Pause
PLATA LUCRULUI NEDATORAT
Loading..

PLATA LUCRULUI NEDATORAT

 

scris de Cristina Mazilu

1. Noţiunea

Prin plată înţelegem executarea în natură a unei obligaţii care are ca obiect o prestaţie pozitivă ce poate fi de a da sau de a face.
Orice plată presupune existenţa unei datorii (art.1092 C.civ.).Dacă această datorie nu există, plata trebuie să fie restituită celui care a făcut-o, fiind fără cauză, nedatorată.În acest sens, articolul 1092 al.1 parte finală din C.civ. prevede că „ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii".
Dacă restituirea nu se face voluntar de cel ce a primit plata nedatorată, creditorul poate recurge la o acţiune în justiţie numită „în repetiţiune" (în dreptul roman purta numele de condictio indebiti).
Plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.
Cel ce a executat o asemena plată se numeşte accipiens.
Dreptul lui solvens de a cere restituirea plăţii nedatorate este consacrat expres în art.993 C.civ în care se prevede că „acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are dreptul la repetiţiune în contra creditorului.
Obligaţia de restituire a lui accipiens este prevăzută în art.992 C.civ".Cel ce din eroare sau cu ştiinţă, primeşte aceea ce nu-i debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit".
În acelaşi sens, art.106 C.muncii dispune: "Persoana care a încasat o sumă nedatorată este obligată să restituie acea sumă; dacă a primit bunuri care nu i se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau i-au fost prestate servicii la care nu era îndreptăţită, ea este obligată să plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii".
Plata lucrului nedatorat poate fi concepută în una din următoarele ipoteze :
a) când moştenitorii, neştiind că datoria a fost achitată de defunct, plătesc a doua oară aceeaşi datorie.
b) când debitorul plăteşte o datorie existentă, dar plata se face unei alte persoane decât adevăratul creditor.
c) când se achită o datorie în temeiul unui act juridic care a încetat să-şi mai producă efecte pentru că a intervenit nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau revocarea lui.

