; asemenea şi acela care a dat bani pentru cumpărarea unui imobil, conform alineatului 2 de la art. 1737, conservă privilegiul său prin transcripţia titlului care constată destinaţia împrumutării şi trecerea asupra sa a tuturor drepturilor vânzătorului.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 67);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 13).

ART. 1741
Coeredele sau copărtaşul la o împărţeală conservă privilegiul său asupra bunurilor cuprinse în fiecare lot, sau asupra lucrului pus în licitaţie, pentru tot ce are drept a reclama în această calitate, prin inscripţia acestui privilegiu în termen de 60 de zile socotite de la data actului de împărţeală sau de la data adjudecării prin licitaţie; în cursul acestui timp nici o ipotecă nu poate fi constituită în prejudiciul coeredelui sau copărtaşului creditor, asupra nici unui bun care se găseşte cuprins în masa comună.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 68 şi 69);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 13).

ART. 1742
Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrători întrebuinţaţi pentru a zidi, a reconstrui sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, şi acei care au împrumutat, pentru a indemniza pe persoanele de mai sus, cu bani a căror întrebuinţare se constată conform alineatului 5 de la articolul 1737, conservă privilegiul lor prin inscripţia proceselor-verbale ale experţilor, menţionate la alineatul 4 al articolului 1737.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 70 şi 71);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 13).

ART. 1743
Creditorii şi legatarii, care cer separaţia patrimoniului defunctului, conservă privilegiul lor asupra imobilelor succesiunii în faţa creditorilor erezilor sau reprezentanţilor defunctului, prin inscripţia acestui privilegiu, în termen de şase luni de la data deschiderii succesiunii.
Înaintea expirării acestui termen, nici o ipotecă stabilită de către erezii sau reprezentanţii defunctului asupra acelor bunuri spre prejudiciul creditorilor sau legatarilor succesiunii nu poate avea efect.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 86 şi 87);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 15 şi 16).

ART. 1744
Cesionarii acestor diverse creanţe privilegiate exercită întru toate aceleaşi drepturi, care le aveau şi acei ce le-au cedat aceste creanţe.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 71 - 74).

ART. 1745
Toate creanţele privilegiate supuse la formalitatea inscripţiei, în privinţa cărora nu s-ar fi îndeplinit condiţiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu încetează cu toate acestea de a fi creanţe ipotecare; însă ipoteca, în privinţa tuturor persoanelor al treilea, nu datează decât de la epoca inscripţiilor care vor trebui făcute, după cum mai jos se va arăta.

CAP. 3
Despre ipoteci

ART. 1746
Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii.
Ipoteca este din natura ei nedivizibilă şi subzistă în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecărui şi asupra fiecărei porţiuni din acele imobile.
Dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece.
ART. 1747
Dreptul de ipotecă nu se poate constitui decât în cazurile şi cu formele prescrise de lege.
ART. 1748
Ipoteca este sau legală sau convenţională.
ART. 1749
Ipoteca legală este aceea care ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii.
Ipoteca convenţională este aceea care ia naştere din convenţia părţilor, cu formele prescrise de lege.
ART. 1750
Se pot ipoteca:
1. imobilele care sunt în comerţ*), cu accesoriile lor, ce după lege se privesc ca imobile;
2. uzufructul asupra acestor imobile şi accesorii.
------------
*) În circuitul civil.

ART. 1751
Mobilele nu pot fi ipotecate.
ART. 1752
Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispoziţiilor legilor maritime, în privinţa navelor şi bastimentelor de mare.

Secţiunea I
Despre ipotecile legale

ART. 1753
Drepturile şi creanţele care se asigură de lege prin o ipotecă sunt:
1. ale femeilor măritate asupra bunurilor bărbatului;
2. ale minorilor şi interzişilor asupra bunurilor tutorelui;
3. ale statului, ale comunelor şi stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor şi administratorilor contabili.

NOTE:
1. Dispoziţia art. 1753 pct. 1 a fost implicit abrogată, drept urmare a abrogării art. 1233 - 1282 inclusiv din Codul civil, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
2. Dispoziţia art. 1753 pct. 2 a fost abrogată prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31 ianuarie 1954.
3. A se vedea cu privire la ipotecile legale şi dispoziţiile din:
- Art. 902 alin. 2 din Codul civil;
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste - Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10 şi urm.);
- Codul de procedură penală - Legea nr. 29, Buletinul Oficial nr. 145 - 146 din 12 noiembrie 1968, republicat în Buletinul Oficial nr. 58 - 59 din 26 aprilie 1973, cu modificările ulterioare (art. 166 alin. 3 privind ipoteca luată ca măsură asigurătorie în cursul procesului penal).
4. Termenii folosiţi în art. 1753 pct. 3 nu mai sunt în concordanţă cu denumirile legale în vigoare.

&1. Despre siguranţele femeilor măritate

ART. 1754 - 1761
(Abrogate implicit drept urmare a abrogării art. 1233 - 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare)

&2. Despre garanţiile ce sunt obligaţi a da tutorii în interesele minorilor şi interzişilor

ART. 1762 - 1767
(Abrogate prin art. 20 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice)

&3. Despre garanţiile ce sunt obligaţi a da statului, comunelor şi stabilimentelor publice, perceptorii şi administratorii contabili

ART. 1768
Ipoteca legală a statului, a comunelor şi a stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor şi administratorilor publici, nu se poate stabili decât asupra bunurilor prezente, iar nu şi a celor viitoare.

NOTĂ:
A se vedea notele 3 şi 4 de la art. 1753.

Secţiunea II
Despre ipotecile convenţionale*)

*) În ce priveşte imobilele supuse regimului de carte funciară a se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 64 - 66 şi art. 72 - 77).
Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. IX din Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.

ART. 1769
Cine are capacitatea de a înstrăina un imobil, poate a-l şi ipoteca.
ART. 1770
Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiţie, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la o acţiune de resciziune, nu pot consimţi decât o ipotecă supusă aceloraşi condiţii sau aceloraşi resciziuni.

NOTĂ:
A se vedea de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 31);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 11).

