Pause
SUCURSALA SI REPREZENTANTA SOCIETATILOR COMERCIALE INTERNATIONALE
Loading..

SUCURSALA ŞI REPREZENTANŢA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE INTERNAŢIONALE

scris de Cristina Mazilu

Cuprins


I.Sucursala......................................................pag.3

I.1.1. Regimul juridic al sucursalelor constituite în România de societăţile de naţionalitate străină................................................. .........pag.4
I.1.2. Constituirea şi funcţionarea sucursalelor societăţilor bancare străine în România........................................................................pag.5
I.2. Regimul juridic al sucursalelor constituite în străinătate de societăţile comerciale române.............................................................pag.6
I.3. Caracteristicile sucursalei.............................................pag.6

II. Reprezentanţa..................................................pag.8
II.1. Constituire şi funcţionare.............................................pag.9
II.2. Statutul personalului reprezentanţei societăţii comerciale.......pag.10
II.3. Caracteristicile reprezentanţei.....................................pag.11
III.Concluzii......................................................pag.11
IV.Bibliografie...................................................pag.12

 

 

 

SUCURSALA ŞI REPREZENTANŢA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE INTERNAŢIONALE

 

Unităţile exterioare uzuale, pe care orice societate comercială le poate organiza, sunt, în ordinea firească din punct de vedere juridic, următoarele: filiala, sucursala şi reprezentanţa comercială(agenţia).
Atât sucursalele cât şi filialele sunt structuri exterioare ale societăţilor comerciale, determinate de amplificarea lor în zone şi regiuni întinse ca efect al creeşterii interesului clientelei pentru produsele reespective.

I. SUCURSALELE
Y.Guyon arată că sucursalele sunt simple centre de exploatare, fără personalitate juridică, iar Philippe Merle precizează că spre deosebire de filială, sucursala nu are patrimoniu propriu, nu are personalitate juridică proprie, distinctă de aceea a societăţii.
Dumitru Mazilu defineşte sucursala ca fiind un „deznodământ al societăţii comerciale, care este dotat de societate cu anumite fonduri, cu scopul de a desfăşura o activitate economică, în cadrul obiectivului de activitate al societăţii.
Sucursala este o modalitate de extindere a activităţii societăţii comerciale din a cărui structură face parte".
În acelaşi sens , profesorul Victor Babiuc constată că sucursala este un stabiliment secundar al societăţii comerciale, care dispune de o anume autonomie.

I.1.1. Regimul juridic al sucursalelor constituite în România de societăţile de naţionalitate străină


Sucursalele se pot constitui atât în ţara de sediu, cât şi în străinătate.O societate comercială recurge la sucursale ca urmare a cerinţelor impuse de realitatea comercială, în condiţiile extinderii şi diversificării schimburilor comerciale atât în interiorul statelor cât şi dincolo de teritoriile lor naţionale.
Neavând personalitate juridică proprie şi fiind dependente economic total de societatea-mamă, sucursalele societăţilor comerciale de naţionalitate străină constituite în România sunt cârmuite de lex societatis, deci de legea societăţii-mamă.
După cum observă profesorul Tudor Popescu „prin derogare de la această regulă şi pentru a răspunde unor reguli ale comerţului internaţional, sucursala poate fi acţionată în justiţie în ţara unde îşi are stabilimentul, dar numai pentru operaţiile încheiate acolo(deci pentru operaţiile încheiate în România).
Mai mult, sucursala poate fi declarată în stare de faliment în măsura în care „se admite principiul teritorialităţii şi al pluralităţii falimentelor".Este de reţinut, însă, că o asemenea măsură priveşte „numai bunurile aflate în ţara în care sucursala îşi are sediul".

 

I.1.2. Constituirea şi funcţionarea sucursalelor societăţilor bancare străine în România

În baza normelor Băncii Naţionale a României, urmează să se parcurgă trei etape pentru ca o sucursală a unei societăţi bancare străine să poată funcţiona pe teritoriul României, astfel:
1.- trebuie adresată o cerere de autorizare, care să fie însoţită de statut sau alte acte doveditoare (privind denumirea, forma juridică, sediul social şi modul de funcţionare), descrierea societăţii bancare, ultimele trei rapoarte anuale, descrierea sistemului de reglementare bancară din ţara de origine, programul de activitate, documentul autentic prin care societatea bancară străină împuterniceşte doi conducători să o angajeze legal în România;
2.- constituirea sucursalelor;
3.- obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
În România, funcţionează în prezent sucursalele mai multor bănci străine,care sunt înscrise într-un Registru Special ţinut de Banca Naţională a României.
Reglementările privind rezervele obligatorii ale societăţilor bancare la Banca Naţională a Romăniei sunt aplicabile şi sucursalelor societăţilor bancare străine.