2. Condiţiile plăţii nedatorate

A) Prima condiţie constă în aceea că prestaţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi, să fi fost făcută aşadar, cu titlu de plată(solutio) indiferent de obiectul ei: o sumă de bani, un bun individual determinat sau un bun determinat prin caractere generice.
Dacă plata a constat în executarea unei obligaţii de a face , de exemplu confecţionarea unui bun de către un meşteşugar cu materialul clientului, considerăm că restituirea nu se va face în cadrul plăţii nedatorate, ci în cazul îmbogăţirii fără justă cauză.
Totodată, efectuarea plăţii, ca fapt material, trebuie să facă plata cu voinţa fermă de a stinge o datorie.
Dacă executarea prestaţiei s-a făcut fără intenţia de a plăti o datorie, ci cu alt titlu, se poate considera că are valoarea unui împrumut sau constituie o donaţie.
B) A doua condiţie este aceea că datoria în vederea căreia s-a făcut plata trebuie să nu existe, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens şi accipiens (indebitum).
Nu intereseză dacă datoria nu a existat niciodată (când, spre exemplu, un moştenitor plăteşte un legat despre care nu ştia că ulterior a fost revocat) sau a existat, dar fusese stinsă prin plată sau prin alt mod de stingere a obligaţiilor.
În legătură cu această condiţie se impun câteva precizări:
1. o primă precizare constă în aceea că este posibil ca plata unei datorii existente - valabilă din punct de vedere juridic - să dea totuşi naştere unei obligaţii de restituire, anume în ipoteza în care plata unei esemenea datorii nu a fost făcută creditorului, ci altei persoane.
Exemple: depozitarul unui bun îl restituie , din eroare, altei persoane decât deponentul; sau plata este efectuată de altă persoană decât adevăratul debitor: un codebitor, neobligat solidar plăteşte mai mult decât partea sa.
2. când solvensul plăteşte executarea unei obligaţii civile imperfecte(naturale), el nu va putea pretinde restituirea.
Art. 1092 C.Civ. dispune:" Repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost executate de bunăvoie."
3. cel care plăteşte în temeiul unui contract nul sau rezolvit are drept la restituire deoarece atât nulitatea cât şi rezoluţiunea au efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.
Plata nedatorată poate avea un caracter absolut sau un caracter relativ.
Caracterul relativ constă în absenţa oricărei obligaţii.
Are caracter relativ când ceea ce s-a plătit nu forma obiectul obligaţiei dintre solvens şi accipiens sau când obligaţia concretă a cărei stingere s-a urmărit prin executarea acelei prestaţii nu exista între părţi, fără a fi exclusă existenţa unei alte obligaţii de altă natură.
Acţiunea în repetiţiune este admisibilă, indiferent de caracterul absolut sau relativ al plăţii nedatorate.
C) Cea de a treia condiţie constă în faptul că plata trebuie să fie făcută din eroare.
Aceasta înseamnă că solvensul a avut credinţa că este debitor al accipiensului.Art. 993 C.Civ. prevede că are dreptul de a cere restituirea „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie."
Dacă solvensul plăteşte ştiind că nu este debitor, plata astfel efectuată poate fi interpretată sau ca o liberalitate pe care o face adevăratului debitor, sau ca o gestiune a intereselor altei persoane, el acţionând ca gerant în contul adevăratului debitor care apare ca gerat.
Cu eroarea se asimilează şi dolul, care este o eroare provocată prin manopere dolosive.
Eroarea se face de fapt sau de drept.Dovada ei se poate face prin orice mijloc de probă.
Existenţa acestei condiţii este absolut necesară pentru admisibilitatea acţiunii în repetiţiune, deoarece eroarea lui solvens are ca efect absenţa cauzei care a stat la baza prestaţiei executate.
Eroarea este necesar să îndeplinească următoarele condiţii :
1. numai solvens să fi fost în eroare; existenţa sau absenţa erorii lui accipiens nu reprezintă nici o relevanţă.Atunci când plata nedatorată se face printr-un reprezentant, este suficient ca numai reprezentantul să se fi aflat în eroare.
2. să fi avut caracter determinant în sensul că în lipsa ei solvens nu ar fi făcut plata.
3. să fie scuzabilă, ceea ce presupune lipsa oricărei culpe din partea lui solvens şi deci, totala lui bună-credinţă.
Dacă solvens a ştiut atunci când a făcut plata că nu datorează nimic lui accipiens, plata este valabilă putându-se presupune că a făcut o liberalitate,a confirmat o obligaţie anulabilă, a plătit datoria altuia.
Într-o astfel de ipoteză el nu are dreptul de a cere restituirea plăţii.
Condiţia erorii celui care a făcut plata nu este necesară în următoarele cazuri de excepţie :
- plata unei obligaţii sub condiţie suspensivă, dacă acea condiţie nu s-a realizat.
- plata unei obligaţii care ulterior a fost rezolvită.
- atunci când un debitor îşi achită datoria către creditorul său, pierde chitanţa liberatorie prin care poate dovedi efectuarea plăţii datorate, iar creditorul îi pretine să plătească a doua oară.Pentru a evita urmărirea silită,debitorul plăteşte din nou, deci efectuează o plată nedatorată, pentru o obligaţie deja stinsă.Dacă va găsi chitanţa, a doua plată apare ca fiind lipsită de cauză şi va fi supusă repetiţiunii, deşi nu fusese făcută din eroare.
-o altă situaţie este aceea a restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută.
Chiar dacă debitorul a plătit ştiind că obligaţia asumată este nulă, el are dreptul să pretindă restituirea deoarece părţile trebuie puse în situaţia anterioară încheierii actului.Astfel, sancţiunea nulităţii ar fi eludată prin executarea cu ştiinţă a unor obligaţii nule.
Dacă obligaţia lovită de nulitate relativă, care poate fi confirmată, executarea ei cu ştiinţă poate căpăta semnificaţia unei confirmări tacite a actului juridic, astfel că solvensul nu va mai putea pretindse restituirea.
Aceeaşi soluţie se impune şi pentru actul juridic lovit de nulitate absolută care, în mod excepţional, poate fi confirmat -este cazul donaţiei nule pentru vicii de formă, confirmată expres sau tacit, prin executarea ei de către moştenitorii donatorului.(art.1167 C.Civ).
Plata făcută datorită dolului şi cea sub imperiul violenţei produce aceleaşi efecte ca şi cea făcută din eroare şi deci dă naştere obligaţiei de restituire din partea celui care a primit-o.