ART. 1771
Bunurile minorilor şi ale interzişilor nu pot fi ipotecate decât pentru cauzele şi cu formele prescrise de legi.

NOTĂ:
A se vedea art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei.

ART. 1772
Ipoteca convenţională nu va putea fi constituită decât prin act autentic.
ART. 1773
Ipotecile consimţite în ţară străină nu pot avea efect în România decât după ce actele prin care s-a consimţit ipoteca, se vor fi vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situaţiunii bunurilor şi se va fi luat inscripţie.
Acest notar va verifica dacă actele de constituirea ipotecii unesc toate condiţiile cerute de legile locului unde s-au făcut spre a fi autentice.
ART. 1774
Ipoteca convenţională nu este valabilă dacă, prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifică anume natura şi situaţia fiecărui imobil al debitorului, asupra cărui se consimte ipoteca creanţei.
ART. 1775
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci.
ART. 1776
Ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act.
Dacă creanţa este condiţională se va menţiona condiţia în inscripţie.
ART. 1777
Ipoteca se întinde asupra tuturor amelioraţiilor survenite în urma constituirii imobilului ipotecat.

Secţiunea III
Despre rangul ipotecilor între ele

ART. 1778
Între creditori, ipoteca, fie legală, fie convenţională, nu are rang decât din ziua inscripţiei sale în registre.
ART. 1779
Ipotecile înscrise în registre în aceeaşi zi au acelaşi rang.

NOTĂ:
A se vedea de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 31);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 11).

CAP. 4
Despre modul inscripţiei privilegiilor şi ipotecilor*)

*) Dispoziţiile cuprinse în art. 1780 - 1784 inclusiv, art. 1786 şi 1787 nu se aplică imobilelor supuse regimului de carte funciară sau de publicitate funciară.
Cu privire la aceste imobile, a se vedea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 110 - 114);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 33 - 35, combinat cu art. 38).
Textele din acest capitol sunt reproduse cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.

ART. 1780
Inscripţiile se fac la notariatul de stat în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile ipotecate.
Drepturile de privilegii şi ipoteci care nu s-ar fi înscris înaintea morţii debitorului, nu vor mai putea fi înscrise decât în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii.
Inscripţiile nu vor produce nici un efect când vor fi fost luate în intervalul de timp în cursul cărui actele făcute înaintea deschiderii falimentelor sunt declarate de lege nule.

NOTE:
1. A se vedea, de asemenea, Codul de procedură civilă, art. 715 - 717 şi Codul comercial, art. 727.
2. Denumirea "district" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "rază teritorială".

ART. 1781
Spre a opera inscripţia, creditorul şi debitorul, în persoană sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta notarului de stat, actul autentic al convenţiei prin care se constituie ipoteca. Totodată, creditorul va face şi alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritorială a notariatului de stat.

NOTĂ:
Denumirea "circumscripţie" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "rază teritorială". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1782
Notarul de stat, găsind actul învestit cu toate formele cerute de lege pentru inscripţie, va ordona inscripţia sa, după care se va certifica, pe actul original, data şi numărul de ordine sub care s-a scris în registru.
ART. 1783
În toate cazurile de inscripţie a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca creditorul sau mandatarul său singur să se prezinte înaintea notarului de stat şi să ceară inscripţia ipotecii sau a privilegiului său, în virtutea titlului din care decurge acea ipotecă sau acel privilegiu.
ART. 1784
Inscripţiile asupra bunurilor unei persoane moarte pot fi cerute numai de creditori.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 21).

ART. 1785
Creditorul privilegiat sau ipotecar, înscris pentru un capital sau pentru o rendită care produce interese, are drept ca interesele datorite pe trei ani să aibă acelaşi rang ca şi capitalul, fără prejudiciul inscripţiilor ce poate lua pentru interese după trei ani, şi care vor avea rang din ziua inscripţiei lor.

NOTE:
1. Art. 1785 se referă prin termenul "interese" atât la dobânzile capitalului, cât şi la sumele datorate în temeiul contractului de rendită.
2. A se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 66).

ART. 1786
Inscripţiile conservă dreptul de privilegiu şi de ipotecă în curs de 15 ani din ziua în care s-au făcut inscripţiile. Efectul lor încetează dacă inscripţiile nu au fost reînnoite înaintea expirării acestui termen.
Cu toate acestea, inscripţiile luate în favoarea minorilor, interzişilor, a femeilor măritate, a statului, comunelor şi celorlalte stabilimente publice sunt dispensate de a fi reînnoite până după un an de la încetarea tutelei, disoluţiunea căsătoriei sau încetarea din funcţiune a funcţionarului.

NOTĂ:
Cu privire la alin. 2 din art. 1786, a se vedea notele 1, 2 şi 4 de la art. 1753.

ART. 1787
Inscripţia reînnoită trebuie să indice inscripţia primitivă ce se reînnoieşte. În lipsă de o asemenea indicaţie, creanţa ipotecară va avea rang de la inscripţia din urmă.

CAP. 5
Despre ştergerea şi reducţiunea inscripţiilor

ART. 1788
Inscripţiile vor fi şterse sau reduse prin consimţământul părţilor interesate, capabile de a consimţi la aceasta, sau în virtutea unei sentinţe date în ultimă instanţă, sau care a dobândit puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a face o ştergere sau reducţiune, trebuie să fie expres şi autentic.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 1788 nu se aplică imobilelor supuse regimului de carte funciară ori de publicitate funciară.
A se vedea în acest sens:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 17 alin. 2);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 33 - 35 şi 38).

ART. 1789
Actele făcute în ţară străină, care constată consimţământul pentru ştergerea sau reducţiunea unei inscripţii, nu sunt executorii în România, decât după ce s-au vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situaţiei bunurilor, care va verifica autenticitatea acelor acte.

NOTĂ:
Textul este reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.