 

 

 


I.2. Regimul juridic al sucursalelor constituite în străinătate de societăţile comerciale române

În cazul în care o societate comercială românească vrea să constituie o sucursală în străinătate urmează să specifice acest lucru în documentele sale constitutive (contract şi/sau statut) şi să facă obiectul unei hotărâri a adunării generale, dacă dorinţa de constituire este ulterioară înfiinţării societăţii.
Atât în actul constitutiv, cât şi în hotărârea adunării generale trebuie să se precizeze, între altele, forma noii entităţi, sediul din străinătate, capitalul afectat etc.
Neavând personalitate juridică proprie, sucursala constitută în străinătate de o societate străină urmează, în principiu, legea română, deoarece are personalitatea juridică a societăţii-mamă. Totodată, sucursala este ţinută să respecte legea care cârmuieşte condiţia juridică a comerciantului în ţara în care îşi desfăşoară activitatea.

I.3. Caracteristicile sucursalei
Pentru o bună evidenţiere a caracteristicilor sucursalei, profesorul Octavian Căpăţână a înţeles să le trateze paralel cu cele ale filialei.
Asemănări ale sucursalei cu filiala:
La fel cu filiala, sucursala constituie o modalitate de extindere a întreprinderii fondatoare, contribuind la realizarea obiectului ei. Totodată, orice sucursală se înfiinţează, deopotrivă cu o filială, din iniţiativa şi cu fondurile societăţii primare care îi afectează capitalul necesar şi o organizează, fie în aceeaşi ţară, fie în străinătate, spre a desfăşura o activitate economică proprie. Sucursala prezintă, aşadar, ca şi filiala, structura de întreprindere comercială menită să producă sau să distribuie mărfuri, să presteze servicii ori să execute lucrări pentru clientelă, în cadrul obiectului ei specific de activitate.
În fine, la fel cu filiala, sucursala poate îndeplini şi finalitatea de realizare a investiţiei de capital extern, dacă este întemeiată de o societate comercială sau de un comerciant individual din străinătate.
Deosebiri ale sucursalei faţă de filială:
Spre deosebire însă de filială, sucursala nu devine persoană juridică de sine stătătoare. Ea face parte, din acest punct de vedere, din structura organică a societăţii primare fondatoare, singura care deţine calitatea de subiect de drept. Altfel spus, sucursala se analizează ca un dezmembrământ , o modalitate de descentralizare a activităţii societăţii mame care o patronează.
Fiind aşadar lipsită de personalitate juridică, sucursala, spre a fi în măsură să-şi realizeze finalităţile statutare, trebuie să aibă asigurate atât o instalare materială proprie, cu un caracter de permanenţă, alcătuind în terminologia art.93 C.com. un "stabiliment", cât şi un anumit grad de autonomie gestionară, pe care i-l concedează societatea-mamă în raporturile bilaterale dintre ele.
Din cele arătate rezultă că sucursala, spre deosebire de filială, se caracterizează printr-o dublă subordonare faţă de societatea primară (sau faţă de un comerciant individual) care a înfiinţat-o: pe de o parte, dependenţa de ordin economic, iar pe de altă parte, cea de natură juridică. Însuşi actul de înfinţare al sucursalei, spre deosebire de filială, constă într-un mandat complex, pe care i-l încredinţează societatea mamă, definindu-i modul de organizare, dotarea materială, condiţiile de funcţionare, inclusiv sfera de activitate.
De aici decurg consecinţe care diferă şi ele de cele specifice filialei:
- mai întâi, sucursala nu are firmă distinctă, nici patrimoniu propriu, diferit de cel al societăţii primare care a înfiinţat-o; bunurile din donaţia sucursalei aparţin cu alte cuvinte societăţii mame.
- în al doilea rând, sucursala încheie cu terţele persoane fie în numele societăţii primare (dacă acţionează ca reprezentantă), fie în nume propriu, dar pe socoteala patronului fondator (dacă exercită funcţii de comisionar). În consecinţă, sucursala nu poate avea nici ceditori, nici debitori proprii.
- în fine, în ipoteza -dacă există investiţii externe- a unei sucursale cu sediul în alt stat decât societatea mamă, ambele entităţi se bucură de aceeaşi naţionalitate, care le este comună.

II. REPREZENTANŢELE SOCIETĂŢILOR
COMERCIALE
Reprezentanţele se înfiinţează la cererea societăţilor comerciale pentru a efectua acte şi fapte juridice în numele şi în contul acestora. Deci, ele apar în procesul derulării tranzacţiilor comerciale din nevoia societăţilor comerciale de a-şi asigura punerea în aplicare a clauzelor contractuale pe teritoriul ţărilor în care sunt înfiinţate.
Reprezentanţele sunt definite ca fiind acele entităţi juridico-economice care îndeplinesc funcţii de intermediere între societăţile care le-au constituit şi partenerii lor contractuali din ţara respectivă.
Neavând un capital distinct de cel al societăţii primare, reprezentanţele sunt concepute ca entităţi juridico-economice menite să efectueze numai operaţiuni comerciale în deplină conformitate cu obiectul şi scopul societăţii care le-a constituit.