3. Efectele plăţii nedatorate

Plata nedatorată are ca efect naşterea unui raport de obligaţii între accipiens şi solvens. În temeiul acestui raport juridic, accipiens este obligat să restituie ceea ce a primit fără a-i fi datorat. Nu este exclus ca şi solvens să aibă anumite obligaţii faţă de accipiens.
Accipiens este de bună-credinţă dacă a primit plata de la solvens cu convingerea că îi este datorată.
Este de rea-credinţă dacă a avut cunoştinţă despre caracterul nedatorat al plăţii în momentul în care a primit-o de la solvens.
În practica judiciară s-a pus problema dacă cel care a primit o plată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti care însă nu este definitivă poate sau nu fi considerată de rea-credinţă . Instanţele franceze au răspuns afirmativ cu motivarea că intrucât primeşte plata în baza unui titlu litigios, ale cărui vicii le cunoaşte, accipiens este de rea-credinţă. Credem că soluţia este pe deplin întemeiată în această materie, chiar şi cel care se face vinovat de o culpă uşoară, culpa levissima, nu poate fi considerat de bună-credinţă.
S-a mai discutat dacă moştenitorii unui accipiens de rea-credinţă, neavând cunoştinţă despre caracterul nedatorat al plăţii primită de autorul lor, trebuie consideraţi de bună-credinţă sau de rea-credinţă.
Pornindu-se de la faptul că succesorii lui accipiens sunt continuatorii personalităţii acestuia, literatura de specialitate a apreciat că ei trebuie consideraţi de rea-credinţă, chiar dacă nu au cunoscut caracterul nedatorat al plăţii.
Efectele trebuie analizate în funcţie de următoarele situaţii :

a) Plata nedatorată a avut ca obiect un bun fungibil

Accipiens este obligat, indiferent de buna sau reaua credinţă, să restituie suma de bani ori, după caz, bunurile de gen primite, în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate.
a)accipiensul de rea-credinţă va mai trebui să plătească lui solvens, atunci când obiectul plăţii a fost o sumă de bani, şi dobânzile legale, calculate din ziua plăţii.
Dacă plata a avut ca obiect alte lucruri fungibile, accipiens va fi obligat să plătească daune-interese pentru prejudiciul suferit de solvens. pe perioada cât el a fost lipsit de acele bunuri; bunurile fungibile cu excepţia sumelor de bani, prin natura lor, nu sunt purtătoare de dobânzi.
b)accipiensul de bună-credinţă nu are obligaţia de a plăti dobânzi sau despăgubiri.Această obligaţie se va naşte numai din momentul în care a devenit de rea-credinţă.
Buna-credinţă încetează din momentul în care a primit somaţia de restituire a plăţii sau al introducerii acţiunii în repetiţiune. Din ziua în care devine de rea-credinţă va avea aceleaşi obligaţii.
Dacă accipiens a fost de bună-credinţă şi între timp a decedat, iar moştenitorul său este de rea-credinţă, acesta din urmă trebuie să plătească dobânzi din ziua morţii lui decujus.

b) Plata a avut ca obiect un bun cert

Accipiens este obligat să-l restituie în natură.Dacă bunul cert a fost înstrăinat sau a pierit datorită forţei majore sau cazului fortuit, se face distincţie între accipiensul de bună-credinţă şi cel de rea-credinţă.
Tratamentul juridic al accipiensului de bună-credinţă este următorul:
-dacă a înstrăinat bunul cu titlu oneros, este ţinut să restituie numai preţul pe care l-a primit în schimb(art.996 al.2 C.Civ)
-dacă bunul a pierit sau a fost deteriorat din cauză de forţă majoră sau caz fortuit, accipiens este liberat de datorie (art.995 al.2. C.Civ)

Tratamentul juridic al accipiensului de rea-credinţă:

-dacă a înstrăinat bunul este obligat să restituie valoarea lui stabilită la momentul introducerii acţiunii în justiţie, indiferent de preţul primit (art. 996 C.Civ);
-dacă bunul a pierit în mod fortuit, trebuie să restituie valoarea acestuia din momentul introducerii acţiunii în repetiţiune, cu excepţia cazului când va face dovada că ar fi pierit chiar dacă se afla la solvens (art.995 C.Civ.).

Acţiunea în repetiţiune are, de această dată, caracterul unei adevărate acţiuni în revendicare.De aceea poate fi intentată şi împotriva terţului care a dobândit bunul cert de la accipiens .Terţul însă, poate paraliza acţiunea invocând posesia de bună-credinţă sau, după caz, uzucapiunea.

c) Plata nedatorată a avut ca obiect un bun frugifer

În legătură cu obligaţia de restituire a bunului se aplică regulile arătate mai sus.
Privitor la soarta juridică a fructelor trebuie făcută distincţia între accipiensul de bună-credinţă şi accipiensul de rea-credinţă.