CAP. 6
Despre efectul privilegiilor şi ipotecilor în contra persoanelor al treilea care deţin imobilul

ART. 1790
Creditorii care au privilegiu sau ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mână ar trece.
ART. 1791
Dacă persoana a treia, care deţine imobilul, nu îndeplineşte formalităţile mai jos stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea rămâne îndatorată prin singurul efect al inscripţiilor, în calitatea sa de detentor a imobilului, la toate datoriile ipotecare, şi se bucură de toţi termenii de plată ce îi avea şi debitorul primitiv.
ART. 1792
Detentorul este ţinut în acelaşi caz sau de a plăti toate capitalurile şi interesele*) exigibile, la orice sumă s-ar urca, sau de a lăsa imobilul ipotecat fără nici o rezervă.
------------
*) Dobânzile.

ART. 1793
Când detentorul nu îndeplineşte una din aceste obligaţii pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vânzarea imobilului ipotecat, pentru creanţa sa.
ART. 1794
Cu toate acestea, detentorul, care nu este personal obligat pentru creanţa ipotecară a creditorului, poate să se opună la vânzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, dacă au mai rămas alte imobile ipotecate pentru această datorie în posesiunea principalului sau principalilor debitori, şi poate să ceară discuţia prealabilă după forma regulată la titlul Despre cauţionament. În timpul acestei discuţii se va opri vânzarea imobilului ipotecat.
ART. 1795
Cât pentru lăsarea imobilului ipotecat, ea poate să fie făcută de către orice detentor care nu este personal obligat la datorie şi care are capacitatea de a înstrăina.
ART. 1796
Detentorul poate să lase imobilul, chiar după ce a recunoscut obligaţia sau după ce a fost condamnat în această calitate; lăsarea imobilelor nu împiedică nici pe detentor, până la adjudecare, de a lua imobilul înapoi, plătind toată datoria şi cheltuielile.
ART. 1797
Lăsarea imobilului ipotecat se face prin declaraţie la grefa judecătoriei situaţiei imobilului.
Judecătoria va încheia act despre aceasta.
După cererea celui mai diligent dintre cei interesaţi, se va numi un curator imobilului părăsit şi se va urmări vânzarea sa după formele prescrise pentru expropriaţiuni*).
------------
*) Executare silită.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1798
Servituţile şi drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul înaintea posesiunii sale renasc după părăsirea sau adjudecarea imobilului.

NOTĂ:
Dacă servituţile sau celelalte drepturi pe care detentorul le avea înaintea posesiunii sale au fost radiate din cartea funciară, restabilirea stării tabulare se va putea face potrivit art. 110 şi urm. din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, în cazul în care adjudecatarul consimte la aceasta iar, în cazul contrar, potrivit art. 24 şi 25 din aceeaşi lege, prin acţiune în prestaţiune tabulară.

ART. 1799
Detentorul care a plătit datoria ipotecară, sau care a lăsat imobilul ipotecat, sau care a suferit expropriaţiunea*) acestui imobil, are recurs în garanţie, de drept, în contra debitorului principal.
------------
*) Executare silită.

CAP. 7
Despre stingerea privilegiilor şi a ipotecilor

ART. 1800
Privilegiile şi ipotecile se sting:
1. prin stingerea obligaţiei principale;
2. prin renunţarea creditorului la ipotecă;
3. prin îndeplinirea formalităţilor şi condiţiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite de ei;
4. prin prescripţie.
Prescripţia este câştigată debitorului, pentru bunurile care se află în posesiunea sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescripţia acţiunilor ce rezultă din ipotecă sau din privilegiu.
Cât pentru bunurile care se găsesc în mâinile unui al treilea detentor, prescripţia îi este câştigată prin expirarea timpului regulat pentru prescripţia proprietăţii în favoarea sa; în cazul când prescripţia presupune un titlu, ea nu începe a curge decât din ziua când detentorul s-a înscris în registrele notariatului de stat ca nou proprietar.
Inscripţiile luate de creditori nu întrerup cursul prescripţiei stabilite prin lege în favoarea debitorului, sau în favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului.

NOTE:
1. Cu privire la întreruperea prescripţiei, a se vedea nota de la Secţiunea I "Despre cauzele care întrerup prescripţia" (art. 1863 şi urm.) din capitolul III al titlului XX din prezenta Carte.
2. Textul este reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.

CAP. 8
Despre modul de a purga proprietăţile de privilegii şi ipoteci

ART. 1801*)
Toate actele translative de bunuri şi drepturi care se pot ipoteca se vor transcrie pe registre ce se vor ţine spre acest sfârşit la notariatul de stat în a cărui rază teritorială sunt bunurile situate.
------------
*) Conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unei unităţi administrativ-teritoriale îşi încetează aplicabilitatea, pentru teritoriul respectiv, art. 1801 din Codul civil.

NOTE:
1. A se vedea, de asemenea, Codul de procedură civilă, art. 710, art. 711 pct. 1 - 9 şi art. 712.
2. A se vedea, cu privire la imobilele înscrise în cărţi funciare, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 11, 17, 18, 26 - 30).
3. Potrivit Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 44), soţii sunt îndreptăţiţi ca, de comun acord, să ceară înscrierea în cartea funciară a dreptului soţilor asupra unui bun comun sau menţionarea calităţii de bun comun în registrul de transcripţii, pe marginea actului de dobândire.
4. Textul este reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.

ART. 1802*)
Orice act de înstrăinare a drepturilor menţionate în articolul precedent nu se va putea opune persoanelor al treilea de nu se va fi făcut transcripţia cerută prin acel articol.
------------
*) Conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unei unităţi administrativ-teritoriale îşi încetează aplicabilitatea, pentru teritoriul respectiv, art. 1802 din Codul civil.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea:
- Codul de procedură civilă, art. 712;
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 17 alin. 1);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4 şi 5).