II.1. Constituire şi funcţionare

Reprezentanţele comerciale se pot constitui în România în baza reglementărilor privind autorizarea şi funcţionarea reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine (Decretul-Lege nr. 122 din 1990 privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine).
Cererea de autorizare a constituirii reprezentanţei trebuie să precizeze sediul social al societăţii comerciale, obiectul de activitate al reprezentanţei pe teritoriul României, durata funţionării, numărul şi funcţiile persoanelor ce urmează să lucreze la reprezentanţă. La cerere trebuie anexată o atestare, în original, din partea Camerei e Comerţ sau altui organ care are competenţă în domeniu din ţara sediului societăţii; o confirmare privind bonitatea societăţii din partea băncii prin care societatea îşi derulează operaţiunile financiare; statutul şi alte documente referitoare la societate; împuternicirea autentificată privind reprezentanţii societăţii trimişi să o angajeze valabil în ţara noastră.
În baza legii, competenţa de a elibera autorizaţia aparţine Departamentului Comerţului din Ministerul Industriilor şi Comerţului.
Reprezentanţele societăţilor comerciale pot emite şi primi oferte sau comenzi, pot negocia sau încheia contracte, pot efectua activităţi de informare şi reclamă comercială şi pot efectua alte acte juridice şi activităţi în numele societăţii şi în concordanţă cu obiectul de activitate al acesteia.
Răspunderea pentru actele şi faptele reprezentanţilor revine societăţii comeriale care a constituit-o.
Reprezentanţele şi personalul acestora îşi desfăşoară activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale din România. Reprezentanţele societăţilor comerciale, pentru activităţile comerciale pe care le desfăşoară sunt obligate:
- să plătească impozitele şi taxele prevăzute de lege;
- să achite impozitul pe profit;
- să plătească impozitele pe salariile personalului;
- să respecte regimul vamal al bunurilor introduse în ţară pentru dotarea şi înteţinerea sediilor.

II.2. Statutul personalului reprezentanţei societăţii comerciale

Statutul personalului reprezentanţei societăţii comerciale are în vedere faptul că poate fi format din cetăţeni români sau străini.
Durata contractelor de muncă poate fi determinată sau nedeterminată. În baza contractului, salariile pot fi achitate în lei sau în valută, pe baza liberului acord al părţilor în stabilirea salariului..
Reprezentanţele plătesc contribuţia la asigurările sociale pentru cetăţenii străini. Cetăţenii au obligaţia să plătească contribuţia pentru pensia alimentară.
Societatea comercială răspunde solidar cu angajaţii reprezentanţei pentru daunele ce rezultă din faptele ilicite săvârţite de angajaţi în exercutarea activităţii sau în legătură cu exercitarea activităţii reprezentanţei.

II.3. Caracteristicile reprezentanţei
Reprezentanţele societăţilor comerciale sunt o prelungire a personalităţii juridice a societăţii-mamă, neavând calitatea de subiect distinct de drept; ele sunt cârmuite de legea societăţii comerciale care le-a constituit, ceea ce le deosebeşte evident de filialele societăţilor comerciale, dar le apropie de sucursalele acestora prin regimul lor juridic.
Reprezentanţele nu au un capital propriu, ci numai bunuri care fac posibilă îndeplinirea activităţilor comerciale pentru care au fost înfiinţate.
Spre deosebire de sucursale şi filiale, reprezentanţele societăţilor comerciale nu pot fi organizate ca înteprinderi producătoare de mărfuri, prestatoare de servicii sau executante ale unor lucrări.
Reprezentanţele exercită numai funcţii intermediare, în calitate de comisionar sau mandatar al societăţii-mamă.


III.CONCLUZII

Cele expuse mai sus pot fi sintetizate astfel:
În timp ce sucursalele nu se disting de societatea-mamă, nu au personalitate juridică, sunt dependente economic total de societatea-mamă, filialele sunt societăţi comerciale propriu-zise, beneficiază de autonomie juridică totală faţă de societatea-mamă, sunt dependente economic de societatea-mamă, care deţine de regulă mai mult de jumătate din capitalul lor, iar reprezentanţele nu au personalitate juridică distinctă, ele sunt o prelungire a personalităţii societăţii primare şi îndeplinesc acte juridice şi fapte materiale în numele şi pe seama societăţii care le-a constituit.


IV.BIBLIOGRAFIE

1. O.Căpăţână, Societăţile Comerciale, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1996
2. Dumitru Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999
3. T.R.Popescu, Dreptul comerţului internaţional, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983