Accipiensul de bună-credinţă va dobândi în proprietate fructele bunului respectiv;el este obligat să restituie doar fructele produse de bunul frugifer din momentul în care devine de rea-credinţă (art.994 C.Civ.).
Accipiensul de rea-credinţă este, în schimb, obligat să restituie toate fructele percepute şi nepercepute, culese sau neculese, consumate sau neconsumate.
Dacă este vorba de fructe în natură pe care le-a consumat sau nu le-a cules, accipiens este îndatorat să plătească lui solvens valoarea lor (art.994 C.civ).

4.Obligaţiile solvensului

Potrivit art.997 C.Civ., pot să se nască obligaţii şi în sarcina solvensului.Astfel, el va fi ţinut să plătească lui accipiens, indiferent dacă acesta a fost de rea sau de bună credinţă, valoarea cheltuielilor făcute cu conservarea bunului şi care au sporit valoarea acelui bun.
Cheltuielile făcute cu conservarea bunului sunt numite impense necesare, iar cele care au sporit valoarea se numesc impense utile.
Solvens nu are obligaţia de a restitui pe cele voluptuare adică cele făcute exclusiv în scopul înfrumuseţării bunului.
În schimb, accipiens are dreptul de a ridica toate lucrările şi amenajările făcute în scop de înfrumuseţare, dacă prin acestea nu provoacă nici o stricăciune sau deteriorare.
În realitate, obligaţia lui solvens de a restitui impensele necesare şi utile îşi are izvorul în principiul îmbogăţirii fără justă cauză, nefiind consecinţa directă a plăţii nedatorate.
5. Acţiunea în restituirea plăţii nedatorate

În primul rând, solvensul este cel care poate cere restituirea.
Poate fi exercitată şi de către creditorii chirografari pe calea acţiunii oblice.
Dacă plata datorată a fost făcută altei persoane decât adevăratului creditor, pentru debitor, ea apare ca nedatorată, astfel că va putea cere restituirea unei asemenea plăţi, dar va avea împotriva accipiensului o acţiune izvorând din îmbogăţirea fără justă cauză.
Acţiunea în restituire este o acţiune patrimonială, astfel că ea va putea fi intentată în termenele de prescripţie de drept comun.
Termenul de prescripţie începe să curgă din momentul când solvens a cunoscut sau a trebuit să cunoască faptul plăţii nedatorate şi persoana obligată la restituire.
Totuşi, când obiectul plăţii nedatorate a fost un lucru individual determinat, acţiunea în restituire are caracterul unei acţiuni în revendicare, cu regimul său juridic.
Sunt cunoscute şi anumite cazuri în care nu există obligaţia de restituire a plăţii nedatorate deşi s-a făcut o plată nedatorată.Aceastea sunt următoarele:
1.Conform art.993 al. 2 C.Civ. , acţiunea în repetiţiunea plăţii nedatorate va fi respinsă în situaţia când accipiens, fiind creditorul unei alte persoane şi primind plata de la sau pentru adevăratul debitor, şi în această credinţă şi-a distrus titlul constatator al creanţei sale.Solvens însă, nu va putea să rămână păgubit. De aceea, tot art. 993 C.civ. prevede că el are drept de recurs împotriva adevăratului debitor.
Acţiunea va avea ca temei principiul îmbogăţirii fără justă cauză, fiind o actio de in rem verso.
Codul Civil se referă expres numai la distrugerea materială a titlului constatator al creanţei.Practica judiciară şi literatura de specialitate au extins această regulă şi la distrugerea juridică a creanţei, ceea ce are loc atunci când accipiens, primind plata de la solvens, a renunţat la întreruperea prescripţiei faţă de adevăratul debitor, încetând a mai avea posibilitatea valorificării acelei creanţe cu ajutorul forţei de constrângere a statului.
Dispoziţia art. 993 C.Civ. este pe deplin întemeiată.
Într-adevăr, primind plata de la solvens, accipiens poate să-şi distrugă titlul constatator al creanţei sau să piardă termenul de prescripţie a acţiunii, fiind în situaţia de a nu-şi putea valorifica dreptul împotriva adevăratului debitor.
Astfel, accipiens poate suferi un prejudiciu datorat culpei lui solvens care a plătit din propria sa eroare.Acest prejudiciu trebuie reparaCea mai bună reparaţie constă în a-l lipsi pe solvens de dreptul la restituirea plăţii nedatorate.
2.Când plata a fost efectuată pe temeiul unui contract anulabil pentru cauză de incapacitate a uneia dintre părţi.
Solvens nu va putea obţine acţiunea în restituirea plăţii nedatorate făcută către un accipiens incapabil, ci acţiunea izvorând din îmbogăţirea fără justă cauză, deoarece incapabilul restituie numai în limita îmbogăţirii sale.
Acţiunea în restituire poate fi admisă numai dacă şi în măsura în care solvens va dovedi că plata nedatorată a profitat incapabilului de bună-credinţă.
Dacă accipiensul incapabil a fost de rea-credinţă, dovedită de solvens, el este îndatorat să restituie întreaga plată, deoarece a săvârşit o faptă ilicită.
3.În cazul obligaţiilor civile imperfecte (naturale) achitate de bunăvoie de căte debitor (art. 1092 C.Civ).
O astfel de obligaţie este, spre exemplu, obligaţia debitorului de a achita o datorie cu privire la care a intervenit prescripţia.
Potrivit art.20 alin.1 al Decretului nr. 167/1958, „Debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă nu ştia la data executăii că termenul prescripţiei s-a împlinit " .
4.Când plata s-a efectuat în temeiul unui contract nul pentru cauză imorală gravă.
Solvensul nu va putea cere restituirea unei asemenea plăţi chiar dacă contractul este desfiinţat şi părţile trebuie puse în situaţia anterioară încheierii lui, deoarece el ar urma să invoce ca temei al restituirii caracterul imoral al propriei sale atitudini.Or, nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