ART. 1803
Transcripţia prescrisă prin articolul 1801 transmite dobânditorului drepturile ce înstrăinătorul avea asupra proprietăţii imobilului, dar cu privilegiile şi ipotecile cu care imobilul era însărcinat.
ART. 1804
Dacă noul proprietar voieşte a fi apărat de urmările autorizate prin Capitolul VI al prezentului titlu, este ţinut, în cursul lunii de la transcripţia actului de transmisia proprietăţii, de a notifica creditorilor la domiciliile ce şi-au ales când au luat inscripţiile ipotecare:
1. contractul de dobândirea imobilului;
2. un certificat de transcripţia lui;
3. o tabelă în trei coloane, din care cea dintâi va cuprinde data ipotecilor şi aceea a inscripţiilor, cea de a doua, numele creditorilor, şi cea de a treia sumele creanţelor înscrise.
ART. 1805
Noul proprietar va declara prin acea notificare că este gata a plăti îndată datoriile şi sarcinile ipotecare, numai până la concurenţa preţului stipulat prin actul de înstrăinare sau până la valoarea la care va preţui imobilul, dacă este dăruit, fără distincţie între datoriile exigibile sau neexigibile.
ART. 1806
După ce noul proprietar a făcut notificarea prescrisă în termenul defipt prin articolul 1804 şi dacă preţul stipulat nu poate acoperi toate datoriile privilegiate şi ipotecare, orice creditor al cărui titlu este înscris poate cere punerea imobilului în vânzare prin licitaţie publică, cu îndatorire:
1. de a comunica această cerere noului proprietar în curs de 40 de zile de la notificarea ce acesta i-a făcut;
2. de a se supune a sui preţul imobilului cu a zecea parte mai mult peste preţul stipulat în actul de înstrăinare.
Toate acestea se vor comunica, după cererea în scris a creditorului, atât noului proprietar, cât şi înstrăinătorului imobilului, prin judecătoria, unde s-a făcut transcripţia actului de înstrăinarea imobilului.
Toate acestea sub pedeapsă de nulitate.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1807
Dacă creditorii nu vor cere punerea în licitaţie în termenul şi cu formele prescrise în articolele precedente, valoarea imobilului va rămâne definitiv defiptă la preţul stipulat prin contract, sau la suma estimaţiei în caz de donaţiune, şi noul proprietar va rămâne liberat de orice privilegiu şi ipotecă, plătind preţul creditorilor după ordinea inscripţiei lor, sau depunându-l la casa de depozite şi consemnaţiuni*).
------------
*) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.).

ART. 1808
În caz de revânzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriaţiunile forţate*), după stăruinţa sau a creditorului care a cerut revânzarea sau a noului proprietar.
Acela din aceştia care va stărui pentru vânzare, va îngriji a se pune în afiptele de publicaţie preţul stipulat prin contract sau declarat după estimaţie, şi suma cu care creditorele s-a obligat a sui acest preţ.
------------
*) Executare silită.

ART. 1809
Adjudecatarul este dator, peste preţul adjudecării, a restitui dobânditorului imobilului sau donatorului deposedat toate cheltuielile ce acesta a făcut cu formarea contractului său, pentru transcripţia lui, acelea ale notificării, şi cele făcute de el la vânzarea prin licitaţie.
ART. 1810
Dacă imobilele în urmarea licitaţiei s-au adjudecat asupra dobânditorului imobilului sau a donatorului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare.
ART. 1811
Retragerea creditorului care va fi cerut punerea în licitaţie nu va putea stăvili sub nici un cuvânt adjudecarea publică, dacă nu vor consimţi toţi ceilalţi creditori privilegiaţi sau ipotecari.
ART. 1812
Dacă adjudecarea se va face asupra aceluia care cumpărase imobilul, atunci va avea recurs în contra vânzătorului, spre a fi dezdăunat de suma care excede preţul stipulat prin actul de vânzare şi pentru dobânda acestui excedent.
ART. 1813
În cazul când titlul noului proprietar ar cuprinde imobile şi mobile, sau mai multe imobile, din care unele ipotecate şi altele neipotecate, situate în aceeaşi sau în diferite raze teritoriale de judecătorii, toate înstrăinate cu un singur preţ sau pentru preţuri deosebite şi separate, sau că aceste imobile sunt cuprinse sau că nu sunt cuprinse în aceeaşi exploataţiune, în aceste cazuri preţul imobilului asupra căruia sunt luate inscripţii se va determina cu analogie*) după preţul total, şi va fi declarat în notificarea ce noul proprietar este obligat a face conform cu articolul 1804.
Creditorele care a cerut punerea în licitaţie nu este dator, în nici un caz, a face suirea preţului cerut prin articolul 1806, pentru mobile sau pentru alte imobile decât cele ipotecate creanţei sale.
Noului proprietar îi rămâne totdeauna recurs în contra autorului**) său spre a fi dezdăunat de vătămarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achiziţiei sale, sau din cauza diviziunii exploataţiunilor.
------------
*) Proporţional faţă de preţul total.
**) Vânzător.

NOTĂ:
Denumirile "tribunal popular" şi "circumscripţie" din cuprinsul textului au fost înlocuite cu "judecătorie" şi "rază teritorială". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1814
Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decât supunându-se ipotecii un alt imobil de aceeaşi valoare, sau depunându-se, la casa de depozite şi consemnaţiuni*), o sumă egală cu valoarea creanţei asigurate prin ipotecă.
Formele ce urmează a se observa la mutarea ipotecii, de pe un imobil pe altul, se vor determina prin legea de procedură.
------------
*) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.).

NOTĂ:
Cu privire la mutarea ipotecii de pe un imobil pe altul, a se vedea art. 717 şi 718 din Codul de procedură civilă.

Dispoziţie tranzitorie

ART. 1815
Femeile căsătorite până la promulgarea acestei legi vor fi datoare în curs de un an de la această epocă a cere inscripţie asupra imobilelor bărbaţilor pentru asigurarea dotei lor, conform regulilor prescrise prin acest codice.

CAP. 9*)
Despre publicitatea registrelor şi despre responsabilitatea secretarilor notariatelor de stat, însărcinaţi cu ţinerea registrelor
------------
*) Conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unei unităţi administrativ-teritoriale îşi încetează aplicabilitatea, pentru teritoriul respectiv, art. 1816 - 1823 din Codul civil.
Titlul capitolului IX cât şi art. 1816 - 1823 din Codul civil sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. IX din Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.

ART. 1816*)
Secretarii notariatelor de stat sunt ţinuţi de a elibera tuturor acelor ce cer copie de pe actele transcrise în registrele lor şi de pe inscripţiile existente, sau certificat că nu există nici o inscripţie.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

ART. 1817*)
Ei sunt responsabili pentru orice prejudiciu ar rezulta:
1. Din omisiunea pe registrele lor a transcripţiilor actelor de mutaţie ale proprietăţii, şi a inscripţiilor luate în birourile notariatului de stat.
2. Din lipsa de menţiune în certificatele lor a unei sau mai multor inscripţii existente, afară de cazul când eroarea provine din arătări nesuficiente care nu pot să le fie imputate.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 41).
Cu privire la curgerea termenelor de prescripţie, a se vedea şi Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 1, 3, 8 şi 25).

ART. 1818*)
Imobilul în privinţa căruia secretarul ar fi omis în certificatele sale una sau mai multe sarcini înscrise rămâne cu toate acestea încărcat cu toate sarcinile înscrise, rămânând însă noului cumpărător, care a fost indus în eroare, recurs contra secretarului pentru daunele ce i s-au cauzat prin omisiune, precum şi recurs contra vânzătorului pentru întoarcerea preţului şi daunelor-interese.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

ART. 1819*)
În nici un caz, secretarii notariatelor de stat nu pot refuza, nici întârzia transcripţia actelor de mutaţie ale proprietăţilor, inscripţia privilegiilor şi drepturilor ipotecare, nici eliberarea de certificate ce se cer de părţi, nici prezentarea registrelor originale când se cer de părţi, sub pedeapsă de răspundere de daune-interese către părţi; drept care, la caz de refuz sau întârziere nemotivată, se va încheia îndată asupra cererii părţilor proces-verbal despre aceasta de către procurorul tribunalului respectiv.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

ART. 1820*)
Secretarii notariatelor de stat vor fi ţinuţi de a avea un registru pe care vor înscrie zi cu zi şi în ordine numerică depunerile ce li se vor fi făcut de actele de mutaţie ale proprietăţilor destinate de a fi transcrise; ei vor elibera deponentului un bilet de recunoaştere care va purta numărul de ordine sub care s-a înscris depunerea în registru şi ei nu vor putea transcrie, în registrele destinate pentru aceasta, actele de mutaţie ale proprietăţilor decât cu data şi după ordinea în care s-a făcut depunerea acelor acte la notariatul de stat.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

ART. 1821*)
Toate registrele de transcripţie şi inscripţie vor fi şnuruite, numerotate şi parafate pe fiecare pagină de către notarul de stat.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

ART. 1822*)
Secretarii notariatelor de stat sunt ţinuţi de a se conforma, în exerciţiul funcţiunii lor, tuturor dispoziţiilor capitolului prezent, sub pedeapsă de amendă de la 500 la 3 000 lei pentru întâia contravenţie, şi de destituire pentru a doua contravenţie, fără prejudiciul daunelor-interese către părţi care vor fi plătite înaintea amendei.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

ART. 1823*)
Menţiunile de depozit, inscripţiile şi transcripţiile se vor face în registre, în şir, fără nici un loc alb, nici interlinii, sub pedeapsă în contra secretarului notariatului de stat de o amendă de la 1 500 lei până la 5 000 lei şi de daune-interese către părţi, care vor fi plătite înaintea amendei.
------------
*) A se vedea nota de la cap. 9.

Titlul XIX*)
DESPRE EXPROPRIAŢIUNEA SILITĂ**)
------------
*) Art. 1824 - 1836 au fost abrogate prin art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005.
**) Executarea silită asupra bunurilor nemişcătoare, potrivit art. 488 şi urm. din Codul de procedură civilă.

ART. 1824 *** Abrogat
ART. 1825 *** Abrogat
ART. 1826 *** Abrogat
ART. 1827 *** Abrogat
ART. 1828 *** Abrogat
ART. 1829 *** Abrogat
ART. 1830 *** Abrogat
ART. 1831 *** Abrogat
ART. 1832 *** Abrogat
ART. 1833 *** Abrogat
ART. 1834 *** Abrogat
ART. 1835 *** Abrogat
ART. 1836 *** Abrogat

Titlul XX
DESPRE PRESCRIPŢIE*)

*) Dispoziţiile titlului XX (art. 1837 şi urm.), precum şi celelalte dispoziţii din Codul civil privitoare la prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, au fost implicit abrogate prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare, şi anume în măsura determinată prin art. 25 şi art. 26 ale acestui decret.
Urmează a se avea în vedere art. 21 din Decretul nr. 167/1958 care prevede că dispoziţiile acestui act normativ nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi superficie.

CAP. 1
Dispoziţii preliminare

ART. 1837
Prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, sub condiţiile determinate prin această lege.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 1).

ART. 1838
Nu se poate renunţa la prescripţie decât după împlinirea ei.
ART. 1839
Renunţarea la prescripţie este sau expresă sau tacită.
Renunţarea tacită rezultă dintr-un fapt care presupune delăsarea dreptului câştigat.
ART. 1840
Cel ce nu poate înstrăina nu poate renunţa la prescripţie.
ART. 1841
În materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.

NOTĂ:
Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 18).

ART. 1842
Prescripţia poate fi opusă în cursul unei instanţe până în momentul când curtea de apel*) va pronunţa definitiva sa decizie, asupra căreia nu mai poate reveni după lege, afară numai de cazul când cel în drept a o opune ar trebui să se prezume, după împrejurări, că a renunţat la dânsa.
------------
*) În loc de curtea de apel se va citi "instanţa care, potrivit legii, pronunţă o hotărâre definitivă".

NOTĂ:
A se vedea nota de la art. 1841.

ART. 1843
Creditorii şi orice altă persoană interesată pot să opună prescripţia câştigată debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar şi dacă acel debitor, codebitor sau proprietar renunţă la dânsa.
ART. 1844
Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ.
ART. 1845
Statul, stabilimentele publice şi comunale, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sunt supuse la aceleaşi prescripţii ca particularii şi, ca şi aceştia, le pot opune.