6. Natura juridică a plăţii nedatorate

Unii autori consideră că nu există deosebiri principale între îmbogîţirea fără justă cauză şi plata nedatorată; deosebirea constă numai în aceea că în acest caz (al plăţii nedatorate) prestaţia făcută fără temei s-a făcut cu titlu de plată.
Alţi autori consideră că plata nedatorată se aseamănă cu îmbogăţirea fără temei legitim numai în ipoteza accipiensului de bună-credinţă, care este obligat să restituie în limita îmbogăţirii sale.
În cazul accipiensului de rea-credinţă, aceiaşi autori socotesc că plata nedatorată se aseamănă cu răspunderea civilă, deoarece solvensul va fi indemnizat în întregime. De aici conchid în sensul că plata nedatorată constituie o instituţie distinctă, cu condiţiile şi efectele specifice.
În practica judiciară s-a observat , pe drept cuvânt, că restituirea plăţii nedatorate nu se întemeiază pe ideea de vinovăţie din partea accipiensului, ceea ce exclude asemănarea cu răspunderea civilă delictuală, ci pe îmbogăţirea fără just temei.
C.Bârsan şi Stătescu consideră că principal, nu există deosebiri esenţiale între plata lucrului nedatorat şi îmbogăţirea fără justă cauză; obligaţia de restituire a accipiensului există tocmai pentru că plata ce i-a fost făcută este lipsită de cauză.
Se crede că în viitorul cod civil plata nedatorată poate fi reglementată în cadrul îmbogăţirii fără justă cauză, cu diferenţieri privitoare la întinderea obligaţiei de restituire în funcţie de buna sau reaua-credinţă a accipiensului.

7. Concluzii

Aşa cum am văzut, art. 1092 C.civ. instituie principiul potrivit căruia "orice plată presupune o datorie".Aşadar, plata ca operaţie juridică presupune existenţa unei obligaţii care trebuie stinsă.
Dacă această obligaţie nu există şi eventual s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârşită, fiind lipsită de cauză.
Putem spune că în acest caz s-a făcut o plată nedatorată care va trebui să fie restituită.
Cel care a efectuat o esemenea plată se numeşte solvens,iar cel care a primit-o se numeşte accipiens.
După cum am văzut, întinderea obligaţiei de restituire a accipiensului este reglementată de art.994-997 C.civ.


BIBLIOGRAFIE


1. I.Dogaru, P.Drăghici, Teoria Generală a Obligaţiilor, Craiova, Ed.Themis, 2000
2. C.Stătescu, C.Bârsan, Drept Civil.Teotia Generală a Obligaţiilor, Bucureşti, Ed.All.Beck, 2000
3. Liviu Pop, Teoria Generală a Obligaţiilor, Cluj, Editura Lumina Lex, 2000