CAP. 2
Despre posesiunea cerută pentru a prescrie

ART. 1846
Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii.
Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru.

NOTĂ:
Cu privire la ocrotirea posesiunii, a se vedea art. 674 - 676 din Codul de procedură civilă.

ART. 1847
Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică*) şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.
------------
*) Care nu este exercitată în ascuns.

ART. 1848
Posesiunea este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe anormale.
ART. 1849
Posesiunea este întreruptă prin modurile şi după regulile prescrise în articolele 1863 - 1873.
ART. 1850
Continuitatea şi neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripţia, în acest sens că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.
ART. 1851
Posesiunea este tulburată când este fundată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului.
ART. 1852
Posesiunea este clandestină când posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască.
ART. 1853
Actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său.
ART. 1854
Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.
ART. 1855
Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este probă contrarie.
ART. 1856
Posesiunea viciată prin vreuna din cauzele arătate în art. 1847 devine posesiune utilă, îndată ce acel viciu încetează în vreun mod oarecare.
ART. 1857
Posesorul care posedă nu sub nume de proprietar nu poate să schimbe el însuşi, fie prin sine singur, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni.
ART. 1858
Posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilă, decât prin vreunul din următoarele patru moduri:
1. când deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credinţă de la o a treia persoană, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce deţine;
2. când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ţine posesiunea prin acte de rezistenţă la exerciţiul dreptului său;
3. când deţinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bună-credinţă;
4. când transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună-credinţă.
ART. 1859
În toate cazurile când posesiunea aceluiaşi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular*) sau universal, lucrativ sau oneros.
------------
*) Cu titlu particular.

ART. 1860
Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
ART. 1861
Dispoziţiile celor două articole precedente nu derogă la cele prescrise prin articolul 1858, în ultimul său alineat.
ART. 1862
Dacă viciul posesiunii consistă în discontinuitatea, în interupţiunea sau în precaritatea sa, oricine are interes ca să nu fie prescripţia împlinită îl poate opune.
Dacă clandestinitatea şi tulburarea posesiunii sunt vicii numai relative şi nu pot fi, prin urmare, opuse decât numai de cei în privinţa cărora posesiunea a avut asemenea caracter.

CAP. 3
Despre cauzele care întrerup sau care suspendă cursul prescripţiei

Secţiunea I
Despre cauzele care întrerup prescripţia*)

*) Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 16 şi 17 care reglementează întreruperea cursului prescripţiei).

ART. 1863
Prescripţia poate fi întreruptă sau în mod natural sau în mod civil.
ART. 1864
Este întrerupere naturală:
1. când posesorul este şi rămâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosinţa lucrului, sau de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană;
2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinaţiei sale.
ART. 1865
Întreruperea civilă se operează:
1. printr-o cerere făcută în judecată, fie introductivă de instanţă*) sau numai incidentă într-o instanţă deja începută;
2. printr-un act începător de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea execuţiei unui titlu cărui legea recunoaşte puterea executorie;
3. prin recunoaşterea de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra cărui prescrie.
------------
*) Cerere de chemare în judecată.

ART. 1866
Efectele întreruperii prescripţiei prin vreunul din modurile naturale sunt absolute; întreruperea civilă, afară de excepţiile cuprinse în articolele 1872 şi 1873 şi altele asemenea, nu foloseşte decât celuia ce o face şi nu vatămă decât celui contra cărui se face.
ART. 1867
Întreruperea, fie civilă, fie naturală, şterge cu totul orice prescripţie începută înaintea sa; în nici un caz acea prescripţie nu mai poate fi continuată. Posesorul sau debitorul pot începe o nouă prescripţie după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor şi regulilor aci mai jos stabilite.
ART. 1868
Cererea făcută în judecată nu va putea întrerupe prescripţia decât dacă va fi încuviinţată de judecătorie prin hotărâre de nerevocabilă autoritate*).
În cazul acesta nici o prescripţie nu poate curge de la formarea cererii în judecată şi până la pronunţarea unei asemenea hotărâri.
------------
*) Hotărâre definitivă în sensul art. 377 din Codul de procedură civilă.

NOTĂ:
Denumirea "tribunal popular" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "judecătorie". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1869
Dacă cel ce a format cererea în judecată lasă să se perime acea acţiune a sa prin nelucrare; dacă se dezistă de acea cerere pentru oricare alt motiv, afară de nulităţi de formă sau de necompetinţa instanţei către care a fost făcut, nici o întrerupere de prescripţie nu poate fi.

NOTĂ:
Cu privire la perimare a se vedea art. 248 - 254 din Codul de procedură civilă, iar cu privire la desistare a se vedea art. 246 - 247 din Codul de procedură civilă.

ART. 1870
Cererea în judecată întrerupe prescripţia, după regulile cuprinse în articolul 1868 şi 1869, chiar în cazul când este adresată la o instanţă judecătorească necompetentă şi chiar dacă este nulă pentru lipsă de forme.
ART. 1871
În cazurile prevăzute în articolul precedent, prescripţia nu va fi întreruptă decât dacă cel interesat va fi făcut, mai înainte de hotărârea de peremţiune*), ce ar putea fi pronunţată în contra sa, o nouă cerere în bună şi cuvenită formă, şi dacă această după urmă cerere se va fi încuviinţat, după cum se arată la articolul 1868.
------------
*) Perimare.

NOTĂ:
Art. 1871 a fost modificat implicit ca urmare a modificării regulilor din Codul de procedură civilă privitoare la perimare (art. 248 - 254), potrivit cărora perimarea operează de drept.

ART. 1872
Întreruperea civilă a prescripţiei, făcută în contra unuia din debitorii solidari, are efect în contra tuturor celorlalţi codebitori ai săi.
Întreruperea civilă făcută în contra unuia din moştenitorii unui debitor solidar nu are efect în contra celorlalţi comoştenitori, chiar dacă creanţa ar fi ipotecară, dacă obligaţia nu este nedivizibilă. Asemenea întrerupere nu are efect în contra codebitorilor debitorului defunct, decât în măsura părţii de obligaţie a moştenitorului contra cărui s-a făcut întreruperea.
Spre a întrerupe prescripţia în contra acelor codebitori, trebuie o întrerupere făcută în contra tuturor moştenitorilor debitorului defunct.
ART. 1873
Întreruperea civilă a prescripţiei, făcută în contra debitorului principal, are efecte şi în contra cauţiunii.
Întreruperea făcută în contra cauţiunii nu poate opri cursul prescripţiei datoriei principale.

Secţiunea II
Despre cauzele care suspendă cursul prescripţiei*)

*) Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 13 - 15 care reglementează suspendarea cursului prescripţiei).

ART. 1874
Suspendarea opreşte cursul prescripţiei pe timpul cât durează, fără însă a o şterge pentru timpul trecut.
ART. 1875
Prescripţia curge în contra oricărei persoane care n-ar putea invoca o excepţie anume stabilită prin lege.
ART. 1876
Prescripţia nu curge în contra minorilor şi interzişilor, afară de cazurile determinate prin lege.
ART. 1877
Prescripţia curge în contra femeii măritate în privinţa averii sale parafernale, chiar şi dacă aceea se află sub administraţia bărbatului, cu rezerva însă, pentru cazul acesta, de acţiune recursorie a femeii în contra bărbatului.

NOTĂ:
Dispoziţiile art. 1877 şi 1878 au fost abrogate implicit prin reglementarea Codului familiei (art. 30 - 36), care a instituit între soţi regimul legal al bunurilor comune, de la care nu se poate deroga prin convenţii.

ART. 1878
Prescripţia nu curge pe cât timp ţine căsătoria, în contra femeii măritate, în privinţa imobilelor dotale care n-au fost declarate alienabile prin contractul de căsătorie, decât, dacă va fi început a curge mai înainte de căsătorie, sau din momentul separaţiei patrimoniilor, conform articolelor 1256 - 1270, oricare ar fi epoca în care a început posesiunea.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1877.

ART. 1879
(Abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932 pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate)
ART. 1880
Nu este asemenea supusă prescripţiei, pe cât timp ţine căsătoria, nici o acţiune a femeii care ar putea să se răsfrângă cumva în contra bărbatului, de ar fi exercitată de femeie contra unei a treia persoane.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1880 a fost abrogată implicit prin dispoziţiile art. 16, 21 şi 105 din Constituţia R.P.R. din 13 aprilie 1948, care a stabilit egalitatea în faţa legii, fără deosebire de sex.

ART. 1881
Prescripţia nu curge între soţi, pe cât timp ţine căsătoria.

NOTĂ:
A se vedea şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 14 alin. ultim).

ART. 1882
Prescripţia nu curge contra moştenitorului beneficiar în respectul*) creanţelor sale asupra succesiunii.
Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinţa creanţelor, nici în privinţa drepturilor reale.
------------
*) În privinţa.

ART. 1883
Regulile prescrise prin articolul precedent se aplică şi la prescripţia dintre administratorul legal al averii unei persoane şi acea persoană, precum dintre o succesiune vacantă şi persoana numită curator al ei.

NOTĂ:
A se vedea şi Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 1884
Prescripţia curge atât în folosul cât şi în contra unei succesiuni vacante, chiar şi dacă n-are curator, şi chiar în timpul termenelor de trei luni pentru facerea inventarului şi de 40 de zile pentru deliberare.

NOTĂ:
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1883.

ART. 1885
Prescripţia unei creanţe condiţionale sau cu termen nu poate începe decât din momentul când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.
Acţiunile reale ale creditorului sau proprietarului sunt, prin excepţie, supuse prescripţiei în folosul celui ce deţine lucrul, chiar şi mai înainte de realizarea condiţiilor, sau de expirarea termenelor la care acele acţiuni pot fi subordonate.

NOTĂ:
Cu privire la prescripţia drepturilor sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 7 alin. 3).

CAP. 4
Despre timpul cerut pentru a prescrie

Secţiunea I
Dispoziţii generale

ART. 1886
Nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere.

NOTĂ:
A se vedea dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 7 alin. 1 şi 2, art. 8, 10, 11 şi 12).

ART. 1887
Termenul prescripţiei se calculează pe zile, şi nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia prescripţia începe nu intră în acel calcul.
ART. 1888
Ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la miezul nopţii şi se fineşte la miezul nopţii următoare.
ART. 1889
Prescripţia nu se socoteşte câştigată, decât după împlinirea celei după urmă zile a termenului defipt prin lege.

NOTĂ:
A se vedea şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 19).

Secţiunea II
Despre prescripţia de 30 de ani

ART. 1890
Toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.

NOTE:
1. Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 3 şi 6).
2. Potrivit Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare, art. 22, impozitele şi taxele datorate statului, contribuţia pentru asigurări sociale, precum şi primele de asigurare datorate în temeiul asigurărilor prin efectul legii, rămân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie din legile speciale.
3. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 27, art. 28 alin. 1, art. 29 şi art. 36).

ART. 1891
Instanţele începute şi delăsate se vor prescrie, în lipsă de cerere de peremţiune, prin 30 de ani socotiţi de la cel după urmă act de procedură, oricare ar fi termenul de prescripţie al acţiunilor în urma cărora se vor fi început acele instanţe.

NOTE:
1. Dispoziţia art. 1891 a fost implicit modificată prin Legea nr. 394 din 23 iunie 1943 pentru accelerarea judecăţilor în materie civilă şi comercială care, prin art. 64, a instituit perimarea de plin drept.
2. A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 1890.

ART. 1892
Renditele sau creanţele ale căror capete*) nu sunt niciodată exigibile şi care produc în folosul creditorului interese periodice**) sau în perpetuu***) sau pe viaţă, se prescriu prin 30 de ani începând de la data titlului lor constitutiv.
------------
*) Capital.
**) Venituri periodice.
***) Rente perpetue.

NOTĂ:
A se vedea nota 1 de la art. 1890, precum şi dispoziţia art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.

ART. 1893
După 28 de ani de la data titlului constitutiv sau a celui de pe urmă titlu, debitorul poate fi constrâns să procure un nou titlu creditorului sau reprezentanţilor săi.

NOTĂ:
A se vedea nota de la art. 1892.

ART. 1894
Regulile prescripţiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu şi care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispoziţiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor.

Secţiunea III
Despre prescripţiile de 10 până la 20 de ani

ART. 1895
Cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul, şi prin douăzeci de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie.

NOTE:
1. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 27, art. 28 alin. 1 şi art. 29).
2. Denumirea "tribunal regional" din cuprinsul textului a fost înlocuită cu "tribunal judeţean". A se vedea nota 3 de la art. 747.

ART. 1896
Dacă adevăratul proprietar a locuit, în diferite timpuri, în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul, şi afară dintr-însa, prescripţia se va completa adăugându-se, la anii de prezenţă, un număr de ani de absenţă îndoit decât cel ce lipseşte la anii de prezenţă pentru ca să fie zece.

NOTĂ:
A se vedea nota 2 de la art. 1895.

ART. 1897
Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul etc.
Un titlu nul nu poate servi de bază prescripţiei de 10 până la 20 de ani.
Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescripţia de 10 până la 20 de ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentanţii dreptului său, dacă posesorul n-a cunoscut cauza anulabilităţii.
ART. 1898
Buna-credinţă este credinţa posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului.
ART. 1899
Justa cauză trebuie să fie totdeauna probată de cel ce invocă prescripţia de 10 până la 20 de ani.
Buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă.
ART. 1900
Acţiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei convenţii, se prescrie prin 10 ani, în toate cazurile când legea nu dispune altfel.
Această prescripţie nu începe a curge, în caz de violenţă, decât din ziua când violenţa a încetat; în caz de eroare sau de dol, din ziua când eroarea sau dolul s-a descoperit; pentru actele făcute de femei măritate neautorizate, din ziua desfacerii căsătoriei; în contra minorilor din ziua majorităţii, iar în respectul*) interzişilor din ziua când s-a ridicat interdicţia.
------------
*) În privinţa.

NOTE:
1. Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 2, 3 şi art. 9).
2. Partea din cuprinsul art. 1900 alin. 2: "pentru actele făcute de femei măritate neautorizate, din ziua desfacerii căsătoriei", a fost abrogată implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
3. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 36).

ART. 1901
Orice acţiune a minorului contra tutorelui, relativă la faptele tutelei, se prescrie prin 10 ani, începând de la majoritatea sa.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1901 a fost implicit modificată prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art. 3 şi 14).

ART. 1902
După 10 ani, arhitecţii şi întreprinzătorii de lucrări sunt desărcinaţi de răspunderea la care sunt supuşi pentru stricăciunea în tot sau în parte a construcţiei, prin viciile de construire sau prin viciile pământului.

NOTĂ:
Dispoziţia art. 1902 a fost implicit modificată prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art. 3).

Secţiunea IV
Despre câteva prescripţii particulare

ART. 1903
Acţiunea maiştrilor şi institutorilor de ştiinţe sau de arte, pentru lecţiile ce dau cu luna;
a ospătătorilor şi găzduitorilor, pentru nutrirea şi locuirea ce procură, şi a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dânşii procurate şi a simbriilor;
se prescriu prin şase luni.

ART. 1904
Acţiunea medicilor, a chirurgilor şi a apotecarilor, pentru vizite, operaţii şi medicamente;
a neguţătorilor, pentru marfele ce vând la particularii care nu sunt neguţători;
a directorilor de pensionate, pentru preţul pensiunii şcolarilor lor, şi a altor maiştri, pentru preţul uceniciei;
a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor;
se prescriu printr-un an.
ART. 1905
Prescripţia în cazurile mai sus arătate se va împlini, chiar dacă ar urma serviciile, lucrările şi predările acolo menţionate.
Ea nu încetează de a curge decât când s-a încheiat socoteala, s-a dat un bilet sau adeverinţă, ori s-a format cerere în judecată.
ART. 1906
Cu toate acestea, cei cărora vor fi opuse aceste prescripţii pot dovedi, prin orice mijloace, că plata este încă datorată.

NOTĂ:
Textul art. 1906 este publicat astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.

ART. 1907
Veniturile renditelor perpetue sau pe viaţă; prestaţiunile periodice ale pensiunilor alimentare, chiriile caselor şi arenzile bunurilor rurale;
dobânzile sumelor împrumutate şi în genere tot ce se plăteşte cu anul sau la termene periodice mai scurte;
se prescriu prin 5 ani.

NOTĂ:
În prezent, termenul prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la obligaţiile prevăzute de art. 1907 este stabilit prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 3).

ART. 1908
Prescripţiile prezentei secţiuni curg în contra minorilor şi interzişilor, rămânând acestora recurs în contra tutorilor lor.

NOTĂ:
Cu privire la curgerea prescripţiei împotriva celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art. 14 alin. 2).

ART. 1909
Lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp.
Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cărui s-a furat un lucru, poate să-l revendice, în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l găseşte, rămânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are.
ART. 1910
Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bâlci sau la târg, sau la o vânzare publică, sau de la un neguţător care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate să ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului preţul ce l-a costat.
ART. 1911
Prescripţiile începute la epoca publicării acestui codice se vor regula după legile cele vechi.

DISPOZIŢII GENERALE

ART. 1912
Codicii Domnilor Calimach şi Caragea, şi orice alte legi civile anterioare, ordonanţele domneşti şi instrucţiunile ministeriale din ambe Principatele-Unite, sunt abrogate în tot ce nu este conform regulilor prescrise în prezentul codice.
ART. 1913
Acest codice civil se va pune în lucrare la 1 iulie anul 1865.

NOTĂ:
Prin Decretul din 2 iulie 1865, punerea în aplicare a Codului civil a fost amânată pentru data de 1 decembrie 1865.

ART. 1914
Fiica dotată înaintea promulgării acestei legi, de voieşte a veni la o ereditate deschisă în urma promulgării acestei legi, va fi obligată a reporta dota.

---------------

CODUL CIVIL

CODUL CIVIL